Extern

Primul cuplu de transsexuali care are un copil biologic

Un cuplu de transsexuali originari din Ecuador intră în istorie devenind părinții unui copil născut pe cale naturală. Acest lucru a fost posibil întrucât niciunul dintre cei doi transsexuali nu a apucat să facă operația de schimbare de sex.

Astfel, Fernando Machado, cel care s-a născut femeie dar a ales să trăiască viața unui bărbat, este cel care a dat naștere bebelușului. Mama copilului, Diane Rodrriguez, s-a născut bărbat dar a ales să devină femeie.

Cei doi părinți sunt fericiți că au un copil sănătos și declară că își doresc și alți copii. Dat fiind faptul că, ddin punct de vedere biologic acest lucru este posibil, cel maaiprobabil cei doi vor mai da naștere și altor copii.

Imediat după naștere, Fernando Macado a declarat că nu plaificase ca vreodată să dea naștere unui copi, dată fiind decizia lui de a fi transsexual. Însă viața pare să bată filmul, iar cei doi sunt un exemplu de familie atipică dar fericită.

Într-un interviu acordat BBC, Fernando Machado a povestit despre familia lui: „Suntem o familie obișnuită chiar dacă, din păcate, nu avem aceleași drepturi ca o familie de heterosexuali”.

În ceea ce privete decizia de a deveni transsexuali, experiența celor doi părinți a fost diferită. Dacă Fernando a fost sprijinit de părinți atunci când a decis să devină bărbat, Diane a fost alungată de acasă, fiind nevoită să locuiască pe străzi o perioadă. Ea a reușit însă să depășească această etapa dificilă, iar la un momentt dat a intrat în istorie prin decizia de candida pentru un loc în Congres.

Acum a devenit mamă, fiind foarte fericită cu această ipostază putând fi considerată un exemplu de reușită personală, de luptă și de hotărâre.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top