ORA CATALONIEI, NELINIȘTILE EUROPEI

Între 10 octombrie, ora 19, când preşedintele regiunii Catalonia, Carlos Puigdemont, s-a exprimat în faţa parlamentului catalan, declarând şi apoi suspendând independenţa Cataloniei, şi astăzi, 11 octombrie, la ora 12, când premierul Mariano Rajoi a făcut public răspunsul Madridului, nu s-au scurs nici măcar 24 de ore. Însă a fost cea mai lungă aşteptare…Nodul gordian nu este tăiat.

Să ne imaginăm un meci de tenis în care mingea servită de un tenismen catalan pleacă spre adversarul spaniol, să zicem Rafael Nadal, cu o viteză destul de mică, învârtită în toate sensurile, de un jucător care, întocmai, are o minge de meci dar parcă tot nu reuşeşte să asimileze faptul că este adevărat. Că el, un cvasi necunoscut, l-a prins cumva pe  picior greşit pe Nadal. Ecranul terenului ne arată o viteză de lovire a mingii ridicolă, totuşi mingea aterizează în terenul spaniol, aproape cerând iertare şi zicând  „hai să ne mai jucăm un pic, ce zici?”

Cam aşa arată, cel puţin în ochii unui spectator nevinovat, meciul dintre Madrid şi Barcelona. Carles Puigdemont, politician fost jurnalist, a declarat, după o oră de întârziere, de aşteptare a discursului în care tot globul aştepta să audă (nici cu bucurie,nici cu tristeţe, ci cu îngrojorare) cum Catalonia devine independentă, că ia act de faptul că potrivit rezultatelor referendumului din 1 octombrie Catalonia va deveni independentă, însă suspendă ceva timp această stare de fapt, pentru a dialoga cu Madrid.

„Cabinetul a convenit să îi ceară oficial guvernului catalan să confirme dacă a declarat sau nu independența. Răspunsul din partea liderului catalan va decide evenimentele viitoare, în următoarele câteva zile”, a spus Rajoy.

Doar o oră de ragaz…

Sigur, putem să ne închipuim că în timpul acestei ore de răgaz, ora în care s-a decis tot, s-a gândit la toate telefoanele primite cam de peste tot din Europa, la presiunile şi ameninţările primite, la soarta Cataloniei după ieşirea automată din Uniunea Europeană şi NATO, la violenţele de pe stradă, la investitorii străini care au plecat, unii, deja, ca potârnichile în faţa furtunii; poate că s-a gândit şi la cei cinci milioane de catalani care sunt de acum împărţiţi în două tabere, cei pentru şi cei contra independenţei; s-a gândit şi la posibila sa sinucidere politică, în cazul unei renunţări.

A fost, şi pentru restul Europei, o oră de freamăt, de teamă, de aşteptare, în timpul căreia alte teritorii care visează independenţă se bucurau poate de acest prim caz care ar fi putut deveni  jurisprudenţă (Scoţia, Flandra, Corsica, de ce nu şi Ținutul Secuiesc…).

A fost o oră în care multe persoane s-au uitat măcar de curiozitate spre harta Spaniei, imaginându-şi cum ar fi acest regat fără un colţ de geografie…(Catalonia se află în partea de nord-est a Spaniei, cu ieşire la  Mediterana şi vecină cu Franţa şi Spania). O oră care s-a terminat în coadă de peşte, o oră din care mulţi nu au înţeles nimic, o oră la capătul căreia Puigdemont ne-a lăsat pe toţi în ceaţă. Este sau nu este Catalonia independentă?

« Puţin însărcinat ? Nu se poate, eşti sau nu ! »

Dinspre Paris, unde am urmărit evenimentele, gestul şi declaraţia au avut şi au o importanţă capitală, şi au umbrit chiar imensele greve ale funcţionarilor francezi, ieşiţi ieri în stradă.

„Franţa  nu poate legitima acţiunile Cataloniei, cum ar fi ca mâine vreo regiune din ţara mea să transmită Europei 'vreau sprijinul vostru, ca să fiu independentă'? Aşa ceva este inadmisibil”, afirma preşedintele Emmanuel Macron imediat după declaraţia lui Puigdemont.

El ştie bine ce zice, căci Franţa are şi ea, cum frumos se exprima un jurnalist al săptămânalului protestant Reforme, „catalanismele” ei: Corsica, Bretania…Și pe bună dreptate, astăzi în Hexagon cu un ochi se aştepta răspunsul  Madridului şi cu un altul se privea spre Corsica, cu un mesaj clar : “să nici nu vă gândiţi!”

Ambasadorul Spaniei la Paris, el, a comentat declaraţia lui Puigdemont, foarte direct şi acid: „Nu poţi să fii puţin însărcinat, eşti sau nu eşti!”

Privind înapoi, spre gestul preşedintelui regiunii Catalonia, şi fără mânie, trebuie să recunoaştem că, strategic, nu avea de ales. A ales calea de mijloc sperând astfel calmarea spiritelor şi începerea unui dialog. “Ei, o să le mai dea Madrid încă 1% şi vor uita de independenţă”, îmi spunea cinic o prietenă care stă cu unpicior în Spania şi unul în România. Catalonia  este regiunea cea mai bogată, mai prosperă, din Spania, însă contribuţia ei la dezvoltarea tuturor regiunilor regatului este cu mult mai mare decât ceea ce primeşte înapoi….Vă sună cunoscut? Flandra la fel se plânge…Deci totul se rezumă până la urmă la bani? Este foarte posibil la fel cum este foarte posibil ca această criză să nu aibă nimic de-a face cu comploturile ruseşti sau naţionalismele europene. Până la urmă totul trece prin stomac şi calmarea foamei poate duce şi la calmarea nervilor.

Speranţa independantiştilor moare ultima

Întorcându-ne însă la meciul nostru, european, şi care ne priveşte pe toţi, să vedem ce-a făcut Nadal (Madridul adică).

Premierul  Rajoi s-a exprimat astăzi la prânz scurt şi sec: „Catalonia trebuie să pună capăt confuziei şi să se pronunţe clar, este sau nu independentă”.

Sportiv vorbind, Nadal a recuperat uşor această  minge absolut aiurea, care doar a căzut, nu a marcat,  s-a jucat puţin cu ea şi a trimis-o scurt, foarte aproape de fileu, cu un singur mesaj :„Te decizi sau nu să o loveşti aşa cum trebuie?”

În tenis, ca în orice sport, nu prea este timp de discuţii. Mă tem că de data aceasta furia Madridului este atât de mare încât nu a mai rămas loc de negociat, va fi albă  sau neagră. Va fi minge de meci sau abandon. Oricum, de câteva ore, pentru încă neliniştea Europei (care nu are timpul necesar pentru a decreta o UE federală, în care toate regiunile şi-ar găsi un loc), şi a noastră, mingea este din nou la catalani iar meciul nu s-a terminat. Întrebarea este însă care este gândul ascuns care-l determină pe Puigdemont să temporizeze…

Affaire à suivre, cum spun francezii. Mai ales că în 22 octombrie şi nordul Italiei se pregăteşte pentru referendum,în regiunile Lombardia şi Veneţia.