Revolta judecătorilor de la Înalta Curte împotriva Cristinei Tarcea

Surse din interiorul ICCJ au povestit pentru Q Magazine un episod surprinzător  petrecut luni,26 noiembrie, la Înalta Curte, care arată schisma dintre o mare parte a judecătorilor instanței supreme și președinta instituției, Cristina Tarcea.

 Speranțe și deziluzii

Venirea  Cristinei Tarcea în fruntea ICCJ ca succesor al detestatei Livia Stanciu a fost pentru optimiștii care cred că mai rău de atât nu se poate un prilej de speranță în revenirea la normalitate, la omenie, la lege și la echilibrul de care trebuie să dea dovadă un judecător.

Spre deosebire de predecesoarea sa, devorată de o ură patologică pe care nu ezita să și-o manifeste deschis, doamna Tarcea părea învăluită de harul rezonabilității.

Cu chipul ascuțit și cu sprâncenele subțiri pictate, Livia Stanciu nu zâmbea niciodată. Cristina Tarcea zâmbea. Livia Stanciu vorbea scrâșnind și rece. Cristina Tarcea cânta cu blândețe cuvintele. Livia Stanciu nu cunoștea măsura. Cristina Tarcea părea cel puțin a fi preocupată să o găsească.

Iată însă că nimeni nu poate sări peste propria umbră. Și umbrele din viața Cristinei Tarcea au ajuns-o din urmă și o împing spre iad chiar pe drumul bunelor intenții mereu sugerate de ea cu emfază și subliniate prin surâsuri iezuite.

Dacă cineva mai avea iluzii, acestea s-au destrămat, iar dacă cineva nutrea temeri, aceasta s-au confirmat cu supra de măsură și fără drept de apel în momentul în care Președinta ICCJ a încercat să permită completurilor de execuție formate din cinci judecători să supraviețuiască noilor legi ale justiției, care impuneau formarea lor aleatorie confirmând principiul constituțional al unei justiții echitabile.

Doamna Tarcea, cu încălcarea flagrantă a unei decizii a CCR, a refuzat să tragă la sorți  președinții completurilor amintite. Astfel a crezut, probabil, că își dovedește loialitatea față de partenerii politici care i-au sprijinit ascensiunea cerându-i în schimb garanții că își va da reputația pe altarul justiției selective.

Cristina Tarcea versus CCR și CAB

Sesizată de  unul care trebuia să fie victimă sigură a unui complet prezidat cu dedicație, CCR a reacționat și a infirmat interpretarea doamnei Tarcea potrivit căreia tragerile la sorți pot avea loc numai la începutul anului calendaristic, completurile neconstituționale urmând a judeca liniștit până atunci. Ghinion!

Fără să mai aștepte considerentele CCR, Cristina Tarcea a trecut de la refuz la hiperactivism și a organizat în pripă o tragere la sorți publică, dar cu vaste posibilități de trucare, care i-a privit nu numai pe președinții completurilor în cauză, ci și pe membrii deja stabiliți de sorți ai acestora.

Mai mult decât atât, lista celor care s-au regăsit în boluri a fost subiectivă în funcție de faptul că aveau mai puține dosare, ceea ce nu poate fi un argument valid juridic.

Astfel s-a asigurat o compoziție care să îi includă pe magistrații reputați pentru violările dreptului la apărare și pentru instrumentarea proceselor cu încălcarea principiului aflării adevărului. Coincidență, miracol sau fraudă? Greu de spus. Rezultatul acesta a fost.

Noile completuri au fost însă contestate în contencios administrativ și a venit rândul judecătoarei Alina Ghica, vicepreședinta CAB, să anuleze formarea lor printr-o hotărâre nedefinitivă care teoretic ar trebui judecată în apel chiar de către pârât (!), respectiv ÎCCJ-ul dnei Tarcea.

Alina Ghica a decis că tragerea la sorți organizată de Cristina Tarcea este ilegală

Fără a se lăsa emoționată de conflictul de interese în care se află, dar dorind să se prăbușească împreună cu toți colegii, respectiv cu toți oficialii instituțiilor pe care le-au nenorocit, doamna Tarcea a convocat luni, 26 noiembrie, la ora 13.30, Adunarea generală a magistraților de la ÎCCJ în secțiuni reunite, chipurile pentru a stabili dacă să se declare apel împotriva sentinței CAB; atribuție care de fapt îi revenea în exclusivitate și pe care o putea exercita fără consfătuiri demonstrative.

Surse  prezente la această întrunire au declarat pentru Q Magazine că a fost lansat un noian de acuze atât asupra fondului respectivei sentințe, cât, mai ales, cu privire la persoana magistratului care a pronunțat-o, punându-se sub semnul întrebării buna sa credință și formulandu-se chiar ipoteza fraudei în constituirea completului de judecată de la CAB.

Mai mult, unul dintre vicepreședinții Inaltei Curți, auzind succesiunea de argumente critice ale președintei Cristina Tarcea, a propus chiar sesizarea Inspecției Judiciare împotriva hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel prin care a fost desemnată Alina Ghica să judece cauza.

