Primăvara este prin excelență anotimpul renașterii, un moment plin de culoare și viață, o perioadă a regenerarii naturii. În acest context celebrăm Mărțișorul și Ziua Femeii, primăvara devenind și un simbol al frumuseții și al feminității în întreaga lume. Floriștii de la Maison Dadoo ne spun ce flori să alegem pentru a (ni le) dărui.
- Bolojan: Pensia specială nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public. CSM arată că proiectul adoptat de Guvern e neconstituțional
- Topul libertății presei: România, locul 49 mondial. Ce state africane o depășesc
- Q Magazine face-to-face with Alexandru Balan. Pawn. Spy. Traitor.
- Din fabrica Philip Morris România de la Otopeni spre 54 de țări, pe 5 continente
- Putin și Trump, convorbire telefonică „prietenoasă, sinceră și practică”
Există o legătura simbiotică între oameni, natură și flori, o legatură aproape ancestrală. Acest sezon este considerat apogeul varietății și prospețimii florilor, acestea aducând bucurie și frumusețe, și având semnificații simbolice, prețuite de secole, precum dragostea, speranța și înnoirea.
De la gri la verde
Într-un dialog cu reporterii Q Magazine, floriștii de la Maison Dadoo au făcut o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai interesante și populare flori de primăvară, explicând semnificația lor, precum și modul în care pot fi integrate în crearea buchetelor sau decorul nunților.
Pe langă importanța alocată florilor clasice, în ultimii ani și odată cu educarea publicului, designerii florali au valorificat și integrat și alte specii de sezon, mai puțin cunoscute, precum Viburnum, Mimosa, Muscari, Fritillaria, Anemone, Ranunculus, Genista sau Clematis.

Însă, în mod tradițional, primăvara este asociată cu florile care au devenit un simbol în mentalul colectiv.

Laleaua – este una dintre cele mai iubite flori de primăvară. Acestea sunt recunoscute pentru culorile lor vibrante și forma elegantă. Sunt adesea asociate cu dragostea și pasiunea. Există peste 3000 de varietăți de lalele, ele fiind originare din zona Asiei centrale. O abordare mai inedită a integrării lalelelor în aranjamente este prin plierea spre exterior a petalelor, pentru a crea un efect spectaculos.
Narcisa – este o floare foarte parfumată, care crește de obicei în zonele muntoase, fiind considerată simbolul speranței. Narcisa este de asemenea o alegere populară pentru crearea buchetelor de flori de sezon sau decorațiunilor de nuntă, simbolizând dragostea și fericirea. Una din legende spune că narcisa a înflorit pentru prima data în Grădina Ghetsemani din Ierusalim.
Liliacul este o altă floare emblematică pentru anotimpul renașterii fiind o floare delicată adesea asociată cu inocența și puritatea. Liliacul reprezintă de asemenea o alegere populară pentru buchetele de nuntă și este de multe ori oferit cadou pentru a sărbători noile începuturi. Această plantă crește sub forma unui arbust, este foarte rezistentă la temperaturi scăzute și în mod neașteptat este înrudită cu măslinul – Oleacee.

Frezia – are un parfum discret și ușor recognoscibil, se regăsește într-o varietate de culori, simbolizând prietenia și încrederea. Extractele acestei flori sunt utilizate în parfumerie pentru a crea arome proaspete, delicate și feminine. Freziile sunt niște flori bulbice foarte rezistente fiind originare din Africa de Sud.
Florile de primăvară sunt mai mult decât simple decorațiuni sau atenții. Indiferent dacă le oferim cadou sau pur și simplu ne bucurăm de frumusețea lor la un eveniment sau acasă, sunt cu siguranță o pata de culoare și prospețime.

Fie că este vorba despre un buchet elegant pentru Ziua Femeii sau de un decor impresionant pentru o nuntă de vis, echipa DADOO își folosește know-how-ul pentru a crea aranjamente florale personalizate, care să satisfacă cele mai exigente gusturi.
Punem accent pe cele mai mici detalii pentru a crea o experiență unică și personalizată pentru fiecare client, îmbinând creativitatea cu emoția.

Maison DADOO încearcă să ducă ideea de decor de evenimente la un alt nivel, unul conceptual, care să reprezinte o experiență unică pentru fiecare persoană, mizând pe storytelling la nivel de flori. Totodată, floriștii Casei îți doresc să educe consumatorii – punând la dispoziție acestora o multitudine de stiluri și direcții creative.
„Nu credem neapărat în tendințe prestabilite, ci incercăm mereu să ne reinventăm și să insuflăm oamenilor un stil de viață bazat pe o abordare fresh, clean, organică și sustenabilă.”, a declarat Alexandru Dadoo, proprietarul Maison Dadoo pentru Q Magazine.
Înapoi în timp
Într-un interviu realizat de Q Magazine în 2019, acesta povestea începuturile Casei și cum îl omagiază, peste timp, pe fratele său, fondator al Casei, plecat dintre noi în urmă cu câțiva ani:

„La început, povestea a plecat pur şi simplu de la pasiunea fratelui meu geamăn pentru flori. Iubea florile încă de mic. Numele firmei noastre este o combinație între dragostea pentru Franța și numele de alint al fratelui meu. Mama îi spunea Dadu lui Darius. Am modificat un pic numele și a ieșit Maison Dadoo. Nu am făcut studii, dar prin multă muncă am ajuns aici. În copilărie noi eram trimiși la țară la bunica, în Alba. Acolo îți dobândești valorile principale care trebuie să te ghideze în viață: munca, onestitatea.
Fratele meu zicea despre București că este un duș rece. Noi, ardelenii, suntem învățați că dacă eu ți-am zis ceva, așa va fi. Aici se mai uită una alta, se mai amână. Nu eram niciunul de acord cu acest stil. Așa că strategia noastră a fost să muncim. Noi doi, niște copii, am venit să cucerim cu florile Bucureștiul”, îmi mărturisește Alexandru care a subliniat că el cu Darius se completau.
„El era artistul, boemul. Creativitatea mea, în schimb, era în plan tehnic. Eu nu am avut pasiunea lui Darius. Îmi amintesc de el când stătea în atelier până la 2-3 dimineața. El nu avea nimic, însă eu eram rupt de oboseală. Darius era ghidat de pasiune, eu nu. Pentru el nu exista somn, oboseală, foame. Era sută la sută acolo, în atelier. Nimic altceva nu mai conta”.
În anul venirii celor doi frați în capitală, Ambasada Olandei a organizat un concurs de floristică, concurs pe care Darius l-a câștigat. Atunci a atras atenția asupra lui. Venea cu o viziune nouă, proaspătă și originală.”
Interviul integral poate fi citit aici.














































