Erou în două ţări, punte între două religii

Din rândul românilor s-au desprins mulți eroi care au pus viața altora mai presus decât pe a lor înșiși. Un altruism suprem, pentru că a salva o viață este chiar mai mult decât a da una.

Un astfel de erou a fost Viorica Agarici pe care am omagiat-o printr-o expoziție muzeală  la Palatul Parlamentului, zilele trecute.

Chiar dacă am coordonat acest proiect, meritul este în primul rând al președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, care mi-a vorbit pentru prima dată despre dorința lui de a face cunoscut cât mai multor oameni  exemplul curajului Vioricăi Agarici. Le mulțumesc istoricilor, muzeografilor, arhitecților, celor care au ajutat la execuția acestuia proiect, pentru dăruirea și implicarea lor.

În 1941, într-o zi toridă de iulie, unul din „trenurile morții” care transportau evrei deportați de la Iași către Călăraşi, a oprit în gara din Roman, județul Neamț.

Călătoreau  cu o viteză de melc, închiși cu sutele în vagoane, fără ferestre, fără mâncare sau apă. Mulți au cedat fizic și au murit. Alții, după cum povestesc supraviețuitorii, și-au băut urina pentru a nu muri, la propriu, de sete.

Viorica Agarici, care era șefa Crucii Roșii din localitate, împreună cu alte surori, au luat găleți cu apă, și au vrut să se îndrepte spre vagoanele din care se auzeau, mai stinse sau mai puternice, vocile deportaților. Soldații care însoțeau trenul le-au amenințat și le-au cerut să nu se apropie.

Viorica Agarici, după cum povestesc martorii oculari, le-a spus soldaților că dacă nu deschid ușile vagoanelor, se va așeza pe șine și trenul poate să treacă peste ea.

De neînduplecat în misiunea și credința ei de a ajuta oamenii din vagoane, Viorica Agarici a reușit să determine deschiderea ușilor. Sute de cadavre au căzut și, prin gestul ei și al celorlalte surori ale Crucii Roșii, au fost salvați peste 700 de evrei de la pieire.

Pentru acest fapt, în 1983, statul Israel, prin Institutul Yad Vashem i-a acordat post-mortem cel mai înalt titlu pe care această țară îl acordă celor de alte naționalități care au salvat evrei în timpul exterminărilor naziste.

Viorica Agarici murise de trei ani când a primit această distincție, însă memoria ei va fi veșnică prin arborele plantat la Yad Vashem, Ierusalim, lângă care a fost amplasată o plachetă cu numele ei și descrierea gestului său curajos.

Erou în două țări, ea rămâne și punte între două religii, creștină și iudaică, arătând lumii că dincolo de orice barieră culturală, religioasă și socială, umanitatea este singura forță care ne guvernează.

Sub patronajul Camerei Deputaților, am prezentat această expoziție timp de trei zile, 6-8 februarie, în Palatul Parlamentului unde a fost vizitată de parlamentari, miniștri, ambasadori, personalități din țară și din străinătate.

Ea va fi ulterior amplasată în sala de așteptare a Gării din Roman, ca un arc peste timp care amintește că, dacă în vremuri atât de grele precum cele din al Doilea Război Mondial românii au fost capabili de un altruism care, iată,  a străbătut istoria, în mod cert există, și pe timp de pace, între noi, oameni cu spirit de sacrificiu pentru salvarea semenilor noștri.