„Sfinții Trei Ierarhi”, povestea unei școli în care copiii nu fac meditații și intră la două facultăți, în același timp

Într-o perioadă în care educația a devenit mai degrabă apanajul Google și al tabletei, când sistemul de învățământ se apropie de colaps, Q Magazine a descoperit o oază de speranță pentru viitorul vertical al copiilor noștri: Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi” din București.

• Istorie și „hârdău de ocări” la aniversarea PNL
• Tulsi Gabbard demisioneazǎ din fruntea serviciilor de informații ale SUA
• TikTok și Youtube „nu sunt suficient de sigure” pentru copii
• 20 de ani fără EA
• Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare

ÎN OPOZIȚIE CU SISTEMUL EDUCAȚIONAL

Eroarea în care s-ar putea cădea este să socotim instituția drept o școală confesională. Este o școală privată, care urmează aceeași curiculă ca toate școlile din România, acreditată de Ministerul Educației. Manualele sunt aceleași ca peste tot, nu fac mai mult de o oră de religie pe săptămână, chiar dacă LT„STI” se află sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu toate că respectă întocmai curicula Ministerului Educației, intră în contradicție flagrantă cu noul tip de educație promovat în zilele noastre.

„Ne bucurăm să contrabalansăm ceea ce se întâmplă acum în sistemul educațional. Nu cred că un copil trebuie lăsat să facă tot ceea ce dorește pentru a nu-i strica personalitatea. Au nevoie de îndrumare, au nevoie de sfaturi date cu blândețe și cu înțelepciune. Nu putem fi de acord să lăsăm un copil să fie pisică, dacă așa dorește! Disciplina, combinată cu îndrumare și cu buna credință, dezvoltă, nu strică personalitatea”, a declarat pentru Q Magazine Maria Vrânceanu, managerul liceului.

Pentru a întări cele spuse, Vrânceanu a dat exemplul a dat exemplul unui elev care tocmai a terminat liceul.

„Am avut printre noi, timp de trei ani, un elev cu probleme. Știți bine, un copil cu probleme poate cauza la rândul lui probleme. S-a descurcat foarte bine în școală și, ceea ce e mai important, s-a echilibrat sufletește. Avea diferite crize, promova propaganda LGBT. Interesant a fost că colegii ei au reacționat matur și fără violență: i-au oferit contraargumente, nu s-au lăsat atrași de subiect. Cu răbdare, trei ani mai târziu elevul de care vă spun semăna mai mult cu ceilalți decât invers. Am fost foarte mândri că deși pe toate canalele se promovează această ideologie, aici nu a prins.”, a povestit Maria Vrânceanu. 

FĂRĂ MEDITAȚII

Este foarte adevărat că atunci când am făcut prima vizită în această școală, am fost impresionată de copii, de strălucirea din ochii lor, de inocența lor. Poartă uniformă, sunt disciplinați, sunt respectuoși, iar toate acestea nu impietează cu absolut nimic dezvoltarea lor personală. Mi-au părut chiar ca mici elevi de la un colegiu londonez în care manierele și politețea sunt la fel de importante precum matematica sau științele umaniste.

„Învățăm să învățăm!”, mi-a spus cu o siguranță remarcabilă un puști din clasa a V-a. „Aici suntem prieteni cu toții, ne putem spune părerile, putem pune întrebări, iar dacă apar opinii diferite, discutăm civilizat și cu argumente.”, a continuat acesta.

La clasa a XII-a, copiii au sentimentele mult mai puternice, sunt mai sensibili pentru că în fața lor e o treaptă, o răscruce pe care trebuie să o depășească și să intre într-o nouă etapă de viață.

„Eu sunt aici de 12 ani. Mă gândesc că va veni și ultimul clopoțel și am sentimente contrare: pe de o parte, mă cuprinde tristețea că va trebui să mă despart de profesori și de colegi, iar pe de altă parte, sunt nerăbdător să zbor din cuib. Întâlnirea cu viitorul necunoscut încă, dar conturat în mintea noastră, cu speranțe și idealuri, este foarte importantă și cred că sunt pregătit să fac față tuturor provocărilor. Am forța necesară. Și pentru cum sunt eu azi, cum suntem noi cu toții azi, trebuie să le mulțumim celor care ne-au pus pe drumul cel bun: profesorilor noștri”, mi-a spus unul dintre elevii clasei a XII-a.

Cei de a VIII-a iau examenul căruia trebuie să-i facă față drept ceea ce este de fapt: o evaluare. Nu vor să se despartă, s-au legat prietenii, nu-și doresc să plece din școala care le place foarte mult.

