NATO. Ce șanse mai are Mircea Geoană?

Statele Unite se pregătesc să predea ștafeta de lider pe care și-au asumat-o în ultimele decade, cerând Europei o implicare mult mai mare, și lansează astfel o nouă provocare pentru Aliați.

Punctul zero al redefinirii Alianței Nord-Atlantice a fost anunțat oficial de secretarul general Rasmussen la reuniunea Comitetului Militar al NATO şi cea a Comitetului Militar al UE din 14-16 mai, accentuând schimbarea balanței de forțe și capabilități în interiorul NATO, cu o implicare mult mai evidentă și necesară a statelor europene. „Avem oportunitatea de a crea o nouă balanță transatlantică, în care povara securității se mută de la sprijinul prea mare cerut de la Statele Unite, spre o asumare mai puternică a responsabilităților de către Europa. Doar dacă preluăm o responsabilitate mai mare pentru propria noastră securitate – și contribuim mai mult la capabilitățile NATO –, Europa poate să rămână un actor global puternic și să susțină implicarea Americii în Alianță”, a fost mesajul-cheie al lui Anders Fogh Rasmussen.  Diferența majoră între implicarea și resursele alocate de SUA pentru NATO și cele oferite de statele europene a creat nemulțumiri în continuă creștere în rândul politicienilor de la Washington. Desigur, frustrările eșecului numit Afganistan, cea mai costisitoare și mai îndelungată operațiune NATO, stau la baza nemulțumirilor americanilor, care și-au dublat bugetul pentru Apărare în ultimii 12 ani, în timp ce Europa l-a stagnat. Politicienii americani care astăzi se declară indignați de faptul că trebuie să finanțeze securitatea Europei, în timp ce europenii nu doresc să facă investițiile necesare, scapă din vedere suportul necondiționat pe care aliații l-au oferit SUA în startul și menținerea unui război declarat al partenerului de peste Ocean (deși, din punct de vedere al ambalajului mediatic, experții în comunicare ai Administrației Bush l-au numit The War on Terror, căpătând o nuanță internațională).

Nick Witney, primul CEO al Agenției Europene de Apărare (EDA), afirma recent că refuzul de a lua în serios o strategie comună şi eficientă de apărare ne costă bani, pentru că odată cu micşorările bugetare din domeniul militar se reduc şi capabilităţile militare şi, implicit, lipsa unei cooperări adevărate ne va sensibiliza în faţa riscurilor. De asemenea, fără o cultură strategică de securitate a Europei Unite, ni se diminuează credibilitatea, şi astfel rolul nostru ca actor global riscă să devină cel al unui observator.  Şi nu în ultimul rând, lipsa unei industrii de apărare comune ne expune la riscuri serioase, deoarece puţine state europene se întreabă ce rol au forţele armate, în afara faptului că sunt o sursă de locuri de muncă şi un instrument social sau industrial.”

Metamorfozarea NATO

Pentru a înțelege mai bine contextul în care se află NATO astăzi, expertul în domeniul securității internaționale, prof. dr. Joachim Koops, a exprimat în exclusivitate pentru Q Magazine câteva opinii despre momentul de răscruce al Alianței. Director și fondator al Institutului Global Governance din Bruxelles, Joachim Koops este cadru universitar la Universitatea din Bruxelles (VUB), fost consilier al directorului Oficiului pentru Pace și Securitate din cadrul ONU și membru în Comitetul pentru Etică din cadrul Comisiei Europene. O problemă esențială preocupă mediul de securitate euroatlantic: mai poate fi validă existența Alianței în 2013 sau este necesară o reorganizare a sa pentru a putea face față noilor provocări globale? „În prezent, aceasta este întrebarea de 100 de dolari despre securitatea europeană și viitorul NATO. Cred că despre moartea NATO sau sfârșitul legitimității sale s-a tot vorbit în ultimii 60 de ani. Acest subiect a devenit mai pronunțat în contextul angajamentului asumat de ISAF în Afganistan – angajament ce întâmpină o suită de probleme (inclusiv ceea ce mulți consideră a fi o ieșire prematură în 2014).

