O delegație formată din cinci reprezentanți ai sindicatului SindFISC a intrat sâmbătă, la ora 13:30, la discuții cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
- Triumful Rusiei în Franța. A câștigat și s-a prăbușit în genunchi
- Cine va securiza Neptun Deep, care nu e în apele teritoriale ale României? Specialist: Probabil am avea o bâlbă colectivă!
- Ionuț Lupescu, regrete după 28 de ani
- Nicuşor Dan a convocat o şedință la Constanța după explozia dronei ucrainene în Port. Ce s-a decis
- În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%
Acesta a venit în fața sindicaliștilor și le-a spus că analizează toate solicitările lor.
„Suntem în discuții. Vorbim, analizăm fiecare doleanță. Sunt doleanțe pe care nu le putem satisface în acest moment, dar important este să avem un dialog și schimbarea în instituție trebuie să se facă în acord cu toate organizațiile. Trebuie să fim transparenți și să construim împreună”, a declarat Nazare.
Acesta a precizat că înțelege nevoile finanțiștilor dar acestea trebuie analizate temeinic.
„Este o chestiune importantă, înțeleg nevoile pe care le au, înțeleg nevoia de a avea un statut, dar trebuie analizate temeinic, fiecare solicitare în parte, și să vedem câte dintre aceste solicitări pot fi satisfăcute. Ideea, spre exemplu, de a avea o normare a muncii e o chestiune cu care eu sunt de acord. Eu am pornit o astfel de acțiune în Ministerul Finanțelor astfel încât să avem o evidență foarte clară a activității fiecărei direcții în parte, a fiecărei persoane în parte. Sunt lucruri pe care putem să le realizăm împreună”, a adăugat ministrul Finanțelor.
La protestul de la sediul Ministerului Finanțelor, programat în intervalul orar 12:00 – 14:00, participă câteva sute de angajați din structurile instituției, membri ai Sindicatului Național Finanțe Publice – SindFISC. Aceștia vor să atragă atenția asupra condițiilor de muncă din sistem.
Președintele organizației sindicale, Nicolae-Liviu Toader, a anunțat că la protest vor participa în jur de 350 de reprezentanți din toate județele țării, iar manifestația va fi una pașnică, fără vuvuzele sau fumigene, doar cu pancarte prin care oamenii vor să își transmită doleanțele.
„Noi am solicitat conducerilor Ministerului Finanțelor și ANAF să avem o întâlnire încă de astăzi (sâmbătă, n.r.), în contextul în care miniștrii mai sunt la muncă, lucrează și sâmbăta. Dacă nu, săptămâna viitoare când vor fi disponibili. Deja am fost notificați că este posibil să fim primiți. Important este să transmitem semnalul și să încercăm să ne așezăm la masa discuțiilor”, a declarat pentru AGERPRES președintele SindFISC.
Sindicatul solicită redarea demnității și imaginii publice a finanțiștilor, recunoașterea specificului activității și definirea domeniului „Finanțe publice” în legea salarizării, adoptarea Statutului finanțistului cu drepturi și îndatoriri clare, finanțare corectă pentru funcționarea instituțiilor fără costuri pentru angajați, normarea realistă a muncii și asigurarea personalului necesar.
De asemenea, Sindicatul cere digitalizare accelerată și eficientă, depolitizarea instituțională și titularizarea profesioniștilor pe posturi de conducere, consolidarea Școlii de fiscalitate și instruire modernă, recompensarea performanței și a efortului suplimentar, precum și un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea și riscurile muncii.
La protest participă reprezentanți ai organizațiilor sindicale teritoriale din toate structurile Ministerului Finanțelor, inclusiv Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Evenimentul beneficiază și de sprijinul altor organizații sindicale din administrația publică și la nivel european.
SindFISC subliniază că prin această inițiativă urmărește nu doar respectarea drepturilor legale și îmbunătățirea condițiilor de muncă, ci și apărarea imaginii și demnității întregului corp profesional al finanțiștilor, esențial pentru buna funcționare a statului român.















































