DESPRĂFUIREA

Pentru prima dată, doamna arăta vizibil obosită, trasă la față, nedormită. Ea care, de obicei, se mișca și vorbea cu o energie contagioasă, mereu alertă și bine dispusă. Pentru moment, în salon se lăsase liniștea. Pereții vitrați se întindeau pe toată lungimea deschiderii spre stradă. Dincolo de ei, de la nivelul etajului cinci, perspectiva înfățișa un calm orizont urban al capitalei Tokyo, deasupra agitației traficului aflat în vecinătatea relaxată și înverzită a zonei rezidențiale.

• Președinții Curților de Apel, îngrijorați de „atacurile fără precedent la integritatea şi stabilitatea statală a României”
• PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
• ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
• Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
• Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat

Așteptând, soția mea, Tania, o privi cu atenție.

– Draga mea! Am venit la tine ca să-mi să cer scuze! spuse soția ambasadorului.

– Oh, doamne! De ce?

– Îți amintești, pentru vinerea viitoare, m-am oferit să găzduiesc eu întrunirea lunară a soțiilor de ambasadori, prietenele noastre, la un ceai.

– Știu, dacă e nevoie, reprogramăm, toate vor înțelege! spuse Tania. Mai apar și situații… 

– Oh, nu. Noi plecăm! Nu poți să-ți imaginezi ce-i la mine în casă. Dezordine, toate scoase din dulapuri, vitrine. Împachetăm! Sunt epuizată.

– Cum? reacționă Tania, mirată. N-ați stat aici nici doi ani.

– Adevărat! spuse soția ambasadorului. Doar un an și jumătate. Ce să-ți spun, știi cum zboară timpul aici. Iar, acum, cu vizita prim-ministrului, parcă a fost un vârtej. Și eu și soțul suntem epuizați…

Ridică ceașca de cafea și sorbi, încet, mai multe înghițituri.

Tania se gândea care ar fi fost cea mai potrivită reacție, cele mai potrivite cuvinte. Pentru o prietenă care îi fusese apropiată și se înțeleseseră atât de bine.

– Atât cât știm, și eu și soțul, spuse Tania, într-adevăr, o vizită la nivel de premier e îngrozitor de solicitantă. De pregătit și convenit programul, întâlnirile oficiale, vizite… Nu e ușor să mulțumești pe toată lumea, nu e simplu să rezolvi toate așteptările!

– Mda, Tania dragă, ăsta e destinul nostru. Va trebui să plecăm! Dar, stai să-ți povestesc. N-o să crezi, a fost pur și simplu o nebunie într-un mod absolut neașteptat! Totul s-a produs chiar în dimineața sosirii lor! 

Pe trepte, la intrarea principală a clădirii, ambasadorul își privea ceasul de la mână. Șoferul aștepta respectuos lângă el. Grădina care înconjura reședința degaja un aer înviorător, hrănit și de curenții blânzi, dar perceptibili, ai dimineții. Frunzișul copacilor înalți se întindea până deasupra intrării ca o aripă verde protectoare, salvând perspectiva de imaginea ingrată a turnurilor de beton și sticlă ce dominau vecinătatea. Nu simțeai că ești în centrul orașului.

– Dacă plecăm spre aeroport într-o oră e bine?

– Yes, Sir! spuse șoferul. Avem o bună rezervă de timp, chiar dacă traficul dimineții, după cum știu, e foarte aglomerat.

– OK! Într-o oră, deci! spuse ambasadorul.

Din interiorul clădirii, se auziră zgomote. O oarecare comoție. Erau țipete? Plânsete? Se răsuci pe călcâie. Când să intre, se lovi de soția sa. Era palidă.

– Mai bine nu veni! spuse ea, și vocea ei ușor răgușită îl surprinse.

Ambasadorul nu ascultă. Trecu prin micul hol de la intrare, decorat cu drapelul național și stema, și intră în spațiosul salon pentru oaspeți. Dintotdeauna îi plăcuse mobilierul clasic, cam încărcat și masiv, dar care oferea o demonstrație de stil și gust.

Un baroc european desfășurat în linii ample de fotolii, canapele și măsuțe de ceai cu contururi bogat sculptate. Totul se armoniza cu un inventar extins de decorațiuni orientale. Poate într-o selecție neordonată, dar sigur reprezentativă pentru diversitatea asiatică, statuete budiste de bronz, dansatoare thailandeze surprinse în fibra atent cioplită a lemnului, figurine în ceramica de o cromatică rezistentă patinei timpului.

