Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Constanţa, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în dosarul privind subfinanţarea Centrului Militar Zonal, decizia nefiind definitivă.

Intern

Nicușor Constantinescu, condamnat

Tribunalul Constanţa a decis, miercuri, condamnarea lui Nicușor Constantinescu la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, dar şi interzicerea mai multor drepturi, în dosarul în care preşedintele CJ Constanţa a fost judecat pentru subfinanţarea Centrului Militar Zonal.
Astfel, preşedintelui CJ Constanţa îi este interzis să îşi exercite dreptul de a ocupa o funcţie publică, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, notează Mediafax.
Nicuşor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizată cu indicele inflaţiei la data efectuării plăţii, către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale – Statul Major General, restul pretenţiilor civile formulate de MApN fiind respinse ca nefondate.
De asemenea, Nicuşor Constantinescu este obligat la plata sumei de 8.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Procesul de la Tribunalul Constanţa în care Nicuşor Constantinescu, care are interdicţie de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost judecat pentru abuz în serviciu în formă continuată, fiind acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, s-a finalizat în 30 septembrie.
Procurorul DNA a cerut, la acel termen, ca Nicuşor Constantinescu să fie condamnat la o pedeapsă privativă de libertate între 3 şi 15 ani, în timp ce acesta şi avocaţii săi au solicitat achitarea. “Am cerut achitarea clientului nostru pentru că am considerat că nu sunt întrunite faptele de abuz în serviciu în formă continuată, aşa cum s-a menţionat în actul de inculpare şi din aceste considerente am solicitat achitarea, însă, dacă s-ar considera că el se va face vinovat de vreo faptă incriminatorie, aceasta poate fi cel mult o contravenţie”, afirma avocatul Petre Buneci.
Nicuşor Constantinescu declara că este dispus să achite prejudiciul către partea civilă, în cazul în care va exista o decizie definitivă şi irevocabilă care să îl confirme. “Am plătit în contul unui executor judecătoresc peste 80.000 de lei, sumă care reprezintă aşa-numitul prejudiciu pe care l-aş fi făcut Ministerului Apărării Naţionale, respectiv Centrului Militar Zonal. În situaţia în care, definitiv şi irevocabil, se va dovedi că există acest prejudiciu aceşti bani consemnaţi în contul executorului judecătoresc pentru acest dosar vor fi trecuţi în contul MApN. Dacă se va dovedi că există acest prejudiciu, pentru că ştiţi că în acest dosar nu a existat nicio expertiză, doar raportul specialistului DNA, deşi am cerut această expertiză”, spunea atunci Nicuşor Constantinescu.
În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 – noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top