„Noi suntem români!” între slogan şi adevăr

Pentru mulţi dintre noi, Centenarul nu înseamnă nimic. Este concluzia unui sondaj realizat anul trecut de Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală, pe baza unui sondaj de opinie făcut de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Citeşte şi: Cartea Anului 2018

Barometrul scoate în evidenţă atitudini, comportamente şi stereotipuri ale românilor unele mai surprinzătoare decât altele.  Românii nu au sentimentul apartenenţei la ţară, pun mai presus identitatea națională de cea etnică sau religioasă, iar respectarea legilor şi instituţiilor ţării reprezintă pentru ei un mod de afirmare a identităţii naţionale, precum şi un comportament de bun român. Primul lor motiv de mândrie națională? Nu limba, originea sau ţara în care trăiesc, ci performanțele obținute de sportivii români.

Aşadar, conform Barometrului, la nivel naţional, cei mai mulți dintre respondenți se identifică în primul rând cu orașul sau comuna în care locuiesc – 65%, apoi cu judeţul (51%) și în al treilea rând cu naţiunea (40%). Românii de la ţară se identifică într-o proporție mult mai mare cu localitatea în care trăiesc (75%), comparativ cu orăşenii (56%).

Local versus naţional

Pentru sociologul Alin Teodorescu, directorul IMAS, rezultatele Barometrului nu sunt deloc surprinzătoare. „Identitatea națională este încă verbală, ca în toate statele naționale formate după primul și al Doilea Război Mondial. Cei mai mulți dintre români (ca și polonezii, cehii, slovacii, slovenii) se identifică mai curând cu comunitatea locală (satul, comuna, orașul) decât cu statul. Este unul dintre motivele pentru care emigrația din Europa Centrală și de Răsărit a fost atât de puternică din anul 2000 încoace”, a declarat Alin Teodorescu pentru
Q Magazine.

Identitatea multiplă

Prof. univ. dr. Septimiu Chelcea, profesor emerit la Facultatea de Sociologie – Universitatea Bucureşti, încearcă să lămurească prin calcule problemele legate de identitatea națională a românilor.

Prof. univ. dr. Septimiu Chelcea spune că patriotismul se poate manifesta și în absența mândriei naționale

“Dacă aș fi pus în situația de a mă auto-identifica, aș răspunde fără nicio ezitare: bucureștean prin naștere, român prin educație, european prin cultură și cetățean al lumii prin aspirație. Fiecare dintre noi avem o identitate multiplă. Mi-ar fi greu să spun ce sunt în primul rând, pentru că sunt toate deodată, dar îmi declin pe rând identitatea în funcție de contextul discuției, asemeni meșterului care se servește când de clește, când de daltă sau de rindea.

Mi se pare o idee fericită de a prezenta încă de la început în Barometrul de consum cultural 2017. Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: Identitate, patrimoniu şi practici culturale datele referitoare la identitatea națională a românilor (pp. 21-40). Pe baza unei bibliografii <de primă mână> și aproape <de ultimă oră>, autorii, prof. univ. dr. Dumitru Borțun și drd. George Matu, fac în introducerea studiului lor delimitările necesare, dat fiind că termenii <identitate națională> și <identitate sub-națională>, ca și cei de <mândrie națională>, <naționalism> sau <patriotism> comportă controverse științifice și utilizări în plan politico-social foarte diferite.

Dumitru Borțun și George Matu sunt de părere că atât naționalismul, cât și patriotismul sunt forme ale mândriei naționale, ipoteză lansată de profesorul belgian Jaak Billiet (2007). Personal, consider că patriotismul se poate manifesta și în absența mândriei naționale, așa cum spune și Poetul: <Eu? Îmi apăr sărăcia, și nevoile și neamul>(Mihai Eminescu, Împărat și proletar). De asemenea, autorii acceptă perspectiva teoretică propusă de cercetătorii americani Tom W. Smith și Lars Jarkko (2006), potrivit căreia naționalismul are un caracter imperialist și șovinist, în timp ce patriotismului îi sunt străine aceste caracteristici (p. 26).

