Eminescu USRist nu mai ajunge la Viena

Aflăm că de Ziua Națională a Culturii, deputatul USR Iulian Bulai reușește, într-un joc retoric neinspirat, să ne spună ce ar fi făcut Mihai Eminescu dacă ar fi avut responsabilitate politică. Astfel, Bulai face copy-paste din programul USR într-un jurnal de intenții al poetului națiunii: parcurgând toate măsurile speculate ca având votul unui Eminescu USRist, două ne șochează.

• Istorie și „hârdău de ocări” la aniversarea PNL
• Tulsi Gabbard demisioneazǎ din fruntea serviciilor de informații ale SUA
• TikTok și Youtube „nu sunt suficient de sigure” pentru copii
• 20 de ani fără EA
• Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare

1. Desființarea inspectoratelor școlare, despre care Bulai ne avertizează că „Eminescu știa bine”

și 

2. Construcția autostrăzii A8, pentru a ajunge mai repede de la Iași la Viena.

Deputatul Bulai are memoria scurtă și imaginația bogată: mai ține cineva minte când, la Senat, USR a blocat prin vot construcția autostrăzii Unirii, în iulie 2020? O abținere în bloc, în urma căreia Eminescul USRist nu a mai ajuns niciodată la Viena. 

Dar să vedem ce face Eminescu USRist rămânând în România. Devine revizor, adică inspector, „pe rit vechi”. Să îi explicăm acum deputatului Bulai de ce Mihai Eminescu nu ar fi desființat inspectoratele.

Ba dimpotrivă, ar fi mărit standardele de rigurozitate ale inspectorilor. Ba chiar le-ar fi depolitizat. Problema – ceva ce USR pare că nu a înțeles niciodată – nu constă în existența inspectoratelor școlare, ci în confiscarea lor de mediul politic. Să dăm timpul înapoi.

La vremea aceea, Titu Maiorescu, Ministrul Învățământului și Cultelor – o personalitate cu care nu seamănă nici măcar pe jumătate nimeni din cei care au ajuns în fruntea Ministerului Culturii din partea USR, drept dovadă că nici nu au rezistat în mediul politic (îmi pare rău) – îl numește pe Eminescu revizor școlar, printr-un ordin de la 1 iulie 1875.

Administrează cancelaria revizorului și evaluează peste 150 de școli. Constată o boală veche de aproape două veacuri în mijlocul României care pretinde că poate fi „educate”: învățarea pe de rost, care e unul dintre mecanismele care duce la cifra ridicată a analfabetismului funcțional din zilele noastre. Constată că cei care se îndeletnicesc cu managementul educațional, așa cum arată el la vremea aceea, nu au pregătire pedagogică.

Nu poți guverna un domeniu pe care nu îl înțelegi, din care nu faci parte. Acesta ar fi mesajul lui Eminescu, cel real, nu USRizat de dragul unei postări politice de Ziua Națională a Culturii: 

„Rugându-vă să consideraţi că învăţământul mecanic este cel general în şcolile noastre, de vreme ce lipsa de cunoştinţe pedagogice e asemenea generală, sunt de părere că într-o dezvoltare normală a învăţământului pedagogic o asemenea directoare nici n-ar fi cu putinţă şi nici ar trebui suferită, dar în împrejurările de faţă această şcoală e la nivelul a cel puţin 50 la sută din şcolile noastre de fete.”

Eminescu nu renunță la postul de revizor pentru că are vreun dispreț pentru inspectorate, ci pentru că, pe vremea aceea, ca și acum, în Educație se perindau reformatori după reformatori, și nicio schimbare de nume, portofolii și funcții nu duce la o reformă autentică, dacă nu e însoțită de continuitate şi consecvență. Pleacă pentru că, după demisia lui Maiorescu, guvernul lui Catargiu cade și noul ministru, Gheorghe Chițu își aduce proprii oameni. 

Nu știam cine e Iulian Bulai până nu am aflat din știri că a fost un copil precoce și la vârsta de doi ani și jumătate vorbea despre mineriade. Știu că are un motto drag domniei sale: „memoria este importantă; dreptatea esențială”. Și-atunci, haideți să îi facem dreptate lui Eminescu.

E suficient că are o operă hărțuită de conaționali care citează fără să citească, încât e cam mult să îl instrumentalizăm și în cursele politice de dreapta care pledează pentru desființarea inspectoratelor. 

Să îi explicăm domnului deputat Bulai și de ce ar fi incorect să credem că Eminescu ar vota astăzi o platforma USR care militează pentru desființarea inspectoratelor.

Eliberarea din funcția de revizor a lui Eminescu a fost un abuz, unul care i-a pricinuit suferință. Pe de o parte, i s-a reclamat faptul că îndată ce a primit postul, nu a returnat banii alocați de stat pentru studiile din străinătate:

„Pe vremea când studiase la Berlin, Mihai Eminescu primise din partea ministerului o bursă de 100 galbeni. Titu Maiorescu, pe atunci era ministru, nu-i spusese că va trebui să înapoieze această sumă când va căpăta un post, ba dimpotrivă pe telegrama care însoţea banii, cuvintele indicând această obligaţie erau şterse. Noul ministru îi trimite lui Eminescu la 27 aprilie 1876 o adresă cerându-i să restituie această sumă”. (Arhiva istorică centrală a statului, fondul Ministerului Instrucţiunii, dosar 3098/1876).

Pe de altă parte, a fost acuzat pe nedrept că nu și-ar fi făcut o parte din inspecții, ba și că ar fi sustras mobilier și cărți din instituție, care nu au fost vreodată găsite asupra lui. Într-o scrisoare către V. Micle, poetul amintește:

„Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viaţă! O singură fericire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea, posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am dispreţuit şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a coborât în mocirla vremurilor de azi.”

Așa că, de Ziua Națională a Culturii, ce ar fi să nu îi facem lui Eminescu tocmai ceea ce n-ar fi vrut, și-anume o nedreptate?

Ce ar fi să nu deschidem o nouă mocirlă, una a manipulării și a retoricii de dragul discursului, nu de dragul adevărului, și astfel, poate, salvarea României va începe să aibă (și) un profil tot mai cultural?

Iată ce ar răspunde Eminescu unui politician USR: „Şcoala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecţii oameni care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi, pe când adică va fi şcoala şcoală, statul stat şi omul om, precum e în toată lumea, iar nu cum e la noi –adică ca la nimeni, unde găseşti în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică duşmănie cu gramatica necum cu alte cunoştinţe sau cu dreapta judecată”. 

Poate că din poziția domniei sale, deputatul Bulai ar trebui să ne arate nu ce știe și ce nu știe despre Eminescu, ci ce poate face pentru cei care au îndeletnicirea culturală și intelectuală de a se pronunța cu privire la acest subiect.