.. nemuritorului “Mitică de la Ligă”. Cel care l-a învins pe Dragomir (11 voturi la 7) şi care va conduce Liga Profesionistă de Fotbal pentru următorii patru ani este fostul preşedinte al clubului FC Naţional, Gino Iorgulescu.
Moment istoric pentru Liga Profesionistă de Fotbal, după victoria lui Gino Iorgulescu (57 de ani) în faţa lui Dumitru Dragomir, unul dintre cei mai controversaţi şi influenţi oameni din fotbalul românesc în ultima jumătate de veac. Afla la conducerea LPF din septembrie 1996, Dragomir a fost acuzat de mai mulţi finanţatori din Liga I că a decredibilizat fotbalul autohton. Acesta a declarat, la scurt timp după aflarea rezultatului că influenţa politică a fost majoră, însă se bucură că lasă în locul său un om de fotbal priceput şi un bun profesionist: “Am avut un program foarte bun, dar n-a contat deloc. Influenţa politică a fost foarte mare. Aş fi foarte prost diplomat să mă apuc acum să vorbesc urât despre domnul Ponta, sau Dragnea. Îi felicit pentru cum au lucrat. Gheorghe Ştefan a fost cel mai fair-play dintre toţi. A spus de la început că îl susţine pe Gino. Alţii au jurat pe copii, pe biblie că mă votează. Ştiu tot ce s-a întâmplat. Din cei unsprezece, şase au fost curve.”. Dumitru Dragomir promite că îl va susţine pe Iorgulescu în tot ce va întreprinde: “Îl voi sprijini. Ţineţi minte, proiectul pentru drepturile de difuzare tv i-l voi da lui Gino, şi vor fi încasaţi peste 30-40 milioane euro.”
Iorgulescu: Vom recredibiliza fotbalul românesc
Noul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal spune că va continua munca succesorului său şi va încerca să redea credibilitate competiţiei interne, aşa cum le-a promis celor care l-au votat:
“Dragomir are merite pentru cei 17 ani în care a fost șef. A facut lucruri bune, dar încercăm să preluăm ce a făcut bun și să îmbunătățim ceea ce a fost mai puțin bun. Vreau să multumesc cluburilor și altor susținători ai mei și am promis președinților că voi fi deschis, că vom putea lucra împreună, pentru recredibilizarea fotbalului. Eu nu am avut nicio presiune, presiunea era pe Dragomir. Dacă pierdeam şi acum, nu mai încercam. Credibilizarea fotbalului înseamnă atragerea oamenilor la stadion, atragerea sponsorilor, îmbunătăţirea jocului echipelor şi multe altele”. Gino Iorgulescu a ţinut să comenteze şi întâlnirea cu premierul Victor Ponta: “Eu cunosc foarte multă lume în domeniul politic. Vreau ca <<politicul>> să ne ajute, pentru că fără ajutorul lor nu putem face nimic în sport. În ceea ce priveşte campania mea, nu s-au implicat. Domnul Ponta a fost cu mine în consiliul de administraţie la FC Naţional cu ani în urmă, vă daţ i seama că s-a bucurat pentru mine”.
Planurile lui Iorgulescu
Iorgulescu doreşte înfiinţarea Cupei Ligii, pentru care se va încerca şi obţinerea de drepturi de difuzare, înfiinţarea unei naţionale U23, care să fie “pepiniera echipei de seniori” şi transparenţă în ceea ce priveşte negocierea drepturilor de difuzare tv.
Cine este Gino Iorgulescu
Născut la 15 mai 1956, Gino Iorgulescu şi-a început cariera de fotbalist la Dunărea Giurgiu, iar în 1975 s-a transferat la Sportul Studenţesc, unde a fost coechipier, printre alţii, cu actualul preşedinte al FRF, Mircea Sandu. Cea mai mare parte a carierei de jucător a lui Iorgulescu este legată de formaţia din Regie, Sportul Studenţesc. În sezonul 1976/1977 a jucat la Progresul Bucureşti şi apoi câteva luni, înainte de retragere, a evoluat în Belgia, la Germinal Beerschot, în sezonul 1989/1990. De asemenea, Iorgulescu a fost selectionat de 49 de ori în echipa naţională. Dupa retragere, în 1990, a fost antrernor pentru scurt timp, facând parte din staful primei reprezentative, ca secund, pe vremea selecţionerilor Mircea Radulescu şi Cornel Dinu. În 1994, Iorgulescu a devenit preşedinteşe lui FC Naţional, funcţie pe care a îndeplinit-o până în octombrie 2005, când a demisionat după ce echipa a fost preluata de Constantin Iacov. Cu Iorgulescu l-a conducere, FC National s-a aflat de trei ori la un pas de titlu, terminând pe poziţia secundă a clasamentului, în ediţiile 1995/1996, 1996/1997 şi 2001/2002.
După Revoluţie, Iorgulescu a fost, oficial, primul şi singurul preşedinte-antrenor la nivelul primului eşalon fotbalistic.
Probleme cu DNA şi DIICOT
În 2008, DNA i-a trimis în judecată pe Iorgulescu şi Dumitru Dragomir pentru fapte de corupţie (achiziţionarea de către Dragomir a unui teren aparţinând lui Iorgulescu pe care Dragomir a construit actualul sediul al LPF), însă justiţia i-a achitat definitiv în 2012. Gino Iorgulescu s-a aflat şi în atenţia DIICOT, după ce ANAF a făcut o plângere penală în 2006. Tot Iorgulescu, alături de Constantin Iacov, a fost acuzat de evaziune fiscală în cazul transferurilor jucătorilor Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Cânu, Adrian Olah şi Jon McKain de la FC Naţional la Poli Timişoara.

















































