Actual

Partidele din opoziţie cer sesiune parlamentară extraordinară

Partidele PNL, PMP, USR și Pro România au strâns numărul necesar de semnături pentru a convoca sesiunea extraordinară a Parlamentului. Opoziția vrea sesiune extraordinară în perioada 29-31 ianuarie, dar decizia finală este la Biroul Permanent.

Citeşte şi: Europarlamentarii se fac că nu înțeleg sensul ordonanței pregătite de Toader

Turcan a precizat că ordinea de zi pentru sesiunea extraordinară solicitată va cuprinde respingerea Ordonanţei lăcomiei PSD-ALDE, abrogarea Legii privind recursul compensatoriu şi dezbaterea şi adoptarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pe 2019.

„Preşedintele Camerei Deputaţilor este obligat să convoace o sesiune extraordinară atunci când cel puţin o treime din numărul deputaţilor solicită acest lucru. Parlamentul trebuie să iasă din vacanţă şi să ofere soluţii la Legea recursului compensatoriu care, prin eliberarea a 14.000 de deţinuţi, a creat un haos în toată ţara.

Nu este săptămână în care să nu auzim de un incident major în care să fie implicat un deţinut care a fost eliberat de prevederile acestei legi. De asemenea, trebuie să stopeze efectele OUG lăcomiei lui Dragnea-Vâlcov-Teodorovici-Dăncilă care a împins cursul euro la cel mai mare nivel din istorie, a adus sistemul energetic în colaps, a îngenuncheat băncile româneşti prin taxe suplimentare, a stopat orice investiţie a operatorilor de comunicaţii şi va produce scumpiri în lanţ pentru populaţie la toate facturile”, a afirmat Raluca Turcan.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top