„Știm că există licee de top în București unde am putea ajunge. Dar nu ne prea gândim să ne orientăm către alte școli. Avem aici tot ceea ne dorim: colegi buni, profesori minunați. Mie îmi place mult aici și nu îmi doresc să părăsesc locul. Suntem ca o familie. Perspective se deschid și aici, nu doar la liceele mari”, îmi spune emoționat un elev de clasa a VIII-a.

Vocabularul pare mai bogat la elevii de aici, atenția la ore este mult mai mare, asta și pentru că profesorii și-au înțeles menirea și încearcă să fie adevărate modele pentru cei peste 300 de elevi ai școlii.

Un exemplu grăitor este cazul unui copil care, în urmă cu patru ani, a luat la examenul de Evaluare 10, ceea ce i-ar fi dat șansa de a merge la licee precum  Sava, Vianu, Gheorghe Lazăr. Nu a dorit să plece din școala „Trei Ierarhi”.

Patru ani mai târziu, în luna ianuarie, încă nu știa ce facultate să urmeze. Era extrem de nehotărât. Când a venit timpul, a ales: a dat examen la Medicină și la Drept. Surpriză, a intrat la amândouă facultățile. Este cazul să subliniez că, în general, copiii din această instituție de învățământ nu recurg la meditații.

FIZICĂ ȘI RELIGIE

Principiile creștin-ortodoxe reprezintă o valoare de bază a școlii. Astfel, profesorii urmează tradiția pedagogică a Bisericii, manifestând în același timp deschidere către metodele noi menite să sprijine procesul educațional tradițional.

Un exemplu este Adrian Sima, profesor de fizică în straie preoțești. Este tânăr și, din ce am remarcat, copiii îl plac foarte mult.

„Nu există nicio contradicție între fizică și religie. Aceasta este credința mea.”, ne mărturisește profesorul Sima.

„Educația este această creștere a omului care nu se sfârșește niciodată pentru că se petrece până în Veșnicie. Școala, pentru că educă, are, așadar, această vocație de a semăna în inimile copiilor frumosul și binele. Fizica este o știință ce-l așează pe om în relație cu complexitatea și cu misterul lumii și cu Creatorul ei. Profesorul este un povestitor care se străduiește pe cât se poate să cultive și să păstreze în inimile copiilor uimirea în fața acestui minunat palat al poveștilor care este Cosmosul”, ne explică profesorul Sima.

Directorul Claudia Sive, profesoară de franceză, îmi spune că elevii o ajută să-și redescopere zillnic vocația.

„În relația cu elevii mei îmi redescopăr, în fiecare zi, vocaţia – darul meu de la Dumnezeu – aflând în ei tinereţea şi bucuria perpetue. Însă pentru ca vocaţia de dascăl să dea rod, are nevoie şi de un „pământ” bun, pe care l-am găsit aici, unde educația se face în duhul bunei-cuviinţe şi al dragostei.”

Eleonora Iordache, profesoară de istorie, doctorand în Științele Educației, afirmă: „Îmi place să mă joc alături de elevii mei, să ne molipsim împreună de curaj și inventivitate, inspirându-ne din lecțiile pe care ni le predă istoria. Îmi doresc ca la sfârșitul întâlnirilor din gimnaziu și liceu, elevii noștri să înțeleagă că, dincolo de orice încercare a lumii în care trăim, istoria păstrează în memoria sa, la loc de cinste, omenia, caracterizată prin credință, nădejde și dragoste.”

Iar Cosmina Dragomir, profesor de educație plastică, declară că în lumea artistică „devii mare doar învățȃnd de la cel mai mic dintre ai tăi”: „M-am obişnuit să cutreier patria copiilor şi să poposesc acolo unde aud glasurile lor piuind mai frumos. Le râvnesc apropierea, pentru că încă am de învățat de la ei. Ȋn lumea artistică, unde ştiți că totul e de obicei cam pe dos, se întȃmplă un fenomen fabulos: devii mare doar învățȃnd de la cel mai mic dintre ai tăi. Ȋi caut, pentru că lȃngă ei mă odihnesc. Ȋi caut, pentru că am realizat că, în timpul anilor intenşi, extenuanți, de muncă, ei au fost dintotdeauna vacanța mea.”

