O dilemă

La 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, poetul nepereche, Codrin Liviu Cuţitaru, Decanul Facultăţii de Litere a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,  vorbeşte, în exclusivitate pentru site-ul Q Magazine,  despre această dublă aniversară a neamului românesc – aniversarea lui Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale –  într-un incitant editorial.

Înainte de 1989, elevii cu talent scriitoricesc se întîlneau într-o competiţie anuală, numită Concursul Naţional “Mihai Eminescu”. În ultimii ani ai deceniului nouă, organizatorul (Ministerul Învăţămîntului al R.S.R.) stabilise o legătură fundamentală între Eminescu şi competiţia ca atare. Nu doar numele poetului fusese împrumutat, ci şi imaginea, opera, biografia. Tot ce ţinea de identitatea autorului Luceafărului se “adaptase” specificităţii evenimentului respectiv.

Sălile de concurs erau ornamentate cu citate din poezia ori jurnalistica eminesciană, fiecare vorbitor de la tribuna oficială aducea “un pios omagiu marelui poet”, serile deveneau prilejul unor interminabile spectacole literar-artistice “Eminescu”, zilele de după concurs se dedicau unor excursii lacrimogene “pe urmele poetului”, chiar dacă olimpiada se ţinea la Cluj sau la Alexandria. Se respira “Eminescu”, întregul oraş vuia în ritm eminescian, bietul elev avînd toate şansele ca, tîrziu în noapte, să aibă coşmaruri cu asprele cuvinte ale Demiurgului, venite – ca şi Hyperion – din terifiante genuni interstelare.

Eminescu prelua “omagiile” pentru Ceaușescu, obișnuite, de altfel, în tot restul anului. Îmi amintesc bunăoară cum – la ediţia din 1987 a competiției – un oficial însărcinat cu organizarea momentelor omagiale (depuneri de coroane de flori din partea elevilor, speech-uri melodramatice şi recitări patetice) s-a repezit la un tînăr cu şapcă pe cap şi i-a șuierat pe un ton ameninţător, scuturîndu-l agresiv: „În faţa lui Ieminescu (ne aflam lîngă o statuie a poetului, n.m.) să stai cu capul descoperit, hahaleră!”

Cîteva decenii de delir politic şi cultural fusesră, se pare, suficienţi ca Eminescu să fie înlocuit, în mentalul nostru colectiv, de ”Ieminescu” – o figură tristă, de circ mediatic, menită a ne atenua cine ştie ce frustrări ivite din negura istoriei. Mă tem că nici societatea românească actuală nu s-a vindecat complet de patologica mitizare a lui Eminescu, în ciuda eforturilor unor intelectuali de a readuce receptarea poetului în planul normalităţii estetice.

Te miri, uneori, într-adevăr, de destinul tragic al autorului Luceafărului. Una dintre cele mai strălucite minţi ale veacului al XlX-lea este condamnată la banalizare, prin asocierea sa necondiţionată cu celebrările deşănţate ale mediocrităţii. Exegeţi rafinaţi stau departe de Eminescu, terifiaţi de riscul trivializării. Ei preferă adesea să-şi investească energiile creatoare în alte subiecte. O ironie cu atît mai stridentă a istoriei, cu cît ea a fost anticipată de însuşi Eminescu.

Cine este Codrin Liviu Cuțitaru

Codrin Liviu Cuţitaru este Decanul Facultăţii de Litere a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi . Cea mai recentă carte publicată: „Istoreme”, Editura Institutul European, 2009.