Părintele Constantin Necula: Putem să cădem victime comunicării propriilor noastre excese

Sunteți în același timp preot dar și, într-un fel, un lider de opinie: exprimați păreri, în numele dvs dar și în numele Bisericii. Aveți impresia că tragedia de la Paris (Charlie) a schimbat ceva, putem încă să ne exprimăm fără frică, așa cum dorim?

Nu știu dacă a schimbat ceva neapărat. Știu doar că a atras atenția asupra fenomenului media. Că se poate trăi și muri, că putem să cădem victime comunicării propriilor noastre excese ori frustrări. Niciodată exprimarea unei păreri nu poate fi făcută fără frică. E un misterum tremendum dinaintea fiecărui cuvânt ori fiecărei imagini pe care o editezi. Este parte din fișa postului unui comunicator emoția asumării cu propria viață a adevărurilor pentru care ești dispus să fii mărturisitor.

Având în vedere și recentele derapaje mediatice, de atunci, de la Paris, dar și mai recente, la București, ar trebui să cenzurăm discursul media? Dar să autocenzurăm?

Despre cenzură nu poate fi vorba. Cred că avem datoria de a crește în omenie, în decență.  Nu poți să emiți doar ca să ai rating informal ori doar ca să vinzi materialele în care exprimi dreptatea proprie. Lipsa moralității în media afectează enorm conștiințele celor dispuși să trăiască actul comunicării doar prin media. Efortul de a crește decența este unul fundamental. Exprimarea adevărului devine tot mai importantă în contextul în care suntem ahtiați după evenimente. Presa nu trebuie să creeze evenimentul ci doar să-l însoțească, să cultive informația. Asta când nu e vorba de propriul eveniment de presă (lansări, conferințe etc).  Omul de presă, atunci când vrea să aibă opinie, trebuie să aibă și cultura opiniei pe care o exprimă. Să nu confunde termenii, să nu anuleze realitatea, să nu se avânte în comentarii fără finalitate formatoare. Știu că sună ideal, dar presa o fac oamenii. Când un om este lipsit de morală și ideal nu prea are ce căuta în presă.

Aceeași opinie publică, din România, care pe vremea atacurilor de la Charlie, condamna ziariștii care scriau cu ironie despre diverse confesiuni, astăzi, nu de mult, în cazul tragediei de la Colectiv, nu avea nicio jenă în a blama ea Biserica, până la insulte. Cum vă explicați acest lucru?

Exact despre ceea ce vorbeam. Manipularea subiectului religios prinde. În fond avem de a face cu o răsturnare a situației de la Charlie Hebdo. De data aceasta cade victimă opinia Bisericii, Eglise Hebdo, să-i zicem. Sunt tot mai convins că nu a fost o întâmplare nici fenomenul parizian și nici sindromul din București. Avem de a face cu o genetică a construirii conflictelor gratuite, cu victime de vieți umane. E ca un joc pe calculator, mutat în spațiul străzii. Nu știu ce ne va aduce next level dar sunt îngrijorat. Ucidem fizic și imagistic prea ușor oameni. Ne va costa.

Libertatea de expresie este un dar câștigat cu greu. Credeți că în general ziariștii, din România dar și din lume, știu să-l aprecieze și să îl utilizeze cu parcimonie?

Cred că jurnalistul modern nu  este lipsit de o sete reală după adevăr. Uneori o astâmpără cu setea de vedetism, fracturat și gratuit.  Un jurnalist care utilizează libertatea de exprimare doar pentru a limita libertatea de exprimare a subiectului analizat este o non-libertate. Comunicarea de astăzi suferă de ipocrizia neo-umanismului în care știrea e mai importantă decât omul. În numele omenității, ne-am pierdut omenia.