Media generală a Liceului „Sfinții Trei Ierarhi” este 9,47. În clasamentul național realizat după Evaluarea Națională, Liceul s-a situat pe locul 11, iar în topul național al rezultatelor de la Bacalaureat se află pe locul 5, după „Gheorghe Lazăr”.

Părintele fondator Vasile Gavrilă lansează o întrebare, retorică din păcate: „Observând ceea ce se întâmplă în zilele noastre cu școala, cu dascălii și cu elevii, mă întreb: au uitat oare mai marii satelor și ai orașelor, conducătorii noștri, pentru a căror viață și bunăstare lucrăm și chiar ne rugăm noi toți, că Educația este cea mai mare, cea mai importantă și cea mai valoroasă investiție? Sau pur și simplu nu au cunoscut-o? Doresc oare să confirme dictonul Ad augusta per angusta (La posturi înalte pe căi meschine)?”

Concluzia este că se poate, dacă se vrea. Se poate școală fără telefon mobil, se poate învăța dacă are cine transmite cunoștințele, se poate ajunge la performanță și urmând calea clasică a pedagogiei, în care se valorizează unicitătea copilului, stimulându-i entuziasmul descoperirii și asimilarea cunoștințelor.

Taxa de școlarizare pentru un elev este 23.760 lei/an. În cazul în care sunt mai mulți copii din aceeași familie înscriși, se aplică anumite reduceri.

O altfel de ȘCOALĂ

Tragedia educației moderne este că ne-a lăsat periculos de ignoranți cu privire la subiecte precum Cine suntem, De unde venim și Unde mergem, spunea unul dintre cei mai mari gânditori englezi ai secolului al XX-lea, Gilbert Keith Chesterton, sesizând necesitatea redării unui înțeles profund educației. Care mai sunt valorile pe care le promovează educația azi? și ce înseamnă în zilele noastre o școală bună?, sunt întrebări cărora le răspunde  fondatorul Liceului Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi”, din București, preotul Vasile Gavrilă.

de Nora Noapte

Părintele Vasile Gavrilă, mentorul și coordonatorul „Trei Ierahi” din Capitală și Paroh al Bisericii Sfântul Nicolae, Paraclis al studenților Foto Basilica

EDUCAȚIA COPIILOR NU SE FACE NUMAI ÎN ȘCOALĂ

Care ar fi direcția sănătoasă de creștere a copiilor în zilele noastre?

Natura copilului nu s-a schimbat și nu se va schimba după cum se schimbă societățile sau mentalitățile, ea rămâne teandrică (divino-umană); de aceea educația trebuie să răspundă acelor nevoi ontologice ale copilului și nu trebuie inventate aceste nevoie după curentele care domină societățile.

Educația copiilor nu se face numai în școală. Începe în familie, continuă în familie și în școală, se completează în Biserică, acolo unde Biserica mai este acceptată și unde mai este capabilă și pregătită să o facă, și se va prelungi prin instituțiile culturale și de artă – cinematografe, teatre, centre culturale, mass-media, muzee – și chiar societatea însăși consolidează sau distorsionează educația.

În societatea modernă și postmodernă, misiunea de creștere a copiilor a fost, din păcate, transferată instituțiilor (creșe, grădinițe, școli), iar acestea, în loc să fie în slujba copiilor, i-au folosit și i-au pus în slujba ideologiilor. De aceea, în loc să crească și să formeze copii cu personalități puternice pentru a face față agresivității societății și manipulărilor ideologice, i-au educat pentru a se supune acestora.

Pe acest fond, se impune o nouă direcție în educația și creșterea copiilor, care tinde să fie o masă dominată, în fața curentelor ideologice: creșterea și educarea copilului în spiritul valorilor umane imuabile, conștient de valoarea și demnitatea lui de om, cunună a creației, cu o persoanalitate suficient de puternică pentru a nu se lăsa dus de val, ci pentru a alege și a decide pentru o viață călăuzită de Adevărul absolut.

Credeți că și-a epuizat civilizația occidentală potențialul de a produce valori, de a-i educa pe tineri?

Dacă Răsăritul a avut mai degrabă experiența tunurilor și a buldozerelor în fața instituțiilor cultural-spirituale și a exterminării elitelor în gulaguri, Occidentul a fost amăgit de „blidul de linte” din gastronomia dulcegăriilor, și cu sentimentul libertății oferit de libertinajul care, treptat, a dat supermație hedonismului și a subjugat spiritul. Cu toate acestea, și o zonă și alta a Europei au suficiente resurse să renască; potențialul civilizației occidentale este imens; doar trebuie redescoperit, repus în valoare și în slujba educației: alma mater studiorum („mama hrănitoare a studiilor”).