Totuși, ar fi greșit și naiv să tragem concluzia că NATO se confruntă cu extincția sa. De fapt, Alianța a avut întotdeauna un avantaj major față de toate celelalte organizații similare: remarcabila sa abilitate de a se adapta și de a se transforma. Din umilul meu punct de vedere, operațiunea din Libia nu a sugerat sfârșitul NATO, ci mai degrabă a consolidat faptul că numai Alianța Nord-Atlantică poate fi folosită pentru operațiuni militare de elită. Dacă Libia ne-a învățat o lecție, ea este cea despre slăbiciunile și declinul continuu al conceptului de hard-power care se regăsesc în interiorul Uniunii Europene. Libia a semnalat finalul tuturor marilor ambiții pe care UE le avea în a juca un rol esențial în afacerile sofisticate de tip militar și de securitate. În timp ce propria influență a NATO și impactul său au suferit din cauza angajamentului din Afganistan (este greu de imaginat că NATO se va mai implica vreodată în acest tip de operațiune de mare intensitate și capabilități), fără îndoială că va persista în adaptarea sa la noile provocări ale securității; de exemplu, în domeniul cyber-securității, unde în acest moment Alianța este singura organizație care a dezvoltat ceva ce se apropie de o capabilitate credibilă de apărare cibernetică.  Așadar, în final, criticii Alianței sau cei care speră că aceasta va dispărea în curând vor fi dezamăgiți. NATO va continua să existe, chiar dacă într-o formă transformată și poate mai mică. În același timp, Alianța încearcă să își extindă numărul de membri printr-o rețea globală de suporteri, printre care Noua Zeelandă și Australia.

În ceea ce privește vechea întrebare despre relațiile UE-NATO, această dilemă va trebui rezolvată cât mai curând. Din păcate, politicianismul persistent al unor state membre cheie face ca un parteneriat efectiv între cele două organizații să fie încă improbabil în viitorul apropiat.”

Siria – cel mai nou eșec al Alianței?

„Dacă NATO a eșuat sau nu în Siria, acest lucru depinde de unghiul din care se văd lucrurile. Este clar că NATO a evitat orice implicare directă în Siria sau asumarea rolului moral al responsabilității de a proteja civilii de atrocitățile comise de regimul Assad. În schimb, s-a axat pe amenințarea extinderii războiului civil sirian în interiorul propriilor săi membri, mai precis Turcia. După cum știți, NATO a suplimentat echipamentul defensiv al Turciei, prin rachete Patriot și soldați din țările NATO, inclusiv Germania, pentru a apăra Turcia de amenințările provenite din Siria. Deci, în acest sens, rolul NATO s-a limitat strict la a-și proteja membrii. Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că UE a fost mult mai proactivă diplomatic, din moment ce Uniunea a avut un rol util la începutul conflictului, impunând sancțiuni dure Siriei și aplicând un embargou al armelor, cu toate că în acest moment Franța și Marea  Britanie au făcut presiuni foarte mari pentru ridicarea embargoului și înarmarea rebelilor, ceea ce s-a și întâmplat de la 1 iunie”, este afirmația profesorului Koops. Înarmare pe care cele două țări se pare că o realizează indirect de mai bine de un an, folosind un canal de transfer care include și Cehia.

„Este important să vedem evoluția următoarelor zile și săptămâni. În special, chestiunea folosirii armelor chimice, care a alarmat NATO. Mai mult, presiunile venite din partea Israelului și a SUA ar putea grăbi implicarea NATO în conflict. Secretarul general Rasmussen a declarat deja că riscul unei instabilități regionale ar putea împinge NATO să își asume un rol mai puternic.

Da, într-un fel, NATO (ca mai toate organizațiile majore sau state) nu a intervenit direct în acest conflict și a fost, mai mult sau mai puțin, un observator pasiv, în comparație spre exemplu cu Arabia Saudită sau Qatar, care și-au înarmat grupurile rebele preferate. Repet însă, următoarele săptămâni s-ar putea să preseze suficient Alianța încât aceasta să se implice puternic, mai ales dacă altercațiile și atacurile de la granița membrei sale Turcia vor escalada.” Administrația de la Casa Albă s-a arătat dispusă să livreze echipament militar rebelilor sirieni, însă acest lucru rămâne încă în stand-by, întrucât se pregătește intens conferința de pace Geneva II. Rusia și-a arătat disponibilitatea de a susține această întâlnire și a-i aduce pe oficialii guvernului Assad la masa tratativelor, însă Summitul G8 încheiat pe 18 iunie nu a fost succesul așteptat de Aliați în problema Siriei. Comunitatea internațională spera să obțină o dată clară a conferinței, însă divergențele dintre Putin și ceilalți lideri mondiali nu au putut fi depășite.

