Novak Djokovic a scris istorie la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce în ultimul act l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3), în trei seturi, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5).
- Haos în Programul SAFE. Alexandru Nazare: Probabil domnul Miruță nu a fost suficient de bine informat
- Universul îl aplaudă, Leon îl plimbă. Dumitru Prunariu omagiat la 45 de ani de la misiunea istoricǎ
- Letonia, implicată în atacul asupra Moscovei? Rusia amenință direct NATO
- CSM acuză guvernul că refuză să adopte măsurile necesare pentru acoperirea deficitului cronic de personal din instanţe şi parchete
- PSD: Ilie Bolojan trebuie să răspundă în fața cetățenilor și a legii pentru breșa de securitate pe care a produs-o
De asemenea, Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4) a revenit în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut). El a egalat performanța lui Rafael Nadal, de 22 de titluri în turnee majore.
Declarația lui este grăitoare: „Acesta a fost unul dintre cele mai grele turnee din viața mea având în vedere condițiile. Nu am jucat anul trecut, acum m-am întors. Vreau să le mulțumesc oamenilor care m-au făcut să mă simt confortabil, am jucat cel mai bun tenis din cariera mea, aici, în fața legendarului Rod Laver. Vă mulțumesc că sunteți aici în seara asta. Am încercat să mă ciupesc și să rămân în momentul de față, doar echipa și familia știu prin ce am trecut în ultimele 4-5 săptămâni. Având în vedere circumstanțele, aceasta este cea mai mare victorie din cariera mea”, a declarat cel mai bun tenismen din lume.
Sârbul a avut un moment de descătușare emoțională, după ce a urcat în loja aparținătorilor săi, prăbușindu-se în hohote prelungite de plâns, după ce și-a îmbrățișat familia. A continuat să plângă cu hohote, cu fața în prosop, minute bune și după ce a revenit pe teren.
Cel poreclit și cunoscut drept Nole nu a putut participa la ediţia de anul trecut a Openului australian, câştigată de spaniolul Nadal, sârbul fiind expulzat din Australia deoarece nu era vaccinat împotriva Covid-19.
Trofeul la dublu masculin a revenit perechii australiene Rinky Hijikata şi Jason Kubler care s-a impus în faţa perechii formată din monegascul Hugo Nys şi polonezul Jan Zielinski.
Perechea cehă Barbora Krejcikova – Katerina Siniakova (cap de serie nr. 1) şi-a păstrat titlul la dublu feminin, câştigând finala în două seturi, 6-4, 6-3, în faţa jucătoarelor din Japonia, Shuko Aoyama şi Ena Shibahara.

Belarusa Aryna Sabalenka a câștigat finala de simplu femei impunându-se cu 4-6, 6-3, 6-4, în faţa kazahei Elena Rîbakina. Foto ATP
Carlos Alcaraz și Iga Swiatek au fost principalii favoriți la Australian Open 2023. Premiile în bani au fost majorate cu 3,4% față de ediția din 2022, până la un total de 51,6 milioane de dolari americani. Câștigătorul trofeului, atât la masculin, cât și la feminin, a fost recompensat cu două milioane de dolari americani. Premiile de la Australian Open au fost majorate cu peste 320% în ultimii 20 de ani, a anunțat Tennis Australia.
Openul australian și tenisul românesc
Am urmărit ediția din acest an a Openului australian de tenis de la Melbourne, cu nostalgie și tristețe, prin prisma jucătorilor români, care au făcut istorie în acest sport. Mă gândesc, în primul rând la Ilie Năstase, apoi la Simona Halep.
Avea dreptate Ion Țiriac atunci când avertiza că dacă nu se face nimic sistematic, nu vom mai avea jucători de top. La masculin, după Năstase și Țiriac, doar Andrei Pavel și Horia Tecău, la dublu masculin au mai făcut o figură frumoasă. În rest, liniște totală…
Ceva mai bine stăm la feminin, acolo unde mai avem niște nume în top 100. Cinci jucătoare din România au participat pe tabloul principal de simplu la Australian Open 2023: Irina Begu
(34 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Ana Bogdan (56 WTA), Jaqueline Cristian (146 WTA) și Patricia Țig (790 WTA). Toate au fost eliminate din primele tururi.
Monica Niculescu a făcut pereche cu elveţianca Viktorija Golubic, Jaqueline Cristian cu germanca Tamara Korpatsch, Gabriela Ruse a făcut dublu cu ucraineanca Marta Kostiuk, Ana Bogdan a jucat alături de germanca Tatjana Maria, iar Irina Begu a făcut dublu cu americanca Shelby Rogers.
Dintre toate, cel mai departe, până în semifinale a ajuns Gabriela Ruse. Ajunse surprinzător în această fază a competiției, Ruse și colega ei au cedat în două seturi în fața cehoaicelor Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova (campioane en-titre), în două seturi identice, scor 6-2, 6-2.
Perechea Ruse/Kostiuk şi-a asigurat un cec de 210.000 de dolari australieni şi 780 de puncte WTA la dublu.
Pentru Gabriela Ruse este adevărat, e o performanță. După meci, ea a declarat că nu și-a putut reține lacrimile și a plecat la toaletă să plângă în voie, fără să o privească nimeni.
Să privim cu încredere ediția din 2024 a Openului australian. Să dea Dumnezeu să fim sănătoși până atunci!
















































