Klaus Iohannis Q Magazine
Actual

Replica președintelui Iohannis la acuzațiile lui Dragnea: Nu există un stat paralel!

Președintele României, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, a răspuns acuzațiilor făcute recent de Liviu Dragnea. Administrația Prezidențială întărește afirmațiile conform cărora nu există un „stat paralel”, fiind doar o invenție a politicienilor care au probleme în justiție.

Întrebată dacă președintele mai cere demisia lui Liviu Dragnea după acest nou dosar, dar și dacă răspunde acuzațiilor privind existența unui stat paralel, Dobrovolschi a spus:

„Referitor la acest subiect aş face o singură precizare. Faptul că preşedintele îşi doreşte o justiţie independentă şi puternică este pentru că beneficiarul este societatea. În România nu există un stat paralel. Aceasta este o invenţie a celor care au probleme cu Justiţia”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Liderul PSD Liviu Dragnea, acuzat de DNA de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraudă cu fonduri europene în dosarul Teldrum, cu un prejudiciu estimat la 27 de milioane de euro, a declarat, la RTV, că toţi liderii PSD au dosare penale făcute de „statul paralel”. Dragnea susţine că sistemul, în frunte cu preşedintele Iohannis, încearcă să-i forţeze demisia.

„Nici nu e nevoie să comande. Eu vă spun cum funcționează acest sistem și dacă dumnealui nu înțelege că așa cum sistemul a sărit pe Traian Băsescu, la un moment dat va sări și pe dumnealui, este problema dumnealui. Nici nu este nevoie să comande”, a spus Dragnea.

Potrivit acestuia, există cel mai probabil interes „de a se conserva situația actuală”.

„Interesul Sistemului este să păstreze situația actuală. Cu cineva la Cotroceni care tolerează acest sistem, atunci interesul lor este să se perpetueze acest sistem.

Dacă eu eram băiat cuminte, nici eu, nici cei care au fost azi la DNA nu aveam nicio problemă. Dacă la alegerile locale luam un scor bunicel, la parlamentare la fel, atunci nu se mai întâmpla nimic din ceea ce s-a întâmplat”, a mai declarat Liviu Dragnea.

 

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top