Pătrunzând prin ferestrele concepute în stil de vitralii, lumina accentua bogăția interiorului și lăsa impresia că se concentra asupra a ceea ce se ipostazia drept piesa principală: șemineul. Nu foarte înalt, dar larg. Marmora sa cu striații, nervuri bine șlefuite, strălucea atrăgând imediat atenția. Deși funcțional, cu un horn periodic curățat, acum era stins. Însă, partea lui superioară, o placă întinsă, oferea un loc mai mult decât potrivit pentru a face vizibile alte piese de colecție. În spatele lor, ambasadorul dorise să așeze, în salon, de o manieră relativ neortodoxă, o hartă a Asiei, de mărime medie, înrămată în lemn ușor. Era încredințat că astfel, în ambianța salonului, va reaminti subtil oaspeților că acest loc este parte a unei misiuni diplomatice, parte a unui exercițiu neîntrerupt de înțelegere a regiunii.

Acum toate erau puse pe covor, răsfirate, iar harta sprijinită de un fotoliu. Privirea ambasadorului fu imediat prinsă de scena din fața șemineului. În tăcere, servitoarea filipineză, așezată în genunchi, strângea cioburile de pe parchet. Lacrimile ei picurau, iar lumina le aprindea cu un reflex de parcă erau cristale risipite pe podea. Ambasadorul se crispă. Recunoscuse cioburile a trei vaze, cea japoneză, chineză și coreeană. Nu înțelegea cum se spărseseră toate trei. Ce sfărâmare totală, reprezentativă! Dacă ar fi fost superstițios ar fi zis, ce lucrare diavolească prin mâna omului!

– Știi, ai zis să facem curat în salon! auzi vocea soției în spatele lui. Ai observat că se adunase praful pe șemineu. Ai spus că și aerul e îmbâcsit aici, că trebuie să aerisim. Am deschis totul de azi dimineață!

Încă îngenuncheată, servitoarea filipineză se întoarse spre el:

– Sir, all it’s my fault! I will pay it! (Sir, este din vina mea! Voi plăti!), spuse ea pe un ton gemut. 

– Sure you will! (Sigur vei plăti!) răcni ambasadorul, el însuși surprins cât de sonoră putea fi reacția sa. Nici salariul tău pe un an de zile nu ajunge!

– Sir, trebui să plecăm! Se auzi vocea șoferului. Traficul e din ce în ce mai rău!

Sufocat de iritare, ambasadorul țâșni pe ușă fără să mai fie în stare să spună ceva.

Abia așezat în limuzină, constată că soția îl urmase. El coborî geamul și scrâșni printre dinți:

– În două ore voi fi aici cu premierul și soția lui. Vreau totul în ordine, ai înțeles?

Privi chipul soției. Se albise. El trăi o clipă senzația că propria-i răsuflare emanase un flux de gheață.

– Știți, uneori lucrurile se îmbâcsesc, spuse ambasadorul, cu o oarecare ezitare. E nevoie, să zic așa, de o curățenie, de desprăfuire… Noi…

– Îmbâcsire… Desprăfuire…, repetă rar prim-ministrul ca un ecou.

Apoi rămase tăcut, privind harta. Harta era la locul ei pe șemineu.

Însă… răsturnată.

Probabil, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, crispată de cele întâmplate, servitoarea filipineză o pusese invers! Ambasadorul își reproșa că, înainte de plecarea la aeroport, nu mai trecuse o dată pentru a verifica dacă totul fusese aranjat în salon așa cum trebuie. Acum era prea târziu. Oare ce va crede premierul? Uneori detaliile distrug total, compromit o imagine, un stil. Ambasadorul se simțea terminat.

– Mă iertați, dar aerul, atmosfera în regiunea asta e foarte încărcată! dori să continue ambasadorul. Eu sunt surprins cum, în fiecare sezon…

– Te rog. O secundă! Nu-mi explica! ceru prim-ministrul. Lasă-mă puțin… Sigur, răsturnarea este deranjantă! Noi suntem obișnuiți, educați, să operăm cu o anumită ordine, nu?

Se apropiase și mai mult de șemineu și privea harta răsturnată cu o curiozitate aparte.

Obrajii ambasadorului se înroșiseră ușor, simțea transpirația curgându-i pe ceafă.

Își privi pentru o secundă soția și privirea lui era grea. Reproșul lui era imposibil de disimulat. Și exasperarea. Ea nu rezistă acelei priviri. Se întoarse spre soția premierului, așezată alături, pe canapea. Aceasta tocmai ridicase ceașca de ceai și o examina cu curiozitate.

– Vedeți ce clar este desenul, făcut de mână. E o scenă dintr-o poveste de dragoste, o istorie tradițională care încă rezonează în îndrăgostiții de azi.

– E incredibilă finețea porțelanului japonez, tușeul! declară soția prim-ministrului. Mie îmi place să ating, să simt obiectele! Simt că e catifelată ca o petală de floare! Dar și fermitatea formei deși, surprinzător, pare atât de fragilă și ușoară!

