Călătoriile lui Cristoiu

Nu-mi dau seama câți oameni au realizat ce personaj unic este omul din spatele ziaristului și scriitorului Ion Cristoiu. Sucit până la încâlceală, vanitos până la cer și, în același timp, vesel, hâtru, harnic și muncitor ca un om condamnat la galere, nu se închină la nimic.

• Falimentul politicii externe. Președinția României plătește 3,4 milioane de dolari unei firme de lobby pentru „aprofundarea relației cu SUA”
• În numele Annei Sava, această fată deșteaptă…
• Florin Jianu: Antreprenorii români „sufocați de taxe și impozite” vor scăderea impozitării pe forța de muncă, reducerea impozitului pe dividende, reducerea TVA
• Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a demisionat
• Air China ar putea lansa ruta Beijing – Otopeni

De prin 1974 m-am alăturat drumurilor zilnice la Biblioteca Centrală Universitară, cea din fața Palatului Regal, distrusă la Revoluție și restaurată la mulți ani după. Ani la rând, ne-am făcut împreună programul de bibliotecă zilnică, inclusiv duminică dimineața, până la închidere, când ne mutam la câte o cafea, pe fotoliile de la dispăruta în cutremurul din 1977, cofetărie Nestor. Așadar, pot spune că știu omul, ziaristul și personajul.

Ion Cristoiu este un spirit de om curios și cârtitor, tot timpul jucând rolul omului îmbufnat și țâfnos. Mai întotdeauna își pune masca asta, ca să scape de povești inutile, de complicații și ca să nu piardă vremea. Dacă miroase a ceva care l-ar interesa, se deschide, zâmbește și își dezvăluie o altă față. Dacă îl înfrunți, se face lup. Nimic nu-i scapă fără o observație. Nimic nu-l lasă cu gura căscată. Nimic nu-l încremenește și nu-l copleșește până la admirație. Cristoiu se îndoiește de toate, ca un Moromete din presă.

Se mai întoarce o dată asupra subiectului și continuă să scotocească până iese așa cum a mirosit el. Cântărește singur oamenii, declarațiile, evenimentele istorice, miturile contemporane și legendele străvechi. Uneori, este spectaculos. Alteori, ratează protejat de farmecul descrierii și al limbajului. Indiferent la ce privește, Cristoiu vede și interpretează lucrurile în felul său. Și oameni, și războaie, și revoluții, și locuri importante de pe planetă.

În 1990, el a fost între primii jurnaliști care au pus un mare semn de îndoială pe „Revoluția română”. A aruncat în piața publică o bombă care își continuă și astăzi efectele, identificând o sumedenie de lucruri care nu se potriveau, care trădau pregătiri și neconcordanțe.

Ion Cristoiu face parte din generația din ce în ce mai rară de jurnaliști care nu mușcă în mare grabă. Ba, când ceva i se pare ciudat, se învârte asupra subiectului și se întoarce peste ani. Cristoiu, în loc să joace rolul cronicarului fascinat de măreția și importanța a ceva sau a cuiva, găsește un cusur, vede un fals, găsește o perspectivă satirică. Se îndoiește și cârtește și la cele sfinte. Ion Cristoiu este genul de om care nu se închină la nimic. Se îndoiește de toate și râde cu plăcere de el însuși, dar și de pretențiile de mărire ale semenilor, de slăbiciunile omenești și de superficialitatea omului modern.

O carte cu haz nebun

Pe deasupra, Ion Cristoiu este un personaj elaborat. Imaginea sa publică este rodul propriei sale elaborări și viziuni despre sine și despre lume. Râde despre el cum râde și de ceilalți. Nu întâmplător, cartea sa de călătorie intitulată „Crunta exploatare a sânului Julietei” a fost tipărită în colecția „Lumea văzută de un român rupt în fund”.

Simplu! Se face mic față de restul lumii și apoi râde de ea cu gura până la urechi. Și o face cu o anume prefăcătorie, mirat, ca țăranul care se crucește. Dar nu condamnă nimic. Este lesne de înțeles că Ion Cristoiu se așază dintru început într-o perspectivă satirică, fiind gata să râdă de orice și de el însuși și de nepriceperile sale. Cititorul se întâlnește aproape peste tot cu un fel de perspectivă a unui Moromete din Vrancea, dar mai puțin trist și resemnat, mult mai vesel și mai necruțător cu lumea din jur.

Poate că această descriere a omului și a personajului Cristoiu îi poate ajuta pe cititori să înțeleagă ce-i cu jurnalistul și cu scriitorul Cristoiu și să-i pregătească pentru întâlnirea cu volumul „Crunta exploatare a sânului Julietei”.

De fapt, Ion Cristoiu publică o carte în linia deja clasică a literaturii deschise cu „Însemnare a călătoriei mele” de Dinicu Golescu. Numai că Ion Cristoiu nu se minunează de nimic, ci vede totul cu un ochi oțetit și cu unul vesel. Aș spune că autorul a plecat prin lume să descopere contrafacerile, închipuirile și să râdă de toate. Din câmpul său vizual rezultă o altfel de lume, unică în felul ei.

Cartea are un haz nebun. Demitizează orice. Toate marile locații și curiozități turistice sunt pentru Ion Cristoiu subiecte de îndoială, de bășcălie, de ironie, de privit dintr-un alt unghi. Cristoiu nu se închină nici la palate, nici la statui, nici la locuri istorice, nici la câmpuri de luptă, nici la Gioconda. Încă din titlu are loc demolarea subiectului ales: iată cum se numesc unele însemnări: Cum m-am simțit în America la fel ca în Găgești‑Deal, A te p… la Paris, Un păcătos la Muntele Athos, O aventură degeaba la Muzeul Artei Erotice din Sankt Pauli, Cel mai titrat wc din lume. Toate sunt la fel!

Într-un fel, acest demers al lui Cristoiu este ca o invitație personală. Călătorești dacă ești în stare să râzi și să te detașezi de miturile turismului. Dacă nu, stai acasă și nu citi această carte. Dar dacă te poți detașa, dacă ai umor, dacă ești dispus să privești lumea dintr-un alt unghi, atunci cartea lui Cristoiu îți asigură o lectură plăcută, chiar palpitantă, o invitație mai puțin abulică la călătorii de dragul încasărilor din industria turismului.

Un spirit cinic a traversat locuri faimoase și a strâns însemnările sale de călătorie într-un volum intitulat provocator „Crunta exploatare a sânului Julietei”. Cititorul care rezistă la o asemenea demolare culturală de la chiar coperta cărții are rezervate ore bune de lectură tonică și prietenoasă și primește cadou o altă lume, văzută de Ion Cristoiu.