Sursă: Charity World
Actual

Rezultatele fenomenului #metoo: Parlamentul European vrea să combată hărțuirea sexuală

Deputații s-au întâlnit astăzi la Parlamentul European ca să solicite măsuri urgente pentru combaterea fenomenului de hărțuire sexuală.

Astfel, oficialii europeni au solicitat înființarea unui „comitet de experți independenți” care ar urma să lupte împotriva hărțurii sexuale care are loc în interiorul instituției lor. Experții vor avea sarcina de a evalua și de a propune modificări la activitățile a două structuri din Parlamentul European, acolo unde s-au raportat cazuri de hărțuire sexuală și abuzuri sexuale, arată Agerpres. Rezoluția pentru formarea noului grup de analiză și acțiune a fost votată astăzi, într-o sesiune a Parlamentului European de la Strasbourg.

Cursuri pentru aleșii europeni

Printre cerințele parlamentarilor legate de acest subiect, aleșii vor introducerea unor cursuri de formare obligatorii care să-i educe pe angajați în legătură cu respectul și cu demnitatea de la locul de muncă. Semnatarii rezoluției sunt de părere că noul grup trebuie să țină cont de persoanele care ocupă posturile de stagiari și asistenți parlamentari acreditați, considerate „posturile cele mai fragile”.

Există suficiente cazuri oficiale și neoficiale de angajați care refuză să denunțe abuzurile, de teama pierderii locului de muncă. Din acest motiv, experții independenți vor avea și responsabilitatea să participe la eventualele concedieri, să observe dacă sunt sau nu imparțiale.

 

Cazuri de hărțuire sexuală sau viol au fost reportate direct departamentului de resurse umane al Parlamentului, acțiuni care au dus la sancțiuni și măsuri disciplinare. Mai mult, una din asistentele unui eurodeputat a înregistrat, începând din 2014, aproape 50 de comportamente sexiste la care a asistat sau căreia i-au fost raportate. Inclusiv două eurodeputate au raportat propriile experiențe. Concluzia membrilor este că totul se rezumă la „repartizarea inegală a puterii dintre femei și bărbați în cadrul societății noastre”.

Actul a fost adoptat cu 580 de voturi pentru, 10 împotrivă și 27 de abțineri.

Statisticile de la nivelul Uniunii

Datele pentru anul 2014 oferite de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA) arată că una din trei femei a avut parte de violență fizică sau sexuală în timpul vieții de adult, până la 55% din femeile UE au fost hărțuite sexual, 61% din femeile angajate în sectorul de servicii au pățit același lucru, iar 32% din victime au spus că șeful lor este vinovat. Mai mult, 20% din femeile tinere (n.r. 18-29 de ani) au fost hărțuite online.

 

Ce este #metoo? 

Persoane private și personalități publice (n.r. în mare parte vedete și cântărețe) au povestit propriile experiențe de abuz sexual sau viol, animate de scandalurile de hărțuire sexuală legate de producătorul american de filme Harvey Weinstein. De aici a pornit fenomenul mondial #metoo, care vrea să atragă atenția asupra abuzurilor la care sunt supuse femeile.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top