mihai tudose
Actual

Guvernul a adoptat ordonanță de urgență pentru a opri valul de pensionări din sistemul de apărare și securitate

Guvernul a adoptat  o ordonanță de urgență prin care plafonează pensiile speciale ale militarilor și diplomaților, pentru cei care se retrag după data de 15 septembrie, astfel ca veniturile din perioada de trecere în rezervă să nu mai depășească nivelul salariilor din perioada în care erau activi. Magistrații nu fac obiectul ordonanței.

Astfel, pensiile de serviciu nu se vor mai majora anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor obișnuite, a anunțat Guvernul într-un comunicat transmis la redacție.

Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei.


Ordonanța Guvernului nu are niciun efect asupra pensiilor aflate deja în plată după valul de treceri în rezervă care a adus la pensie, din decembrie anul trecut și până acum, 92 de generali și mii de ofițeri superiori din toate instituțiile de apărare și siguranță națională, cu o medie de peste 25.000 de lei.


Totodată, nu suferă modificări nici baza de calcul și nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare.

Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităților dintre categoriile de pensionari, dar și în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut și cu 300% în ultimii ani, ca urmare a creșterilor salariale semnificative din respectivele domenii de activitate. Spre exemplu, o pensie de serviciu stabilită la aproximativ 7.000 de lei în anul 2010 a ajuns la valoarea de 22.000 de lei în anul 2017, ca urmare a corelărilor cu creșterile salariale, efectuate ulterior pensionării, mai arată Guvernul.

Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, cel auxiliar din instanțe și parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului României și Camerei Deputaților. Menționăm că pensiile magistraților nu sunt incluse în categoriile enumerate mai sus pe motiv că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curții Constituționale a României, mai susține Guvernul.

Totodată, pentru a elimina orice posibilă interpretare sau speculație conform căreia doar persoane din structuri de conducere, care ar fi putut afla despre intenția Guvernului de introducere a acestui act normativ, ar fi avut posibilitatea de a depune cereri de pensionare, până la data adoptării prezentei ordonanțe de urgență, actul normativ prevede că orice persoană din categoriile enumerate mai sus poate alege să se pensioneze în baza actualelor prevederi legale, până la data de 15 septembrie.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top