Noul secretar general al NATO. De ce nu mai este Geoană în cursa favoriților

Cum se vede posibilitatea ca numele vehiculat în ultimele săptămâni de la Washington la București să fie viitorul secretar general al NATO? Ce influență au jocurile politice interne asupra imaginii unui diplomat în UE? Și care sunt ceilalți factori de decizie în alegerea viitorului secretar general al NATO? Toate acestea în contextul redefinirii centrului de implicare în operațiunile Alianței către Europa, reiterate de actualul lider diplomatic al NATO la cel mai recent Consiliu de la Bruxelles.

În exclusivitate pentru revista Q Magazine, Jan Gaspers, expert în cooperarea diplomatică dintre statele membre ale UE în raport cu NATO și OSCE, a comentat aspectele care pot influența alegerea viitorului lider al Alianței. Jan Gaspers, doctorand în cadrul Departamentului de Politică și Studii Internaționale a Universității Cambridge, deține o experiență activă începând cu 2009 în cadrul OSCE și al Institutului European pentru Studii de Securitate.

„Câțiva analiști politici proeminenți au sugerat că Mircea Geoană poate fi un candidat credibil pentru funcția de secretar general al NATO, să nu uităm însă că tot ei sunt printre cei care au sugerat în urmă cu un an ca viitorul lider să provină din Turcia. În ciuda acestor preziceri timpurii, ar fi corect să vedem de ce nici domnul Geoană, nici un contracandidat din Turcia, cum ar fi președintele Abdullah Gul, nu sunt favoriți pentru această funcție. În timp ce domnul Geoană pare să aibă o susținere puternică din partea Cabinetului primului ministru și a anumitor membri din partidul său, îi lipsește reputația internațională. Fie că este corect sau nu, în multe părți ale Europei, asupra lui Mircea Geoană planează suspiciuni legate de integritatea sa, mai ales din cauza unor acuzații de corupție mai vechi. Pe de altă parte, un potențial candidat turc s-ar lovi imediat de problema Cipru. Și putem afirma, desigur, că până ce această chestiune a Ciprului nu este rezolvată, anumiți Aliați vor fi ostili ideii de a avea un secretar general din Turcia”, a declarant analistul Jan Gaspers.

Observăm în acest fel ce influență majoră are imaginea unui politician, chiar și în urma unor acuzații de suspiciune, niciodată probate în instanțele judecătorești. În liga mare a politicii internaționale, jocurile de putere se fac în spatele ușilor închise, este drept, însă se poate deduce foarte ușor că niciun aliat nu își dorește promovarea unui lider care provine dintr-un mediu tulbure și gri, cum este politica din România.

„Luând aceste aspecte în considerare, cred că șansele ca un nou secretar general al NATO să provină dintr-un stat mai nou intrat sunt destul de mari. În timp ce diferențele de strategie între ceea ce se numesc membrele vechi și cele mai noi ale NATO încă există, ele au încetat să fie un punct-cheie în Alianță. Pare să fie un lucru general acceptat acum ca membrele NATO din Europa Centrală și de Est să fie dispuse să susțină Articolul 5 din afacerile Alianței. În același timp, membrele NATO mai noi, cum ar fi țările baltice, au fost creditate cu aducerea pe agenda priorităților NATO a unor provocări noi și presante de securitate, cum ar fi apărarea cibernetică sau energetică. Acest lucru le-a întărit legitimitatea țărilor din Europa Centrală și de Est în Alianță și selectarea unui secretar general al NATO dintre aceste țări ar fi cel mai logic pas.

Și nu în ultimul rând, decizia despre cine va deveni noul secretar general al NATO va depinde de hotărârile personalului, care se iau altundeva în Bruxelles, adică la sediul central al Comisiei Europene și la Serviciul Extern European de Acțiune (EEAS). Trebuie luată în calcul posibilitatea ca viitorul președinte al Comisiei și/sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Relații Externe să vină din Europa Centrală sau de Est, iar acest lucru va diminua într-un fel șansele ca secretarul general al NATO să fie ales din aceeași regiune”, a concluzionat expertul Jan Gaspers.

România a obținut o funcție valoroasă în urmă cu câteva săptămâni,  prin numirea lui Sorin Ducaru, ambasadorul României la NATO, în postul de Asistent al Secretarului General NATO (ASG) pentru riscuri de securitate emergente.
2014 este un an de alegeri pentru întreaga Europă, iar funcțiile cele mai importante ale instituțiilor europene vor fi disponibile inclusiv țării noastre începând cu mai 2014. Cursa a început deja.