Social-democraţii pun tunurile pe ministerul Transporturilor considerând că acesta poartă o vină considerabilă în decizia finlandezilor de a reloca fabrica din România. Ei afirmă că toate aceste probleme puteau fi negociate în urmă cu 6 luni cu această companie în vederea găsirii unor soluţii compensatorii pentru ca ei să nu recurgă la această decizie unilaterală de retragere totală.
„Plecarea Nokia din România are o strânsă legătură cu nerealizările legate de infrastructura de transport din regiunea Transilvania: nefinalizarea terminalului cargo, precum şi extinderea şi modernizarea pistei pentru a asigura decolarea şi aterizarea aeronavelor mari, de marfă; închiderea terminalului de containere al CFR Marfă, de la Someşeni; nefinalizarea sistemului de centuri ocolitoare şi acces rapid către autostrada Transilvania; nefinalizarea autostrăzii Transilvania, care trebuia să fie pusă în funcţiune pe traseul Cluj – Borş în iunie 2009”, sunt proiectele de infrastructură nerealizate care ar fi avut un grad ridicat în analiza investitorilor finlandezi.
Social-democraţii susţin că lipsa acestor proiecte, peste care au fost suprapuse măsurile fiscale pe care guvernul le-a introdus în ultima perioadă, au condus la costuri suplimentare de funcţionare a companiei în România şi au determinat luarea unei decizi. „Printr-o analiză simplă a acţionarilor acestei companii, văzând că nu este rentabil să menţină fabrica deschisă având asemenea costuri ridicate, în actualele condiţii de concurenţă şi criză internaţională”, se mai afirmă în poziţia departamentului condus de senatorul Sorin Bota.
















































