Actual

Liviu Dragnea a primit aviz favorabil din partea Comisiei de eliberare condiționatā

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova a dat aviz favorabil pentru ieşirea din detenţie mai devreme a fostului lider al PSD Liviu Dragnea, constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile legale, a anunţat avocatul Flavia Teodosiu.

Ea a susţinut, într-o declaraţie acordată Agerpres, că Dragnea ar fi intrat în comisie în luna februarie dacă nu i s-ar fi „încălcat” dreptul la muncă.

Fostul lider al PSD a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din închisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Potrivit portalului instanţelor, Dragnea a depus cererea de eliberare condiţionată pe 12 aprilie, fiind stabilit termen pentru soluţionare în data de 27 aprilie.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă pentru instigare la abuz în serviciu.

Fostul lider PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, unde execută pedeapsa, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a susţinut atunci că nu a autorizat ca Dragnea să dea acel interviu, iar Penitenciarul Rahova l-a sancţionat pe fostul lider social-democrat cu ridicarea dreptului de muncă în atelierul auto al închisorii.

Sursa: Agerpres

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top