Secretarul Club România și unul dintre coordonatorii volumului România noului val, Bogdan Gavrilă, a murit vineri, 2 februarie, la vârsta de doar 34 de ani.
Am colaborat împreună cu el, fiind membru în Club România, în mai multe proiecte și am găsit în el un spirit al noului val care își dorea ca generația tânără să modernizeze această țară.
Bogdan Andrei Gavrilă, cunoscut expert în domeniul serviciilor digitale, a lansat primul său start-up online în 1998, iar în ultimii ani a activat ca antreprenor social și voluntar la CRSCEurope.
Citește și CINE SUNT LIDERII NOULUI VAL
În calitate de secretar al Club România, acesta a coordonat, alături de Marius Stoian, volumul „România noului val”, o lucrare apărută în anul 2014 și care reunește viziunile despre viitor a 77 de tineri de succes, antreprenori, lideri emergenți din Generația Y (cu vârste sub 40 de ani).
Totodată, el a contribuit și la realizarea celorlalte volume importante ale Club România, coordonând diferite secțiuni și capitole ale lucrărilor „Șapte teme fundamentale pentru România”, „100 de fețe ale inovației” și „România transatlantică”. De asemenea, pe 30 ianuarie, Bogdan Gavrilă anunța că a început să lucreze cu colaboratorii Club România la ”caietul documentar despre Digitalizarea României, cu concepte și instrumente operaționale”.
Pe 1 februarie, cu o zi înainte să decedeze, Bogdan Gavrilă și-a făcut un scurt sinopsis al carierei sale profesionale pe pagina de Facebook, drept răspuns la o solicitare din partea unui colaborator privind fișa sa biografică.
Bogdan Gavrilă: „Sunt unul dintre beneficiarii Europei unite”
„Mulțumită lui Petre mi-am amintit 3 momente din trecutul meu de antreprenor: Am lansat primul start-up online acum 20 de ani – l-am început prin 1998, încă eram în liceu și nimeni nu înțelegea cu ce mă ocup (eram în Tulcea, părinții și colegii de liceu credeau că iau droguri, un Comisar European l-a găsit online și m-a invitat la Bruxelles).
La finalul studenției avem 1% din veniturile piaței de publicitate online din România. Am descoperit la registrul domeniilor .ro că am înregistrat, în ultimii 20 de ani, peste 70 de domenii web.
În lipsa de Soroş și de bani de la buget, veniturile au venit de la Google, de la companii multinaționale și de la un mare fond de investiții american (care a construit piața de publicitate digitală în România).
Citește și EȘTI CEEA CE FACI ȘI LAȘI DURABIL ÎN URMA TA
Unele proiecte au fost for-profit, altele non-profit.
Acum 10-12 ani în 2006 mă ocupam, alături de colegi foarte talentați, de un start-up social care își propunea angajarea (în masă) a tinerilor în companiile multinaționale.
Am lansat o rețea de site-uri de job-uri și o serie de târguri de carieră care au propulsat peste 100.000 de tineri în mediul corporate. O generație de tineri inteligenți sunt astăzi în poziții de conducere și au construit noul skyline din nordul Bucureștiului – ei proiectează un nou mod de gândire în societatea românească.
Mai toată viața am creat start-up-uri, site-uri, echipe, proiecte, modele de business – din unele am câștigat, unele au fost eșecuri dar toate au fost lecții de viață.
Nu am plecat din România, dar i-am urmat sfaturile lui Solomon Marcus și am plecat în vizită „pe la alte case” de fiecare dată când am avut ocazia – sunt unul dintre beneficiarii Europei unite.
O mare parte din prietenii mei au rămas în business și se luptă zilnic cu problemele mediului de afaceri din România, generate de politicieni care nu înțeleg antreprenoriatul și cum se generează valoarea.
Eu am ales o provocare și mai mare: caietele documentare ale Clubului România – un parcurs al cunoașterii, o radiografie a societății contemporane și o serie de instrumente acționabile.
Ultimii 7 ani au fost despre înțelegerea mecanismelor care pot accelera occidentalizarea României. Simt o mare responsabilitate pentru liderii și oamenii din companii care sunt în prima linie și care sunt primii deschiși să sprijine inițiativele care duc la modernizare.
Îmi este clar că singurul model pentru România este cel al „democrațiiilor liberale”: o societate deschisă, cu lideri moderați, o țară mai bine integrată în Uniunea Europeană, cu o economie liberală, cu autostrăzi care ne leagă de vest, cu monedă euro, cu piață digitală unică, un partener serios în cadrul NATO și generator de stabilitate la nivel regional”.
Adriana Săftoiu a scris pe contul ei de Facebook că este șocată: „E atat de nedrept incat sper ca Dumnezeu sa imi auda strigatul! Un om tanar, 34 de ani, educat, cu un bun simt rar intalnit incat il consideram un aristocrat al generatiei lui, o placere sa combati cu el… Bogdan, sa ai drum lin!”.
Colectivul redacției CaleaEuropeana.ro, precum și eu, personal, transmitem condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească!
















