Sigur că Occidentul ar trebui să treacă printr-o metanoia (înnoire) autentică, iar să fie dispus să treacă printr-un astfel de proces înseamnă să dea la o parte gunoiul și pseudo-știința, pseudo-cultura și pseudo-educația, să caute și să găsească esențialul, să se întoarcă la natura omului și să-l proclame, nu un animal social, ci ființă îndumnezeită.

Fără dimensiunea divină, educația eșuează ireversibil.

Revoluția industrială, revoluția tehnologică și emanciparea femeii, revoluția sexuală și, mai nou, corectitudinea politică au dus la sufocarea spirituală a omului. Acesta trebuie să se întoarcă la singurul adevăr – Adevărul Revelat – și la singura revoluție realizabilă – înnoirea omului (metanoia).

De ce ați fondat Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi”?

Criza din societate m-a determinat să înființez o școală: criza din educație, socială, culturală și criza spirituală conduc la o existență secularizată, fără duh, fără viață și fără busolă.

Eu am urmat toate studiile în perioada dominației comuniste; doar ultimul semestru din facultate și doctoratul le-am parcurs post-decembrist. Am crezut și mi-am dorit o schimbare profundă și autentică a societății, implicit în școală, în Biserică, și în toate instituțiile publice. Aș fi dorit să reîncep studiile în 1990; din fericire, nu se mai putea și, din păcate, am fost complet dezamăgit de „schimbare”. Văzând care este soarta educației și a școlii, am realizat că nu va face nimeni școli care să răspundă nevoilor noastre, că ne vom crește copiii, fiind școlarizați de dascăli și pedagogi care ni-i vor forma și ni-i vor deforma, și atunci am decis să ne facem școala noastră.

Nu era ceva absolut nou; în antichitatea creștină, aceeași criză ca a noastră a dus la întemeierea „școlilor catehetice”, care, treptat, au format mari personalități de cultură și spiritualitate la nivel mondial. Pentru constituirea școlii, copii erau, părinți doritori de un nou tip de școală erau, iar dascăli am recrutat dintre foștii studenți care reușiseră să îmbine studiul și cercetarea cu dimensiunea spirituală. Ei au devenit din studenți dascăli.

Prin ce se diferențiază LTSTI de alte școli?

Trebuia și trebuie să se diferențieze de celelalte pentru că alminteri nu și-ar justifica existența într-un oraș cu așa multe școli, dar cu elevi din ce în ce mai puțini. Vă amintesc succint câteva aspecte pe care le consider relevante pentru crezul nostru educațional.

Acordăm o atenție deosebită educației care înseamnă mai mult decât școlarizare și are ca obiectiv formarea personalității copilului pentru a face față provocărilor vieții.

Educația la noi se bazează pe principiile evanghelice care au ridicat statutul omului la cea mai înaltă demnitate, chip și asemănare cu Dumnezeu, capabil să ajungă la desăvârșire, astfel pot fi promovate virtuți ca iubirea, dreptatea, respectul față de semeni, de valori și chiar de bunuri, onestitatea, puritatea, iubirea de frumos și armonia.

Pregătim elevii în toate domeniile pentru a nu acumula goluri și pentru a fi pregătiți în fața tuturor provocărilor fără a recurge la practica meditațiilor, care a devenit o adevărată fabrică de bani.

Susținem și călăuzim copiii în descoperirea vocației pentru a-și alege cu discernământ calea în viață. Poate nu în ultimul rând, promovăm o relație autentică între dascăli și ucenici și între școală și părinți.

Ce recomandări le faceți părinților pentru ca procesul educațional început la școală să continue și acasă?

Este foarte important ca părinții să aleagă școala pentru copiii lor dacă este posibil; de asemenea, să stabilească o legătură foarte bună cu școala și să aibă o comunicare reală și concretă cu dascălii.

Părinții trebuie să înțeleagă faptul că ei nu pot fi profesorii propriilor copii, ci trebuie să rămână părinții lor. Să lase dascălii să-și exercite vocația pedagogică și educațională, să le acorde credit, să cultive încrederea copiilor în valoarea școlii și a profesorilor, și să susțină abordarea acestora. Procesul educațional inițiat și dezvoltat în școală trebuie validat în familie. Dacă educația este înțeleasă din  perspectiva creșterii omului în desăvârșire, atunci dobândește un sens existențial, soteriologic și cel mai demn de ființa copilului.