Prelungirea Tratatului de limitare a armelor nucleare: Entuziasm la Moscova, scepticism la Washington

Dacă în multe aspecte relația dintre Statele Unite ale Americii și Federația Rusă rămâne și va rămâne tensionată și imprevizibilă, în chestiunea controlului armamentului strategic înțelegerea este asumată de ambele părți.

• Triumful Rusiei în Franța. A câștigat și s-a prăbușit în genunchi
• Cine va securiza Neptun Deep, care nu e în apele teritoriale ale României? Specialist: Probabil am avea o bâlbă colectivă!
• Ionuț Lupescu, regrete după 28 de ani
• Nicuşor Dan a convocat o şedință la Constanța după explozia dronei ucrainene în Port. Ce s-a decis
• În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%

Relațiile americano-ruse în lumea Covid-19

Semnalul că noua administrație Biden va avea o abordare diferită față de administrația Trump în această problematică a fost dat de extinderea condițiilor stipulate în Tratatul New START cu Rusia, reînnoit pe o durată de cinci ani.

Acceptarea de către Casa Albă a propunerii părții ruse, care a pledat pentru extinderea maximală a Tratatului încheiat în aprilie 2010 în condițiile în care anumite voci din SUA se exprimaseră anterior că acesta ar trebui prelungit doar pe doi ani, arată că niciuna dintre părți nu își dorește la această etapă agravarea tensiunilor, ci conservarea stării existente, și că viziunea macro-sistemică asupra securității este aceeași.

Reînnoirea Tratatului New START sugerează că administrația Biden-Harris dorește menținerea parității strategice în relația cu Federația Rusă, ceea ce confirmă statutul de mare putere militară a Rusiei.

Moscova a primit cu entuziasm anunțul Washingtonului, iar înțelegerea privind Tratatul între cele două state a fost ratificată de ambele camere ale Parlamentului rus la 29 ianuarie 2021, fapt ce arată viziunea unanimă a elitelor politice ruse asupra acestei dimensiuni a relației cu Statele Unite ale Americii.

Așa cum a fost anunțat de administrația Biden, după convorbirea dintre președintele american și președintele rus care a avut loc la 26 ianuarie, extensia tratatului cu valabilitate de cinci ani a intrat în vigoare din 5 februarie 2021.

Reiterarea înțelegerii între cei doi actori rămâne manifestarea concretă a rolului acestora în asigurarea securității la nivel mondial: stabilitatea în lume depinde de cooperarea în chestiunea armamentului strategic între Statele Unite ale Americii și Federația Rusă ce trebuie reglementată printr-un tratat internațional.

Extinderea Tratatului înseamnă, pe de o parte, că noua administrație de la Casa Albă dorește detașarea de abordarea administrației anterioare atât din rațiuni politice, cât și din rațiuni strategice în condițiile în care logica presiunii asupra Moscovei în vederea obținerii unor concesii a eșuat.

Pe de altă parte, aceasta reprezintă esența viziunii Washingtonului asupra politicii mondiale în perioada următoare.

Entuziasmul Moscovei provocat de prelungirea New START arată gradul profund de degradare a relațiilor americano-ruse și nevoia reală de existența unui asemenea aranjament.

Așadar, fondul relațiilor bilaterale nu va suferi schimbări radicale, opțiunea echilibrului strategic rămânând de actualitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, prelungirea New START, ca unică reminiscență a Războiului Rece, reprezintă expresia clară că menținerea logicii confruntării rămâne un fapt încă dorit.

New START rămâne deocamdată singurul tratat între Statele Unite și Federația Rusă care limitează armamentul strategic, după ce Washingtonul s-a retras din Acordul Open Skies, în noiembrie 2020, iar Moscova în ianuarie 2021.

Viitoarea ,,nivelare” în privința stabilității strategice între Rusia și Statele Unite, așa cum a definit-o Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, ar trebui să includă armamentul nuclear și non-nuclear.

Cu alte cuvinte, Moscova a spus că dorește reglementarea prin tratate internaționale a tuturor tipurilor de armament. Este însă greu de crezut că această viziune va fi luată în considerare în viitor în condițiile în care ordinea mondială post-Război Rece se dezintegrează.

După discuția telefonică între cei doi președinți din 26 ianuarie, presa liberală din Rusia a descris retorica celor două administrații ca fiind foarte diferită: în timp ce Kremlinul a apreciat foarte optimist convorbirea cu partenerul american, Casa Albă a fost mult mai reținută în a oferi o descriere pozitivă dialogul dintre cei doi președinți axându-se mai mult pe reiterarea diferențelor de viziuni asupra diverselor chestiuni din agenda politică.

Există, totuși, o linie de continuitate și o anumită coerență între retorica Casei Albe și cea a Kremlinului datorată nu doar contextului pandemiei, ci și a recentelor evenimente din Statele Unite ale Americii și de contextul politic din Rusia.