Un pârât, fie el și ÎCCJ, care pune sub anchetă Colegiul de Conducere al unei instanțe și, implicit, judecătorul care a formulat o hotărâre neconvenabilă lui, înainte chiar ca acea hotărâre să fie cercetată de instanța de apel și să devină definitivă, este o cerere care șochează pe orice justițiabil de rând din România.

O parte dintre judecătorii prezenți s-au arătat scandalizați de faptul că se critică într-o asemenea manieră o hotărâre a unei instanțe și de faptul că au fost convocați în Adunarea generală, de urgență, pentru a li se cere să decidă asupra unui fapt care nu era de competența lor.

Conflict de interese, aroganță, abuz și … rebeliune

Pe acest fundal se conturează cu claritate faptul că de acum ÎCCJ nu se profilează a fi doar judecătorul care își va judeca propria-i cauză, ci și judecătorul care s-a pronunțat asupra soluției înainte chiar ca procesul să fi început oficial în fața sa.

În asemenea împrejurări toți membrii secției de Contencios Administrativ ai ÎCCJ au părăsit ședința declarând că nu vor să fie asociați unor asemenea malversațiuni ajuridice și amorale. Practic, peste 30 de judecători s-au ridicat și au părăsit sala, într-un gest de frondă la adresa conducerii și a ordinii de zi.

În lipsa acestora s-a decis, deloc surprinzător, declararea apelului pârâtei ÎCCJ la… ÎCCJ împotriva sentinței de fond a CAB.

Sursele Q Magazine ne-au declarat că președinta Cristina Tarcea a trimis Curții de Apel o  scrisoare în ton ultimativ prin care  cerea transmiterea imediată a dispozitivului (oricum făcut public după pronunțarea hotărârii) precum și a tuturor documentelor interne referitoare la modul în care s-a constituit instanța de judecată a fondului.

Iată documentul:

Fără să aștepte răspunsul, luni de dimineață reprezentantul ÎCCJ s-a prezentat la CAB pentru a ridica hârtiile cerute. Acolo tupeul s-a întâlnit cu umilința. Abuzului obraznic al ÎCCJ i s-a răspuns prin trimiterea acasă cu mâinele goale a curierului de la instanța supremă, căruia i s-a explicat că nu acestea sunt relațiile între judecători și pârâți, și nici măcar cele dintre instituțiile puterii judecătorești.

Interesant este că Înalta Curte nu a trimis niciun reprezentant în sală, la termenul la care Curtea de Apel a judecat cauza tragerii la sorți organizată de Cristina Tarcea, fiind de față doar avocata lui Liviu Dragnea. În schimb, reprezentanții Curții supreme nu s-au sfiit să pună presiune pe judecătorii de la Curtea de Apel, ulterior, cerându-le documente chiar cu ignorarea termenului legal.

Am vrea să știm de câte ori un pârât a cerut judecătorilor de la Înalta Curte să le pună la dispoziție documente și hotărâri și aceștia s-au conformat instant?!

Un judecător a declarat pentru Q Magazine,  sub rezerva anonimatului că așa ceva este inacceptabil. „Nu pot să cred că asemenea lucruri se întâmplă! E sfârșitul lumii și toate mizeriile ei trebuie să se reverse tulmultos ca să nu fie regrete că vine sfarsitul?

ICCJ a declarat apel? Cum poate să ceară probe înainte de a se înregistra dosarul pe rolul Înaltei Curți, ca judecătorii completului să pună în discuție administrarea de probatorii? Cum se poate compromite o instanță supremă cu atăta iresponsabilitate, inclusiv față de judecătorii Curții? Oricare dintre noi am fi discutat vreo hotărâre nedefinitivă( câteodată chiar și definitivă) era deja cercetat disciplinar.

Ce nu e permis de lege judecătorului de rând, de ce ar fi permis judecatorului de Înaltă Curte care, după atitudine se pare că scade în altitudine?”

În context merită amintit că tot în zilele din urmă dna Tarcea s-a mai remarcat și prin contestarea la CCR (acolo unde a făcut o figură profesională tristă cu prilejul judecării refuzului său abuziv de tragere la sorți a președinților completurilor de cinci) legea prin care celor condamnați pe baza probelor obținute cu mijloace tehnice speciale (interceptări și înregistrări ambientale) în perioada „parteneriatului de nădejde” dintre autoritatea judecătorească și serviciile secrete, li se permite revizuirea proceselor lor.

În lupta sa de ariergardă, Cristina Tarcea trece nu doar peste principiile dreptului, dar, sub adăpostul unei logici juridice formale, uită și de omenia care ar fi trebuit să o îndemne la empatie față de victimele unei justiții rătăcite pentru suferințele cărora ea însăși poartă o parte din răspundere. Și când te gândești că în primul său interviu, acordat chiar revistei Q Magazine s-a declarat un apărător al justițiabililor!