Protestele fermierilor modifică politicile europene

O modificare ține de retragerea referirii la „diete mai sănătoase bazate pe un aport diversificat de proteine”.
Foto Fb Elena Calistru
Actual

Protestele fermierilor îmblânzesc Comisia Europeană

Sub presiunea protestelor organizate în ultima perioadă de fermierii din mai multe țări europene, este de așteptat modificarea reglementărilor privitoare la poluare în agricultură de către Comisia Europeană.

Mai exact, se vorbește despre renunțarea la anumite paragrafe importante din planul pentru diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040, spre exemplu la obligativitatea reducerii cu 30% a acestora, relatează Politico.

Propunerea inițială din planul Comisiei includea o scădere de 90% a emisiilor totale ale UE până în 2040, în comparație cu nivelul din 1990. Versiunea actualizată a planului (care este posibil să mai sufere modificări) indică însă ținte mai blânde în reglementările agricole, argumentul fiind rolul cheie pe care îl are acest sector în asigurarea „suveranității alimentare” a Uniunii.

Organizațiile de fermieri din mai multe țări precum și voci politice și-au exprimat nemulțumirea față de mai multe aspecte ale „politicii verzi” a UE, printre care reducerea subvențiilor la motorină. Noile modificări anunțate astăzi sunt în acord cu solicitările Partidului Popular European (cel mai mare grup politic din cadrul Parlamentului European, din care face parte și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen) care a cerut legi care să pună accentul pe „oportunități pozitive” pentru fermieri și nu pe „noi instrumente care privesc fermierii mai degrabă drept dușmani ai  politicilor de mediu”. Propunerea referitoare la scăderea obiectivelor de emisii va declanșa o dezbatere politică privind țintele de mediu ale UE, însă va fi responsabilitatea unei noi comisii, formată probabil după alegerile din iunie anul acesta, să facă o propunere finală.

Conform unui oficial european, care a comentat situația sub protecția anonimatului, rămâne valabil faptul că domeniul agricol trebuie să contribuie și el, alături de alte sectoare, la atingerea țintelor de mediu europene, inclusiv în ceea ce privește obligativitatea ca Uniunea să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050.

De asemenea, Ursula von der Leyen a anunțat că se va renunța și la propunerea legislativă ce viza reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor în Uniunea Europeană. Modificarea soluționează una din revendicările fermierilor europeni, cu toate că obiectivul reducerii pesticidelor în agricultură (pe baza datelor științifice care evidențiază  efectele negative ale acestora asupra sănătății umane și a mediului) s-a aflat în centrul planului de Utilizare Sustenabilă a Pesticidelor (SUR – Sustainable Use of Pesticides), propus oficial de Comisie în 2022, respins însă ulterior de Parlamentul European.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top