În ce mă privește, m-am pronunțat în apărarea patriotismului constructiv, <care nu implică ostilitate, prejudecăți etnice și denigrarea altor populații sau națiuni, ci loialitate, atașament pozitiv față de propria națiune, în înțelesul de ingroup. Patriotismul constructiv este și astăzi o virtute ce trebuie cultivată la români> (S. Chelcea, 2010, <Cu referire la români: caracter național, naționalism, patriotism>, în V. Boari, S. Gherghina, R. Murea, eds., Regăsirea identității naționale, p. 97. Iași, Editura Polirom).

Și conceptul de <identitate națională> implică o serie de controverse: <primordialiștii>, cei care susțin că etnicitatea este primordială, consideră că avem de-a face cu un instinct, cu un dat genetic. <Instrumentaliștii> sunt de părere că etnicitatea reprezintă un proces social. În fine, punctul de vedere al „postmoderniștilor” este că etnicitatea se construiește și se reconstruiește permanent prin interacțiunile sociale. Autorii studiului la care mă refer vorbesc despre <caracterul difuz al identității naționale> și operaționalizează conceptul, luând în considerare patru dimensiuni: auto-identificarea națională, auto-definirea identitară, definirea subiectivă a identității naționale, sentimentele de mândrie națională. În acord cu aceste dimensiuni sunt formulate întrebări concrete. Atât dimensiunile, cât și întrebările au fost sugerate de cercetările similare pe plan internațional (International Social Survey Programme și European Social Survey).

Să vedem cum răspund persoanele incluse în eșantionul Barometrului de consum cultural 2017 și să încercăm să ne lămurim în legătură cu identitatea națională a românilor în anul Centenarului. La întrebarea <Dumneavoastră din care grup vă simțiți că faceți parte?> o cincime dintre respondenți declară că, în primul rând, <simt că fac parte din grupul românilor>.

Cum, doar 20 la sută?! Analiza datelor după primul, al doilea și al treile răspuns la această întrebare mi se pare mai puțin concludentă. În opinia mea, la întrebările de acest tip (când se iau în calcul trei menționări) este mai elocvent procentajul cumulat: proporția răspunsurilor <simt că fac parte din grupul românilor>, indiferent de ordinea menționării. Procedând astfel, vom ajunge la concluzia că aproape trei pătrimi (mai precis 73%) din persoanele intervievate simt că fac parte din grupul românilor. Este mult? Este puțin?  Conform celui mai recent recensământ al populației, cel din 2012, din totalul populației stabile în România 88,6% s-au declarat etnici români.

Rămâne o diferență de 15,6% între numărul celor care fac parte efectiv din grupul etnicilor români și cei care se auto-identifică subiectiv ca fiind români. Ar merita ca Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală să organizeze o investigație pentru a afla în mod concret de ce unii etnici români nu se consideră români. Fără a face speculații, semnalez că și cercetările sociologice din alte țări au constatat o diferență între numărul persoanelor care au o anumită etnie și numărul persoanelor care se auto-definesc ca aparținând acelei etnii.

Barometrul de consum cultural 2017 relevă că aproximativ 15% dintre respondenți <simt că fac parte din grupul europenilor> (procentaje cumulate la cele trei menționări). Dacă în locul întrebării ,Dumneavoastră din care grup vă simțiți că faceți parte?> s-ar fi pus întrebarea <Din care grup considerați că faceți parte?>, păstrând aceleași variante de răspuns, tot cu trei menționări, foarte probabil s-ar fi înregistrat o altă distribuție a răpunsurilor. În final, opinez că datele din Barometrul de consum cultural 2017 incită la discuții academice privind identitatea națională și furnizează factorilor de decizie un suport pentru acțiunile de formare și consolidare a identității multiple a cetățenilor din țara noastră.”, a explicat sociologul Septimiu Chelcea pentru Q Magazine.

Mândrie, naţionalism, patriotism

Barometrul mai arată că majoritatea românilor trăiesc cel mai mare sentiment de mândrie naţională atunci când sportivii noştri sunt învingători în competiţiile internaționale.

Pentru autorii studiului o astfel de mândrie nu este decât expresia unei mentalități tribale, o autoamăgire, menită să acopere lipsa unor valori sau sisteme de valori.

