Un an de la atacul din 7 octombrie. Israelul comemorează, iar Hamas salută „atacul glorios”

În timp ce Israelul marchează un an de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023, cel mai sângeros din istoria ţării şi care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, mișcarea Hamas salută „atacul glorios” de anul trecut.

• Va fi Chivu „al treilea mag”, după Herrera și Mourinho?
• Serviciu de informații european: Cresc măsurile de securitate în jurul lui Putin, pe fondul unei posibile lovituri de stat. Serghei Șoigu numit „actor destabilizator”
• Hidroelectrica și bateriile, între viziunea premierului și realitate
• Statele Unite au transmis răspunsul la propunerea de pace. Iranul analizează
• UNESCO: Libertatea presei a cunoscut cel mai abrupt declin – a scăzut cu 10% din 2012

La Re’im, unde a avut loc masacrul de la festivalul de muzică Nova şi unde peste 370 de oameni au fost ucişi, o mulţime venită să se reculeagă a dat startul ceremoniilor, cu un minut de tăcere exact la ora 06:29 (03:29 GMT), momentul când a început atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.

Cu puţin timp înainte, sunetele hipnotice ale ultimei muzici auzite în acest loc un an înainte au răsunat timp de câteva minute în faţa unei mulţimi îndoliate, mulţi în lacrimi, unii arborând pe hainele lor chipurile apropiatului lor ucis, relatează AFP.

Ceremonia de la Re’im este prima dintr-o serie de evenimente memoriale ce urmează să aibă loc de-a lungul întregii zile de luni, în timp ce ţara este în continuare în război în Gaza şi de curând de asemenea în Liban, unde armata israeliană a lansat în urmă cu o săptămână o ofensivă terestră împotriva mişcării islamiste Hezbollah.

Brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura armată a Hamas, au revendicat tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza asupra sudului Israelului, la scurt timp după începutul ceremoniei de la Re’im.

„Am vizat (un kibbutz şi o bază militară, dar şi un grup de soldaţi israelieni lângă frontiera cu Egiptul) cu un anumit număr de rachete”, au anunţat Brigăzile al-Qassam într-un comunicat, după ce armata israeliană a anunţat că a interceptat trei proiectile dinspre Fâşia Gaza şi un al patrulea “a căzut peste o zonă nelocuită”.

Duminică, mişcarea Hamas a salutat atacul „glorios” pe care l-a întreprins la 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, într-un mesaj video difuzat în ajunul marcării unui an de la acest atac care a declanşat războiul în Fâşia Gaza.

„Atacul glorios din 7 octombrie a distrus iluziile pe care şi le crease inamicul, convingând lumea şi regiunea de superioritatea şi de presupusele sale capacităţi”, a declarat în acest mesaj un membru al mişcării islamiste palestiniene, Khalil al-Hayya, aflat în Qatar.

La 7 octombrie, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a desfăşurat un atac fără precedent în Israel, cel mai amplu de la crearea acestei ţări, în 1948. Atacul s-a soldat cu 1205 morţi, în mare parte civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe cifrele israeliene, inclusiv ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Ca represalii, Israelul a promis să anihileze Hamas în Gaza. Acest război, aflat încă în desfăşurare, a provocat peste 41.000 de morţi, în mare parte civili, potrivit guvernului Hamas, şi a creat o criză umanitară majoră pe teritoriul palestinian.

Conflictul israeliano-palestinian a fost generat dintotdeauna de spirite încinse, dar amploarea pe care a luat-o din 7 octombrie alimentează divizările şi ura în întreaga lume: manifestaţii virulente, polarizare extremă şi o explozie a actelor antisemite, până în punctul în care oficiali europeni şi americani au evocat recent la ONU „un tsunami de antisemitism” în ultimul an.

Un premiu Nobel a adus o rază de speranță

Un laureat acuzat de terorism, un membru al juriului care demisionează, o luare de ostatici cu un deznodământ sângeros: dintre toate Premiile Nobel pentru Pace, cel acordat în urmă cu 30 de ani lui Yasser Arafat, Yitzhak Rabin şi Shimon Peres este, fără îndoială, unul dintre cele care au stârnit cele mai multe controverse, relatează AFP.

Pe 14 octombrie 1994, la un an după Acordurile de la Oslo, premiul Nobel le este atribuit şefului Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), prim-ministrului israelian şi ministrului său de externe, „pentru eforturile lor de a se ajunge la pace în Orientul Mijlociu”.

O soluţie negociată la spinoasa problemă israeliano-palestiniană pare – în acel moment – în sfârşit la vedere.

„Domnii Arafat, Peres şi Rabin au avut o contribuţie substanţială la un proces istoric prin care pacea şi cooperarea pot înlocui războiul şi ura”, subliniază Comitetul norvegian Nobel.

Speranţă efemeră. Trei decenii mai târziu, armele continuă să vorbească în Orientul Mijlociu, provocând zeci de mii de morţi, iar întreaga regiune ameninţă să izbucnească în flăcări din cauza ciocnirilor dintre Israel şi islamiştii din Hamas şi Hezbollah, susţinuţi de Iran.

Imediat după ce a fost anunţat Nobelul din 1994, lucrurile au mers prost: alegerea laureaţilor, în special a lui Yasser Arafat, dar şi momentul au fost intens criticate.

La o oră de la atribuirea premiului, unul dintre cei cinci membri ai comitetului Nobel, Kare Kristiansen, cofondatorul grupului Prietenii Israelului din Parlamentul norvegian, demisionează.

„Trecutul domnului Arafat este prea marcat de violenţă, terorism şi sânge” pentru a fi demn de Nobel, subliniază fostul deputat creştin-democrat care, câţiva ani mai târziu, va solicita – în zadar – “scuze” din partea comitetului Nobel.

