Foto: Captură Ria Novosti
Actual

Navalnîi, condamnat la 3 ani şi jumătate cu executare

Update

Ştirea iniţială

Tribunalul din Moscova a decis comutarea pedepsei cu suspendare a lui Alexei Navalnîi într-una cu executare, întrucât acesta a încălcat termenii probațiunii în dosarul Yves Rocher în care fusese condamnat la trei ani şi jumătate, transmite Ria Novosti.

El ar urma să ispășească doi ani şi opt luni la închisoare, întrucât instanța a calculat un an în care acesta a efectuat arestul la domiciliu. Decizia poate fi atacată în următoarele zece zile.

Iulia, soţia lui Navalnîi, a izbucnit în lacrimi după ce a auzit decizia instanței, în timp ce el a ascultat calm sentința, pe alocuri chiar a zâmbit.  

„Motivul este ura și frica unui om, un om care se ascunde în buncăr. L-am ofensat fatal prin faptul că am supraviețuit. Am supraviețuit datorită unor oameni buni, datorită piloților, a doctorilor. Apoi am comis o ofensă și mai mare: nu am fugit să mă ascund. Apoi ceva înfricoșător s-a întâmplat: am participat la o investigație privind propria mea otrăvire și am dovedit că Putin este, de fapt, responsabil pentru această tentativă de omor. Și asta asta îl înnebunește pe acest om din buncăr. Pur și simplu o ia razna”.

– Alexei Navalnîi, în faţa instanţei.

La proces au fost prezenți diplomați și reprezentanți ai ambasadelor mai multor state: SUA, Marea Britanie, Germania, Elveția, Olanda, Suedia, Austria, Republica Cehă, Lituania, Canada, Letonia, Polonia, Norvegia.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zaharova, a catalogat prezența diplomaților străini la proces ca fiind o ingerință în afacerile interne ale Rusiei.

 „Permiteți-mi să vă reamintesc, în mod tradițional, diplomații din instanțele străine își susțin propriii cetățeni. Chiar dacă occidentalii îl consideră pe Navalnîi ca fiind al lor, el este cetățean al Federației Ruse”, a scris ea pe Facebook.

Peste 400 de persoane care au venit în faţa instanţei au fost reţinute de poliție.

Pe 19 decembrie 2014, procuratura a cerut 10 ani de închisoare pentru Navalnîi în cazul Yves Rocher, în care el și fratele său, Oleg, au fost învinuiți de delapidare de fonduri de la firma de cosmetice franceză. În 2014, instanța l-a condamnat la 3 ani și 6 luni cu suspendare, în timp ce fratele său a primit același termen cu executare.

Alexei Navalnîi și fratele său Oleg au fost acuzați pentru delapidarea a 26 de milioane de ruble de la filiala rusă a companii franceze Yves Rocher.

Condamnarea cu suspendare presupunea ca Navalnîi să se prezinte de două ori pe lună la poliție. Din septembrie până în 17 ianuarie 2020, acesta nu s-a mai prezentat, întrucât nu se afla în ţară.

După otrăvirea sa cu Noviciok, despre care a susținut că a fost comandată de regimul Putin, Navalnîi a fost spitalizat la Berlin, unde a urmat o perioadă de tratament şi recuperare timp de 5 luni.

La întoarcerea în ţară, în data de 17 ianuarie, la câteva minute după ce a aterizat la Moscova, a fost arestat. Ulterior, a fost încarcerat pentru 30 de zile la penitenciarul denumit Matrosskaia tişina (Tăcerea marinarului).

Alexei Navalnîi a mai fost condamnat pentru delapidare de fonduri, în 2013, în cazul Kirovles. Conform agenţiei de stat RAPSI (Agenţia Rusă pentru Informaţii în domeniul Juridic), el ar fi organizat furtul a peste 10.000 de metri cubi de material lemnos de la compania de stat Kirovles în 2009, în timp ce avea funcţia de consilier al guvernatorului regiunii Kirov.

În octombrie 2017, CEDO a apreciat că cei doi frați Navalnîi nu au avut parte de un proces echitabil, iar decizia judecătorilor ruși a fost arbitrară.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top