„Acest punct de vedere a fost exprimat foarte plastic de Andrei Pleșu: «Chibițul e mândru de talentul celui din teren și ajunge să se identifice cu el. Au câștigat ai noștri, i-au bătut românii noștri, suntem cei mai buni sunt expresii candide, dincolo de care se ascunde convingerea absurdă că acela care le proferează e el însuși subiectul succesului. Nea Ghiță îl aplaudă pe Ilie Năstase, ca pe un delegat al competenței proprii. Ilie nu e decât prelungirea pe teren a lui nea Ghiță, instrumentul lui de luptă, mâna lui dreaptă. Românul e când Hagi, când Nadia Comăneci, când Țiriac, când Brâncuși, când Mircea Eliade. Epuizat de atâtea performanțe, el adoarme, în cele din urmă, obosit, dar mândru. A învins pe toate fronturile».

O astfel de mândrie tribală, justificată doar în virtutea unor relații de rudenie imaginate («suntem de același neam»), se relaționează cu absența unor valori și sisteme de valori cum ar fi meritocraţia, profesionalismul, activismul sau realismul. A te mândri cu performanțele altuia, la care nu ai contribuit cu nimic, este o formă de autoamăgire. Credința că apartenența la aceeași comunitate cu performerii îți conferă și ție niște merite «secrete» se explică prin întemeierea societăților închise pe relația de rudenie. Pe ulițele satului românesc, cel care te întâlnește nu te va întreba de unde vii, ce școli ai absolvit sau ce știi să faci, dar te va întreba negreșit: «Al cui ești?»”, comentează autorii studiului, Dumitru Borţun şi George Matu.

Identitatea naţională

Un alt comportament, considerat puţin previzibil de autorii studiului, este că 95% dintre români au optat pentru respectarea legilor şi a instituţiilor ţării ca mod de afirmare a identităţii naţionale şi de ilustrare a comportamentului de bun român.

Alte caracteristici identitare pentru care puteau opta erau: să știi să vorbești limba română, să te simți român, să ai cetățenie română, să ai origini românești, să te fi născut în România, să fii creștin-ortodox şi să fi trăit aproape toată viața în România.

Deşi suntem o ţară majoritar ortodoxă (86,5%, conform ultimului recesământ), afirmarea identităţii naţionale prin apartenența la această religie ocupă ultimul loc în opţiuni, fiind considerată importantă sau foarte importantă de 69% dintre respondenți.

În ciuda acestor diferențe, rezultatele statistice arată că respondenții care au considerat foarte importantă respectarea legilor și instituțiilor României au considerat în același timp importante aspecte precum apartenența la religia creștin-ortodoxă, a avea origini românești sau a trăi aproape toată viața în România.

Centenarul Marii Uniri şi o concluzie amară

Un comportament confirmat, din păcate, de studiu este lipsa de reprezentare a dimensiunilor culturale ale Centenarului. 50% dintre respondenții eșantionului național nu au fost la nicio manifestare de acest fel, iar pentru tot atâţia sintagma „Centenarul Marii Uniri” nu spune nimic. Ei nu au putut asocia Centenarului Marii Uniri nicio reprezentare istorică sau culturală.

Dincolo de rata mai mare de nonrăspunsuri, asociată de obicei unei astfel de întrebări deschise, rezultatele indică faptul că pentru un segment important din populație nu există o reprezentare concretă a Centenarului Marii Uniri.

Cele mai multe răspunsuri (40%) au menționat dimensiunea temporală a Centenarului („100 de ani”, „1918”, „100 de ani de la 1918” etc.) sau ideea de unire („Unirea”, „Marea Unire”, „Unirea Țărilor Române”, „Unirea românilor” etc.) cu 33% dintre răspunsuri.

În concluzie, studiul arată că românii nu sunt foarte dornici să participe la evenimentele comemorative (50% dintre respondenți nu au participat niciodată la astfel de evenimente). Atunci când nu pot participa, majoritatea românilor nu le urmăresc nici la radio, la televizor sau pe internet (79% nu le urmăresc nici măcar o dată pe an, iar 18% nu le-au urmărit niciodată). Aproape jumătate dintre români (47%) nu așteaptă nerăbdători aniversarea celor 100 de ani de la desăvârșirea Statului Român Modern.