Ca lider al OLP, Yasser Arafat personifica atunci rezistenţa la ocupaţia israeliană, inclusiv expresia violentă a acestei rezistenţe, care s-a tradus prin atacuri nediscriminatorii, chiar dacă bărbatul cu keffyieh, care a murit în 2004, s-a demarcat public de terorism.

Pe 14 octombrie 1994, Yitzhak Rabin este, în ce-l priveşte, închis în biroul lui: trebuie să gestioneze o criză provocată de răpirea unui soldat israelian de către membri ai Hamas.

În aceeaşi seară, armata israeliană atacă o casă din Cisiordania ocupată: ostaticul este găsit mort, ofiţerul care conducea operaţiunea moare, precum şi trei răpitori.

Premierul israelian mărturiseşte că ar fi „preferat ca cei doi soldaţi ucişi să fie în viaţă şi să nu primească acest premiu”.

El însuşi avea să fie asasinat un an mai târziu de un tânăr extremist evreu.

Cât despre Shimon Peres, prezenţa sa în guvernul lui Ariel Sharon în timpul unei ofensive israeliene în Cisiordania, în 2002, îi va determina pe mai mulţi membri ai comitetului Nobel să regrete că i-a fost acordat premiul pentru pace. A murit în 2016.

Pace evazivă

Negociate în cel mai mare secret în capitala Norvegiei, Acordurile de la Oslo au fost semnate pe 13 septembrie 1993 de Arafat şi Rabin cu ocazia unei strângeri istorice de mână în faţa lui Bill Clinton, pe gazonul Casei Albe.

Ele pecetluiesc recunoaşterea reciprocă între Israel şi OLP şi pun bazele unei autonomii palestiniene pentru cinci ani cu un obiectiv implicit în vizor: crearea unui stat independent.

Dar au „numeroase slăbiciuni structurale”, a notat Jorgen Jensehaugen, cercetător la Institutul de cercetări pentru pace din Oslo (Prio), la o recentă masă rotundă.

Niciunul dintre elementele cheie ale conflictului israeliano-palestinian – graniţele definitive ale teritoriilor israelian şi palestinian, soarta Ierusalimului de Est, viitorul refugiaţilor palestinieni, problema coloniilor israeliene – nu este tranşat definitiv în text.

„Acordurile de la Oslo nu sunt acorduri de pace”, rezumă Jensehaugen. „Sunt o declaraţie de principii (…) şi un calendar” care “ar trebui să ducă la un acord de pace”, dar care „se prăbuşeşte” sub greutatea evenimentelor, adaugă el: asasinarea lui Yitzhak Rabin, venirea la putere deja în 1996 a lui Benjamin Netanyahu, ostil procesului de pace, atentatele sinucigaşe ale Hamas.

Ca alegorie a unei păci evazive, directorul Institutului Nobel de la acea vreme, Geir Lundestad, a relatat că, înainte de a-i conduce la banchetul Nobel, i-a găsit pe Yasser Arafat şi „o mare parte a conducerii OLP” absorbiţi în vizionarea unui episod din Tom şi Jerry, acel motan stângaci care inevitabil eşuează să-l prindă pe şoarece.

Al 20-lea an fără Nobel pentru pace?

Recompensarea realizărilor care au făcut lumea un loc mai bun – premiile Nobel acordate începând de luni, 7 octombrie, vor încerca să insufle o licărire de optimism într-o lume ameninţată de criza climatică şi tulburată de conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu.

Celebrele premii (medicină, fizică, chimie, literatură, pace, economie) sunt atribuite anul acesta între 7 şi 14 octombrie la Stockholm şi Oslo. Iar, în condiţiile în care dezastrele se înmulţesc pe planetă, punctul culminant al săptămânii, Premiul Nobel pentru Pace, acordat pe 11 octombrie, nu a fost niciodată atât de greu de prezis.

Dan Smith, directorul Institutului internaţional de cercetări pentru pace din Stockholm (Sipri), este în favoarea unui „an de pauză” – prin urmare, premiul să nu fie acordat, aşa cum a fost cazul de 19 ori în istoria sa de peste un secol, ultima dată în 1972, în plin război din Vietnam.

„Poate că este timpul să spunem: da, mulţi oameni muncesc din greu, dar fără rezultat şi trebuie ca mai mulţi oameni şi lideri mondiali să se trezească şi să realizeze că ne aflăm într-o situaţie extrem de periculoasă“, a declarat Smith pentru AFP.

„Acum avem peste 50 de conflicte armate în întreaga lume. Letalitatea acestor conflicte armate a crescut considerabil în ultimele două decenii”, notează el.

Dar la Oslo, o astfel de perspectivă, privită ca o recunoaştere a eşecului, pare exclusă.

„Sunt convins că va exista încă o dată un candidat demn la premiul pentru pace în acest an”, a declarat pentru AFP secretarul comisiei Nobel, Olav Njolstad. Anul acesta au fost depuse 286 de nominalizări, deşi numele sunt păstrate sub sigiliu timp de 50 de ani.

În 2023, Premiul Nobel pentru Pace a revenit militantei iraniene pentru drepturile femeilor Narges Mohammadi, aflată în închisoare în ţara ei.

Multe dintre rarele candidaturi anunţate public anul acesta au legătură cu Orientul Mijlociu, reflectând evenimentele actuale. Au fost astfel propuse Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) şi organizaţiile de apărare a drepturilor omului palestiniană Al-Haq şi israeliană B’Tselem, fără ca acest lucru să le facă neapărat favorite.