Violenţele de la Odessa au avut ecou până în Statele Unite, care au cerut Ucrainei şi Rusiei să restabilească ordinea şi securitatea în oraş.

Featured

SUA cer statelor NATO să crească bugetele militare: Rusia va continua să provoace Alianța

În contextul crizei din Ucraina, secretarul american al Apărării a cerut statelor membre NATO să-şi mărească bugetele militare pentru a face faţă provocărilor Moscovei. Acesta avertizează că, pe termen lung, Rusia va încerca să testeze Alianţa Nord-Atlantică.

Printre ţările care ar putea fi vizate de apelul oficialului american se numără şi România. Asta în condițiile în care bugetul Ministerului Apărării de la București nu depășește 1,5% din PIB.

Secretarul american al Apărării e convins că Rusia nu va renunţa la provocări militare, iar Alianţa Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită să răspundă pe măsură.

„Avem nevoie de noi angajamente financiare din partea tuturor statelor membre NATO. Acţiunile Rusiei în Ucraina au demonstrat din plin valoarea NATO”, a declarat Chuck Hagel, secretarul american al Apărării.

Chuck Hagel a felicitat Alianţa pentru modul în care a răspuns până acum la această criză, dar a avertizat că greul nu a trecut.

„Pe termen scurt, NATO a răspuns acţiunilor Rusiei cu forţă şi determinare. Dar, pe termen lung, trebuie să ne aşteptăm ca Rusia să testeze raţiunea de a fi şi angajamentele Alianţei noastre”, a mai spus Chuck Hagel.

Anul trecut, doar patru ţări membre NATO: Statele Unite, Estonia, Grecia şi Marea Britanie au atins sau au depăşit pragul de 2% din PIB alocat apărării cerut de Alianţa Nord-Atlantică.

Şi la nivel politic, Moscova a primit un nou avertisment comun, de la Washington şi Berlin. Preşedintele Barack Obama şi cancelarul Angela Merkel i-au amintit liderului de la Kremlin că Rusia e la un pas de a fi suspusă unor noi sancţiuni.

„Liderii Rusiei trebuie să afle că, dacă vor continua să destabilizeze estul Ucrainei şi vor perturba alegerile prezidenţiale de luna aceasta, ne vom lua imediat măsuri adiţionale, inclusiv sancţiuni suplimentare care vor costa Rusia”, a spus Barack Obama.

„Este ceva ce noi nu dorim, am făcut o ofertă diplomatică, o ofertă pentru o soluţie diplomatică, aşa că depinde foarte mult de Rusia pe ce drum vom merge”, a declarat Angela Merkel.

Între timp, Statele Unite au decis că trebuie să ajute presa din Ucraina pentru a acoperi alegerile prezidenţiale din 25 mai şi vor trimite la Kiev 1,2 milioane de dolari.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top