Prof.univ. Marian Preda spune că e posibil ca mulţi dintre români să nu înţeleagă ce înseamnă centenar

Sociologul Marian Preda, preşedintele Senatului Universităţii Bucureşti, pune pune însă punctul pe i.  „Într-un studiu realizat acum câţiva ani, peste jumătate dintre români considerau că Soarele se învârte în jurul Pământului. Este, pe undeva, normal ca ignoranţa să fie prezentă şi în alte domenii. De exemplu, mulţi să nu înţeleagă ce înseamnă centenar. Dacă i-ar fi întrebat şi ce înţeleg prin centenar, vă garantez că ar fi fost şi exemple dintre acestea, în care confundau centenarul cu centaurul. În mediul rural, va garantez că românii şi cei cu studii până la medii nu prea ştiu ce înseamnă centenar. Doar nu este vorba numai despre educaţie, este vorba şi despre interes. Oamenii îşi văd de treburile lor, fiind mai puţin interesaţi de chestiuni care ţin de valori, identitate naţională. De altfel, şi studiul relevă un localism destul de puternic. Foarte mulţi au rămas la gradul lor de raportare, dar şi de cunoaştere, la satul, la comuna în care trăiesc, ceea ce poate explica rezultatele sondajului. Ei află ce se întâmplă prin intermediul televiziunii şi, foarte rar, prin intermediul rudelor care le povestesc câte ceva din alte localităţi sau alte ţări”, a declarat MarianPreda pentru  Q Magazine.

În plus, profesorul Marian Preda atrage atenţia că rezultatul sondajului ar putea fi viciat. „Nu ştiu exact dacă şi câţi au fost prinşi în eşantion dintre cei plecaţi în străinătate. Dacă vorbim despre 3,5 milioane plecaţi în afară, numărul înseamnă destul de mult raportat la populaţia actuală, de 16–17 milioane de români de peste 18 ani. Ne ducem la 20%. Sunt sigur că puţini dintre ei au fost prinşi în eşantion. În aceste condiţii, localismul, ignoranţa sunt, cu siguranţă, mai puternice decât dacă ar fi fost prinsă toată populaţia în eşantion”, afirmă sociologul.

El semnalează existenţa unei diferenţe mari între populaţia educată, tineri şi vârstnici. „Se vede o prăpastie la nivelul valorilor între populaţia tânără, până în 50 de ani, şi cea în vârstă. Apare o diferenţiere semnificativă între generaţia tânără şi cea în vârstă, şi una majoră între zonele dezvoltate, populaţia educată, în special din Bucureşti, cu studii superioare, şi cei din rural şi fără studii. Diferenţele acestea sunt puternice, semnificative şi pentru identitatea naţională, şi pentru autoidentificare cu România, cu diverse valori”, mai spune Marian Preda.

Cine e de vină?

Profesorul universitar Dumitru Borțun susţine că românii care nu știu nimic despre Centenar nu ar trebui priviți cu milă sau trufie, scopul acestui barometru fiind de a oferi autorităţilor baza unei strategii.

„Oamenii simpli, în vârstă, nu trebuie blamaţi. Nu-i putem blama pentru că au anumite convingeri. Este un studiu care înregistrează opiniile oamenilor. Nimeni nu e vinovat pentru că are anumite opinii, valori, convingeri, decât dacă ele contravin legilor ţării. Nu văd o problemă că Centenarul este tratat mai degrabă festivist şi centralist. Şi oamenii au aşteptări de acest tip. Cei mai mulţi vor manifestări cu caracter festiv sau comemorativ. Nu vor neapărat informare, să vadă documentare din care să înţeleagă mai bine trecutul. E interesantă susţinerea în continuare pentru paradele militare, o mare parte dintre oamenii considerând că nu sunt forme învechite de manifestări. Şi nici nu sunt dacă luăm exemplul Franţei unde lumea participă în proporţie mare la paradele militare. E o modalitate modernă de a se identifica cu aceia care apără ţara şi, într-un fel sau altul, sunt urmaşii celor care au luptat pentru ţară”, spune și sociologul Marian Preda.

