PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică, iar dacă PNL, USR şi UDMR sunt de acord cu un armistiţiu politic şi îşi asumă cele 10 măsuri urgente, atunci şi social-democraţii se vor alătura acestui demers.
- TikTok și Youtube „nu sunt suficient de sigure” pentru copii
- 20 de ani fără EA
- Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare
- ÎCCJ sesizează CCR în legătură cu ultimele modificări aduse Codului de procedură penală
- Bolojan atacă PSD și explică de ce proiectul reactoarelor modulare are probleme
Vă prezentăm comunicatul de presă al PSD.
„Partidul Social Democrat îi mulțumește premierului desemnat, Nicolae Ciucă, pentru că a răspuns apelului nostru la un armistițiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice și sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice.
PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi și armistiții pentru sănătatea românilor. Și în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat și a propus – ca bază a unei înțelegeri pentru a trece criza – planul PSD cu cele 10 măsuri urgente.
Din păcate, președintele PNL a subminat din start șansele oricărei continuări a discuțiilor și a tratat cu indiferență măsurile propuse de PSD pentru români și firmele românești. Atitudinea lui Florin Cîțu este total opusă ideii de armistițiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilități care produc victime. Însă, Florin Cîțu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa și face rău României, așa cum a făcut și cu dezastrul sanitar, explozia prețurilor la energie sau haosul din educație. Rezultatul acțiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel și viitorul țării când sunt închise școlile.
PSD consideră că un armistițiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică.
Astfel, dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și își asumă cele 10 măsuri urgente, atunci și PSD se va alătura acestui demers.”, se arată în comunicatul de presă.
















































