Pentru Klaus Iohannis, penalii şi inculpaţii sunt acelaşi lucru
Actual

Aviz lui Iohannis: Referirile la persoanele cercetate, ca şi cum ar fi fost condamnate, interzise

Comisia Iordache, înfiinţată de Parlament pentru modificarea legilor justiţiei, a adus joi mai multe modificări Codului de procedură penală, menite să prevină scurgerile de informaţii în timpul cercetării penale, dar şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie până la o sentinţă finală.

Citiţi şi: Decizie de ultimă oră la CCR privind revocarea Laurei Kovesi

“În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţile publice referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul acestor proceduri şi nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”, se arată în amendamentul propus de PSD şi UDMR.

De asemenea, parlamentarii obligă organele judiciare să folosească aceeaşi măsură atât în cazul condamnărilor, cât şi al achitărilor, clasărilor sau încetării procesului penal. Nu de puţine ori, cariere şi vieţi au fost distruse după ce suspecţii erau plimbaţi în cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi, iar când erau achitati sau se închidea dosarul deschis împotriva lor, informaţia nu mai era prezentată atât de triumfalist, ci din contră, se lăsa tăcerea.

“Dacă organele judiciare au comunicat public date şi informaţii privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea sunt obligate să comunice în mod similar şi soluţiile de achitare, clasare sau încetare a procesului penal, după caz”, prevede amendamentul aprobat de comisie.

Totodată, parlamentarii au decis ca prezentarea publică a unor informaţii în cursul anchetei sau procesului trebuie făcută doar dacă justifică un interes public. Amendamentul aparţine Consiliului Superior al Magistraturii.

“În cursul urmării penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii faptelor şi aflării adevărului în cauză”, prevede amendamentul.

“NIŞTE PENALI”

La mijlocul lunii februarie, în plin scandal generat de înregistrările scandaloase de la DNA Ploieşti, preşedintele Klaus Iohannis a ieşit într-o conferinţă de presă şi a etichetat dezvăluirile drept încercări de discreditare a DNA de “nişte penali”.

“Avem – oare a câta oară? – un scandal în spațiul public și cred că, de data aceasta, destul de multă lume se așteaptă să-mi expun opinia în această chestiune. Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puține cuvinte. Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze Direcția Națională Anticorupție și conducerea acestei direcții. După părerea mea, această încercare este una jalnică și neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoașteți, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea, Direcția Națională Anticorupție și conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau această încercare de atac din partea unor penali, este de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună”, a afirmat Iohannis.

Întrebat concret cum defineşte sintagma „niște penali”, respectiv persoane suspecte de anumite fapte penale, urmărite penal inculpate sau condamnate definitiv,  Iohannis a răspuns: “Da, asta cu penalii am explicat-o de suficiente ori, nu este cazul să revin”.

Lui Iohannis i s-a reamintit în conferinţa de presă că înregistrările erau extrem de grave, că arătau legături între procurori din DNA și penalii la care făcea referire , iar cele despre procurorul Negulescu de la DNA Ploieşti chiar erau reale. Şeful statului a fost întrebat în acest caz cum va media scandalul dintre şefa DNA și cei implicaţi, dacă el consideră că nu există probleme reale în instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi.

Justiția, după cum probabil vă amintiți, se înfăptuiește în sala de judecată. În această situație, nu mă văd chemat să mediez între DNA și persoane inculpate, nici nu este nevoie. În această speță, judecătorii își vor spune cuvântul, după care vom afla concluziile”, a răspuns Iohannis, renunţând la eticheta de penali, în favoarea celei de inculpaţi.

Citiţi şi: Procurorii Onea şi Negulescu, urmăriţi penal. Şeful DNA Ploieşti a demisionat

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top