Jumătate de tir de acte ar fi trebuit să se descarce zilele acestea la sediul Direcției Naționale Anticorupție, într-un dosar mai puțin cunoscut și fără nume sonore.
Conducerea B Braun România, sucursală a Grupului internațional german B. Braun Melsungen A.G. din domeniul medical, a făcut plângere penală unui director din Departamentul financiar care percepea comisioane de la clienți.
Dosarul se află în instrumentarea procurorului Tudor Ionuț Grigoraș, promovat la DNA în 2015, care, într-un efort profesional demn de lăudat, a cerut spre consultare toate facturile emise de B Braun în perioada reclamată, adică 4 ani de zile.
Surse din DNA au declarat pentru Q Magazine că este vorba de peste 60.000 de facturi, fiecare dintre ele putând avea între una și zece pagini. Mai mult, fiecare factură are un Aviz de însoțire a mărfii, care poate avea, de asemenea, câteva pagini. Practic, toată cantitatea ar fi încăput în jumătate de tir, ceea ce l-a determinat pe procurorul Tudor Grigoraș să solicite scanarea și predarea pe un CD a tuturor documentelor.
Chiar și așa, efortul de a parcurge, a citi și a calcula prejudiciul adus de un angajat companiei germane este imens și merită remarcat, mai ales când prejudiciile în alte dosare au fost calculate artificial și de multe ori complet inexact, fiind contrazise de expertizele dispuse ulterior de instanță.

Avocatul B Braun, Florin Cojocaru, a declarat pentru Q Magazine că nu poate da detalii despre caz întrucât ancheta este în desfășurare, dar a precizat că „este plăcut surprins de implicarea procurorului de caz.”
- Președinții Curților de Apel, îngrijorați de „atacurile fără precedent la integritatea şi stabilitatea statală a României”
- PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
- ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
- Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
- Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat
Despre B. Braun
B. Braun Medical SRL a intrat pe piața românească în 1998 și are actualmente trei divizii: Hospital Care (soluții perfuzabile, pompe, nutriție, sisteme stomice etc.), Outpatient Market (dezinfectanți, mănuși, tratament plăgi etc.) și Aesculap (echipamente și instrumentar chirurgical, camere implantabile, proteze chirurgicale etc.).
În 1999 începe producția de soluții perfuzabile sub licență B. Braun de către SC Helvetica Profarm SA în Timișoara, punându-se astfel bazele unei povești de succes ce în 2010 a devenit B. Braun Pharmaceuticals SA și care în 2017 a anunțat startul unui proiect de tip “greenfield” cu o investiție estimată de site-urile de specialitate la peste 100 milioane de Euro.
Grupul B. Braun pune în 2004 bazele SC Avitum SRL, companie ce se orientează spre servicii specializate de dializă, iar în luna noiembrie a aceluiași an câștigă licitația organizată de Banca Mondială pentru operarea centrelor de dializă din Târgu Jiu și Târgu Mureș
















































