Rusia ameninţă NATO

Cum era de aşteptat, Rusia se simte în continuare vexată de orientarea statelor est-europene către valorile occidentale şi nu către Moscova. După încheierea conferinţei de la Soci, ministrul de Externe Serghei Lavrov declara că Rusia a dorit să arate statelor NATO „intenţiile sale paşnice” referitoare la viitorul Europei, dar din cauza „încăpăţânării” liderilor euroatlantici, rezultatele consensului au întârziat să apară şi deci problema scutului anti-rachetă va fi amânată pentru summit-ul nord-atlantic de la Chicago din 2012.

Cotidianul „Pravda“ comentează totuşi că, mai mult decât atât, „gravitatea problemei este faptul că partea rusă, în realitate, a încercat să emită un ultimatum: dacă în următoarele 11 luni NATO nu este de acord (cu Rusia, n.r.) în privinţa apărării anti-rachetă, Rusia va accelera instituirea unor capacităţi industriale pentru apărarea aerospaţială (ASD) cu scopul de a construi o rachetă tactică, rachetă care să protejeze frontierele de vest, şi probabil chiar s-ar putea retrage din tratatul START-3”.

Prim-vicepreşedintele Academiei de Studii Geopolitice, Konstantin Sivkov, identifică problema reală a Rusiei şi oferă şi explicaţia comportamentului rusesc la conferinţa de la Soci: „NATO se comportă foarte arogant, pentru că înţelege slăbiciunea noastră. Singura modalitate de a convinge Occidentul şi de a amâna intenţia sa de a construi sistemul de apărare anti-rachetă împotriva noastră o reprezintă ameninţarea cu ieşirea din tratatul START”.

Dimitri Rogozin: NATO evită rezolvarea problemelor!

Politicienii ruşi, dar şi întreaga presă moscovită, amintesc şi de „aroganţa” SUA, care, la mijlocul lunii iunie, au desfăşurat în imediata apropiere a bazei principale a Rusiei la Marea Neagră (Sevastopol) exerciţii comune cu Ucraina (este vorba despre „Sea Breeze 2011”). Comentariile ruseşti evită, însă, să  spună că decizia de participare la aplicaţii a fost o decizie suverană a statului independent Ucraina, iar Sevastopolul se află tot pe teritoriul ucrainean. În schimb, analiştii politici ruşi au deplâns prezenţa la aplicaţii a crucişătorului USS Monterey, înzestrat cu sistemul de apărare anti-rachetă AEGIS, ceea ce în opinia rusească constituie o sfidare la adresa Rusiei. În plus, aflată într-o realmente întârziere tehnologică, Rusia se teme de o eventuală surclasare a sa în tehnologiile de apărare bazate doar pe vectorii clasici purtători de ogive nucleare.

În acest sens trebuie privite declaraţiile ambasadorului Rusiei la NATO, care deplânge „întârzierea artificială de către NATO a discuţiilor privitoare la apărarea  anti-rachetă”. Chiar dacă declaraţiile oficialilor americani arată clar că scutul anti-rachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei, nimeni de la Kremlin nu-şi face iluzii că aceste capacităţi nu vor fi folosite la nevoie împotriva oricăror ameninţări, indiferent de unde vin ele. Astfel, Rusia se vede deposedată de capacităţile ei balistice de ameninţare a estului Europei, atuul cel mai de preţ în anii Războiului Rece.

Presiunea rusă se amplifică

În lipsa unui răspuns clar, „adecvat” şi mulţumitor  pentru situaţia de masivă diferenţă din punct de vedere tehnologic care caracterizează Rusia, Moscova alege să tensioneze şi mai mult situaţia securităţii europene, în aşteptarea unui răspuns favorabil la Chicago, în 2012. Astfel, într-o încercare de a face „un tur de forţă”, Rusia ar putea amplasa (după spusele oficialilor ruşi) sistemele anti-rachetă „Frontiera” de-a lungul coastelor Mării Negre şi Mării Baltice (rămâne de văzut dacă Ucraina suverană  şi Ţările Baltice independente vor fi de acord cu presupusa „propunere” rusească). În plus, în paralel cu dezvoltarea sistemului de apărare aerospaţială de care spuneam mai sus, Rusia  ar putea amplasa la frontiera de vest sistemul de rachete Iskander-M (nu este clar dacă e vorba de frontiera de vest a Federaţiei Ruse sau de Belarusul practic falimentar!), lucru care apare mai mult decât o teorie frumoasă, atâta timp cât pentru un sistem eficient, ruşilor le-ar trebui în jur de 200 de vectori. În prezent, nu au niciunul de acest tip.

De fapt, toate aceste ameninţări arată ceea ce este evident pentru toată lumea: Rusia nu are prea multe cărţi de jucat în ecuaţia militară a securităţii europene. Ameninţările, ca în orice joc al relaţiilor internaţionale, sunt resortul partenerilor slabi, iar faptul că Rusia ameninţă cu ieşirea dintr-un tratat (n.r. – START-3) care devine, pe măsură ce trece timpul, din ce în ce mai inutil, nu face decât să denote slăbiciunea fostului imperiu şi o anumită „disperare” a Rusiei de a nu fi lăsată la o parte în luarea deciziilor geopolitice din fosta ei sferă de influenţă. Decizii care se apropie din ce în ce mai mult de momentul în care nu vor mai fi luate în consultare cu Moscova, ci cu ignorarea ei.

Pentru Moscova, a fi ignorată pe plan internaţional înseamnă mai mult decât a pierde o confruntare. Aceasta având în vedere şi apropiatele alegeri prezidenţiale de anul viitor, atunci când Vladimir Putin are nevoie cu disperare de o victorie diplomatică externă pentru a-şi consolida imaginea „tătucului” omnipotent nu numai în interior, ci şi în exterior.

Serghei Balsamov – „Pravda”: „Sunt foarte puţine motive ca să sperăm că Occidentul se teme de reacţia noastră (n.r. – a Rusiei). La Washington, tot mai multă lume crede că aceste ameninţări sunt pur şi simplu o cacealma a Moscovei, care oricum se teme ea însăşi de escaladări inutile”.