În opinia sa, statul ar trebui să investească mai mult în valori, pentru susţinerea celor merituoşi, a tinerilor cu potenţial de a deveni mari sportivi, care i-ar face mândri pe români.  „Momentele de identificare cu rezultatele sportivilor sunt benefice pentru România. Există studii care arată că, în perioadele imediate obţinerii unor succese de către sportivi, productivitatea muncii creşte. Sentimentul de coeziune socială este benefic pentru ţară, pentru economie”, a declarat Preda pentru  Q Magazine.

Sociologul Alin Teodorescu este mai tranşant: „Centenarul Marii Uniri…Așa cum oficialii nu se interesează de această aniversare, tot așa publicul român majoritar nu știe și nici nu vrea să știe ce înseamnă aceasta. Mai e mult până departe…”

Nu este totul pierdut…

Există totuşi un segment al Barometrului care arată că românii nu sunt atât de indiferenţi când vine vorba despre patrimoniul cultural naţional.  Anul 2018 este nu numai Anul Centenarului, ci şi Anul European al Patrimoniului Cultural.

Dr. sociolog Dorel Abraham constată că procentul românilor care se declară mândrii de monumentele istorice din regiunea sau țara lor este la fel de mare ca pentru europeni

Dr. sociolog Dorel Abraham, fost director al CURS, a explicat pentru Q Magazine că : „Barometrul de Consum Cultural, 2017, la care ne referim, se înscrie în linia Barometrelor sau Observatoarelor sociale des utilizate în sociologie la nivel global, național sau local. Ele au scopul de a realiza o cunoaștere sintetică, bazată, în general, pe indicatori specifici, referitoare la starea și dinamica unor realități cum ar fi dezvoltarea economică a unor țări sau regiuni (precum rapoartele EUROSTAT), evoluția orașelor lumii (Raportul UN Habit 2013), Observatoarele sau Barometrele sociale ale unor orașe precum Toronto, Copenhaga, Varșovia, București (Barometrul Social al Capitalei realizat de CURS în 2014) etc.

În România sunt mai cunoscute Barometrele de Opinie Publică, cele focalizate pe evoluția situației politice, sărăciei, locuirii etc. și, bineînțeles, Barometrul de Consum Cultural, care a ajuns la numărul unsprezece.
Barometrul la care ne referim are ca centru de interes percepțiile populației privind patrimoniul cultural material.

Fără a intra în detalii în ceea ce privește rezultatele acestui BAROMETRU merită menționate, în acest cadru, două constatări semnificative din punct de vedere sociologic.

În primul rând rezultatele sondajului reprezentativ pentru România arată că circa 80% dintre respondenți consideră că patrimoniul cultural este important pentru ei și pentru comunitatea locală, procent apropiat de media europeană (84%). Importanța pentru țară a patrimoniului cultural european este mai redusă în România (78%) față de media europeană.

Totuși, procentul românilor care se declară mândrii de monumentele istorice din regiunea sau țara lor este la fel de mare ca pentru europeni (circa 84%).

Cele mai importante beneficii ale protejării patrimoniului cultural material, percepute de populația României, care ating procente de peste 90%, se referă la: sentimentele de mândrie față de localitatea/zona în care s-au născut sau trăiesc, cunoașterea istoriei naționale, păstrarea peisajelor urbane și rurale, sprijin în educație, moștenirea pentru generațiile viitoare.

Alte beneficii precum cele legate de dezvoltarea turismului, avantaje economice, păstrarea identității și tradițiilor comunitare, îmbunătățirea calității vieții obțin, fiecare, acordul a 85-90% din populație. Aceste date concordă cu atitudinea pozitivă a oamenilor dată de măsura mare în care ei sunt de acord cu protejarea patrimoniului cultural material, valorificarea acestuia pentru turism, intensificarea educației patriotice pentru protejarea patrimoniului cultural și creșterea investițiilor pentru activitatea de protecție al acestuia.

Concomitent, populația României este de acord în proporție de peste 90% cu afirmațiile conform cărora ”oamenii ar trebui să suporte consecințele legale pentru distrugerea patrimoniului cultural” și cu ideea că ”patrimoniul cultural material este responsabilitatea fiecăruia”. Iată deci că respondenții percep necesitatea responsabilității cetățenilor în ceea ce privește protecția patrimoniului cultural, chiar dacă, deocamdată, acest sentiment nu este pus în practică.

