Școala online: digitalizare sau dezumanizare

Dacă învățământul la distanță în mediul online e o alternativă la formatul predării față în față, trebuie să avem în vedere inclusiv calitatea actului educațional. Dacă acesta reprezintă o soluție temporală, menită să atenueze efectele pandemiei de COVID-19, perspectiva este una diferită.

• PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
• ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
• Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
• Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat
• Caz de AUR! Un obiectiv finanțat de români a fost inaugurat cu steagul Ținutului Secuiesc. Europarlamentar: Au lipsit cu desăvârșire însemnele statului român

Umanizarea învățământului la distanță în mediul online

237.000 de elevi nu dispun de acces la internet, iar numărul elevilor fără tablete se situa la pragul de 287.000, conform situației din 6 ianuarie 2021 prezentate de ministrul Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu la Digi 24.

De la începutul pandemiei de COVID-19, în “România Educată”, accesul la internet și deținerea unui device au rămas o problemă pentru sutele de mii de elevi. Aceste raportări nu sunt însă suficiente pentru a putea evalua calitatea actului educațional, acolo unde s-a putut desfășura în sistem online.

Învățarea la distanță presupune o definire a orizontului general de așteptare, simultan cu încadrarea în actualul context în care alternativa principală a fost reprezentată de înghețarea anului școlar pentru o anumită perioadă de timp.

Evaluarea învățământului la distanță devine dependentă de modul în care ne așteptăm să înlocuiască complet sau parțial învățământul realizat față în față.

Problemele survin însă în momentul în care învățământul la distanță practicat în mediul online nu este definit în mod corespunzător.

Din martie 2019, trecerea la învățământul online s-a realizat în mod brusc, sub presiunea nevoii de a asigura mai degrabă un cadru minimal de interacțiune dintre elevi și profesori, fără să existe un proces de adaptare.

Stilul de viață practicat înainte de începutul pandemiei își pune în continuare amprenta asupra evaluării avantajelor și dezavantajelor specifice învățământului la distanță.

Actul educațional se încadrează între motivația adaptării la un nou mediu și tentația substituirii de la cerințele privind predarea şi învățarea.

Principala provocare este reprezentată de suprapunerea celor două tendințe.

Actul educațional, dependent de natura umană

Similar cu metodele clasice, calitatea actului educațional în online este influențată în special de obiectivele urmărite de profesori și elevi.

În același timp, trebuie să avem în vedere inclusiv stilul de viață specific perioadei în care acesta se realizează.

Decorul caracteristic mediului online, de exemplu, permite inclusiv mimarea participării la cursuri, prin desfășurarea altor activități (prin închiderea microfonului și a camerei web), pe care un elev/student nu le putea desfășura în sala de curs.

Identitatea online construită în jurul unui profil nu surprinde emoțiile și reacțiile elevilor și profesorului, impunând astfel o anumită limită asupra cunoașterii celuilalt.

Distanțarea fizică este dublată astfel de o anumită distanțare socială între elevi și profesori, motiv pentru care actul educațional este privat de componenta interacțiunii.

Învățământul la distanță practicat în mediul online privează elevii și profesorii de întâlnirile realizate într-un mod informal în afara orelor de curs. Acest fapt atenuează sprijinul psihologic pe care profesorul poate să-l ofere elevilor.

Digitalizarea nu poate astfel substitui dimensiunea socială a interacțiunii față în față, impunând o anumită reticență în privința exprimării elevilor și profesorilor.