Potrivit ministrului tranziției ecologice, Teresa Ribera, disponibilitatea apei în Spania, la fel ca în Franța, ar putea scădea cu până la 40% până în 2050.
Foto Flickr
Externe

Politico: Vine secetă teribilă, Europa se va usca. Inclusiv România!

„Abia e primăvară, iar Europa se usucă. Un rezervor cheie care deservește milioane de catalani se diminuează. Un conflict asupra apei a declanșat ciocniri în Franța, unde mai multe localități nu mai pot furniza locuitorilor apă la robinet. Iar cel mai mare rîu al Italiei este deja la fel de scăzut ca în iunie anul trecut” scrie Politico.

Mai mult de un sfert din continent e afectat de secetă din aprilie, iar multe țări se pregătesc pentru o reeditare – sau chiar mai rău – a secetei de anul trecut.
Cu vara bătînd la ușă, guvernele se străduiesc de pe acum să contracareze atât penuria actuală, cât și pe cea viitoare – gestionând în același timp tensiunile care decurg din disputele pentru apă. Seceta, a declarat săptămâna trecută prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez, „va fi una dintre dezbaterile politice majore ale țării noastre în următorii ani”.

Seceta istorică de anul trecut a vlăguit rezervoarele de suprafață și subterane ale Europei.

Iarna trebuia să aducă uşurare. Dar multe dintre regiunile cele mai afectate ale continentului au avut parte de puțină ploaie sau zăpadă. Franța, unde nu a căzut nicio ploaie mai mult de 30 de zile consecutive în ianuarie și februarie, a cunoscut cea mai uscată iarnă din ultimii 60 de ani.

Fundația de cercetare CIMA din Italia a constatat o reducere cu 64% a zăpezii până la jumătatea lunii aprilie. Rîul Pad e la fel de scăzut ca vara trecută; Lacul Garda este deja la mai puțin de jumătate din nivelul său mediu.

Un meteorolog a declarat pentru El País că trebuie să se „spună la revedere aproape întregii recolte de măsline”.


Lacul de acumulare Sau, de la nord de Barcelona, a scăzut atât de mult încât autoritățile au decis să elimine peștii pentru a evita ca aceștia să moară și să contamineze sursa de apă din regiune. În toată Catalonia, rezervoarele sunt pline doar 27 la sută – în aprilie.

Săptămâna viitoare, Spania se va confrunta cu un val de căldură timpuriu.

Pentru ca Europa să iasă din cercul vicios de a începe fiecare an cu un deficit major de apă subterană, „avem nevoie de aproape un deceniu cu precipitații masive”, a avertizat Fred Hattermann, hidrolog la Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic.

Ghețarii și stratul de zăpadă din Europa se micșorează rapid datorită creșterii temperaturilor, privînd râurile importante precum Rinul, Dunărea, Ronul sau Pad de aprovizionare vitală, a declarat Andrea Toreti, cercetător senior la Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene.

În această vară, Spania, sudul Portugaliei, Italia și Franța par deosebit de vulnerabile, potrivit lui Toreti.
„Dar Polonia și alte regiuni precum Bulgaria, România, Grecia dau și ele semne că vor fi afectate de secetă”, avertizează el, conform Politico. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top