– Dacă vă place serviciul, mâine dimineață vă duc la magazin! continuă soția ambasadorului. Veți vedea o diversitate de porțelanuri tradiționale, servicii de ceai, de cafea…

– Aș fi încântată. Și eu și soțul avem o slăbiciune. Săptămânal, schimbăm serviciul de ceai. După starea de spirit, după sezon. Am dulapurile pline, e o colecție adusă cam din toate țările pe unde am fost!

Între timp, premierul făcuse câțiva pași, îndepărtându-se de șemineu, fără a-și desprinde privirea de hartă.

– Simt exact cum ați spus, Excelență, atmosfera în regiunea asta e foarte încărcată! Trebuie să depășim reprezentările convenționale, accepțiunea comună. Prea ne-am obișnuit să ne așezăm comod și să privim lucrurile într-un singur fel! Nu-i așa, Excelență? Prea comod!

Ambasadorul se simțea complet blocat. Pierdut.

Cât de fină putea fi ironia pe care o practica prim-ministrul? Cât de adâncă putea fi tăietura în carne vie pe care o pregătea? Confirmarea veni rapid.

– Asta e, domnule ambasador. Lasă-mă să-ți spun direct. Împachetează! Într-o lună vei fi acasă! 

Ambasadorul voi să spună ceva, dar se simțea complet răgușit, amuțit.

Servitoarea filipineză tocmai intrase și aducea pe tavă cafeaua comandată de premier. Acesta o luă de pe tavă și, fără să se așeze, sorbi de câteva ori.

– Excelentă! remarcă el. Exact cum îmi place! Numai soția reușește să o mai facă astfel!

Filipineza se înroși. Făcu o plecăciune ușor tremurată și se retrase. Ambasadorul se simțea de parcă încăperea intrase într-un con de umbră.

Încă privind harta, prim-ministrul continuă:

– De aceea trebuie să ne dublăm atenția, reflecția noastră trebuie să fie mai aplicată, mai atentă. Și, iată, ai găsit cuvântul. Da! Desprăfuită, domnule! Uite, realmente, abia acum văd, într-adevăr, care e situația. Abia acum, schimbând unghiul de vizualizare, realizez mult mai bine cum stăm în regiune. Poziționarea geografică convențională, în fapt, tocmai pentru că ne-am obișnuit cu ea, ne tocește, ne amorțește simțurile. Excelență, abia acum văd! Abia din perspectiva asta răsturnată se distinge clar: ce parte e dominată de statele cu masă continentală! Cine poate sugruma trecerea prin strâmtori! Cine are avantajul de a fi în calea fluxurilor de navigație, cine poate face parte dintr-un lanț de interdicție a liberei circulații! Cine poate ușor bloca accesul la marea deschisă! Domnule, asta e o reașezare strategică a geografiei! Asta da, desprăfuirea gândirii strategice! Incredibil de simplu, o mișcare și iată. Înțelegem mai bine în ce geografie trăim! Bravo!

Se întoarse spre soția ambasadorului.

– Omagiile mele! Stimată doamnă, soțul Dvs. este omul de care am nevoie. Am spus-o limpede. Într-o lună vă aștept. Este exact tipul de ministru de Externe de care aveam nevoie!

– Ce-au făcut cu biata filipineză? am întrebat.

– Au iertat-o, bineînțeles. Mai avea puțin și făcea infarct. I-au dat un premiu de o mie de dolari, în afară de salariu. Au zis că e un cadou de rămas bun!

– Cam puțin, pentru dreptul de proprietate intelectuală!

Am râs amândoi.

– Vezi, ce lecție bună! îmi spuse Tania. Aici, la reședință, aerul mi s-a părut destul de proaspăt și curat. Dar, sigur, n-ar strica să ne desprăfuim și noi gândirea, ideile… așa, din când în când.

Apoi completă cu un zâmbet interogativ, plin de subînțelesuri.

– Nu știu exact care e situația la voi. Dar, după întâlnirile consilierilor la care am participat la voi, la misiunea UE, am un sentiment atât de ciudat… De ce mi se pare că ar fi nevoie de o oarecare desprăfuire la tine la birou? S-o trimit pe filipineza noastră într-o bună zi, să șteargă praful, să-ntoarcă lucrurile, să aerisească? Ce zici… nu ți-ar ajuta colegii să respire altfel, să gândească altfel?

N-am reacționat. Am zâmbit, dar zâmbetul meu se cam strepezise.

O dată în plus, știam că are dreptate.

Această povestire face parte dintr-un volum de Memorii, în curs de apariție, dedicat centenarului de relații diplomatice româno-japoneze.