Atitudinea pozitivă față de protecția patrimoniului cultural, care rezultă din datele de sondaj, nu trebuie absolutizată atâta timp cât 1 din 3 respondenți nu poate să indice alte beneficii ale protecției în afara celor propuse spre evaluare și cât timp circa jumătate din populație nu reușește să identifice tipurile obiectivelor de patrimoniu în cazul bisericilor/mănăstirilor, statuilor, muzeelor, monumentelor istorice, caselor memoriale etc.

Concluzia rezultă din răspunsurile subiecților. Trei pătrimi dintre aceștia (76%) consideră că au nevoie de mai multe informații despre patrimoniul cultural. De altfel doar 69% dintre respondenți sunt conștienți de existența unor obiective de patrimoniu cultural material în localitatea sau zona de reședință (în București procentul este de 85%), marea majoritate a acestor obiecte de patrimoniu fiind bisericile/mănăstirile/schiturile.

În al doilea rând este vorba de practicile de vizitare. Din analiza datelor incluse în Raport referitoare la practicile de vizitare a obiectivelor de patrimoniu cultural rezultă faptul că marea majoritate a respondenților (93%) a declarat că au vizitat cel puțin odată în viață obiectivul de patrimoniu existent în localitatea de reședință.

Dar, în ceea ce privește vizitarea obiectivelor de patrimoniu în ultimele 12 luni este de remarcat că majoritatea respondenților (circa 80%) nu au vizitat niciodată în ultimul an un obiectiv de patrimoniu din afara localității de reședință. Lipsesc, deocamdată, datele comparative pentru a trage o concluzie.

Cei care au vizitat în ultimele 12 luni obiective de patrimoniu situate în afara localității de reședință (circa 20%) au optat cu precădere pentru obiective religioase (biserici, în primul rând), spre deosebire de bucureșteni, unde majoritatea din cei 27% care au efectuat astfel de vizite s-au orientat spre palate și cetăți.

De remarcat că, de regulă, populația are alte priorități în ceea ce privește consumul cultural decât vizitarea obiectivelor de patrimoniu, acestea din urmă desemnând o activitate cu frecvență scăzută.

De altfel populația consideră că prioritățile pentru alocarea bugetului public, chiar dacă ar exista mai mulți bani, ar trebui să se orienteze mai întâi spre modernizarea școlilor și liceelor, repararea și modernizarea spitalelor, formarea profesională pentru cei fără un loc de muncă și apoi pentru obiectivele de patrimoniu care, se pare, pentru moment cel puțin, sunt considerate un <lux>. O fi vorba despre o raționalitate economică sau despre o mentalitate depășită?

În concluzie, apreciind valoarea euristică a metodologiei utilizate pentru viitoare cercetări de acest gen precum și calitatea datelor obținute aș dori să semnalez necesitatea de a analiza cu prudență datele referitoare la ceea ce se cheamă în marketing <segmentarea pieței>. Aceasta deoarece anumite statistici, cum sunt cele referitoare la profilul respondenților care desfășoară anumite activități sau exprimă anumite opțiuni, se bazează pe utilizarea unor subeșantioane de respondenți pe regiuni, vârste, gen etc. care necesită validări suplimentare tocmai din cauza faptului că grupurile respective sunt prea mici pentru o marjă de eroare acceptabilă”.

Studiul „Barometrul de Consum Cultural 2017. Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: Identitate, patrimoniu şi practici culturale”, realizat de Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală se bazează pe un sondaj de opinie făcut de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în perioada 28 septembrie–22 noiembrie 2017 pe un eşantion naţional de 1.300 de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste. A fost inclus şi un supliment de 400 de chestionare aplicate în Bucureşti. Marja teoretică de eroare la nivelul întregului eşantion a fost de +/– 2,7% şi de +/-4,3% la nivelul eşantionului pe Capitală, la un nivel de încredere de 95%.

Citeşte şi: ”Regal pentru Centenar”. 80 de ani de la inaugurarea Marii Fresce a Ateneului Român