Retrospectiv, perioada post-2014 a fost marcată de trecerea la o nouă etapă în relațiile dintre cele două state, de la consolidarea diferențelor la autentificarea logicii confruntanționiste manifestată prin războiul informațional, sancțiuni și contra sancțiuni, ciocnirea sistemelor de valori.

Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a fost interpretată ca o criză a lumii liberale, iar în raport cu Federația Rusă aceasta condus la o deteriorare extremă a relațiilor bilaterale.

Retorica confruntării a fost totuși menținută și reiterată prin strategia Pentagonului din 2018 care a enunțat ca priorități strategice contracararea Chinei și a Rusiei, ca linie de continuitate în politica externă americană.

Alegerea lui Joe Biden în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii este văzută ca o ,,revenire” a Americii în postura de conducător al lumii, în sensul de garant al stabilității și al democrației liberale.

Această viziune echivalează a priori cu tensionarea relației SUA-Rusia, pentru că în prim-plan apare calitatea regimului de la Moscova.

Semnalul că relațiile vor fi rezervate a venit de la Casa Albă: Joe Biden l-a confruntat pe Vladimir Putin privind activitățile maligne ale Rusiei în Orientul Mijlociu, otrăvirea suspectă a opozantului rus Alexei Navalnîi și atacurile cibernetice masive ce au vizat structurile guvernamentale și sectorul privat din Statele Unite.

De cealaltă parte, la 23 ianuarie 2021, Ministerul Afacerilor Externe rus a solicitat note explicative diplomaților americani în legătură cu publicarea deAmbasada Statelor Unite ale Americii la Moscova pe rețelele de socializare a unui mesaj de susținere a protestelor neautorizate în sprijinul opozantului Alexei Navalnîi.

Acest incident a fost considerat de partea rusă ca o implicare directă în chestiunile interne ale statului rus, după cum a fost anunțat pe pagina Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse.

În contextul acestor acuzații reciproce și al schimbărilor interne din ambele state, cum vor fi relațiile bilaterale în următoarea perioadă?

Scepticism și pragmatism

Administrația Biden a anunțat că pentru următorii ani prerogativa esențială rămâne consolidarea democrației în interiorul Americii în vederea contracarării amenințării ce vine din partea Chinei, combaterea Covid-19, schimbările climatice, sănătatea, imigrația, egalitatea rasială, combaterea inegalităților economice și restaurarea rolului de lider global al Statelor Unite ale Americii prin consolidarea alianțelor între democrațiile lumii, în baza valorilor americane și a principiilor drepturilor omului.

O altă prioritate complementară ultimului punct al planului tandemului Biden-Harris rămâne consolidarea rolului de lider al Americii în cadrul NATO și cooperarea cu statele membre ale Alianței în acord cu valorile comune în diverse dosare de actualitate în domeniul securității printre care Afganistan, Irak și Rusia.

Strategia, precisă și indispensabilă Americii după etapa naționalismului politic promovat de Trump și a evenimentelor de la începutul lunii ianuarie de la Capitoliu, este poate mult prea optimistă, pentru că perioada Trump va dăinui încă mult timp în America.

Pe plan extern, ruptura între aliați promovată de fostul președinte american a destructurat convenția Marelui Occident bazată pe anumite afinități de interese.

Pandemia a regionalizat lumea într-o formă fără precedent și, mai important, a catalizat autosuficiența statelor deplasând accentele de pe comunitatea internațională spre guvernele naționale.

În noile condiții, restaurarea morală a statutului de lider global prin apelul la valorile democrației americane, va fi dificilă și de lungă durată.

În cel mai recent raport publicat de Rosstat (Serviciul Federal de Statistică) se arată că scăderea PIB-ului Rusiei în anul 2020 a atins valoarea de 3,1%, scădere provocată de măsurile de carantinare, reducerea volumului exportului și importului, și de scăderea cererii de gaz și petrol la nivel global.

La sfârșitul lunii decembrie 2020, în adresarea anuală către națiune, președintele rus a vorbit despre o scădere de până la 6% a PIB-ului, cifră ce se apropie de nivelul atins în perioada post-criză, în 2009.

Cea de-a doua chestiune care rămâne importantă în relația cu Occidentul în general și, în mod special, cu SUA este calitatea regimului politic.

Criza provocată de Alexei Navalnîi va grăbi anumite procese vizibile încă din 2015, când accentul în cadrul regimului s-a deplasat de pe componenta diplomatică spre cea de forță, militară.

Concentrarea puterii în jurul grupului silovikilor va continua lăsând politicului un spațiu tot mai mic de acțiune.

Această ipoteză își găsește justificarea atât în reacția regimului la mișcările de protest din ultimii ani, în inerția regimului care se află acum într-o etapă de stagnare, în geografia protestelor și revendicările protestatarilor, pe de o parte, și în acțiunile represive împotriva acestor mișcări ale forțelor de ordine, pe de altă parte.

În ansamblu, natura relației SUA-Rusia în următoarea perioadă nu va suferi transformări majore nici în planul retoricii, nici sub aspectul logicii acesteia, aceasta va fi marcată de neîncredere reciprocă, de scepticism, însă în esență vor fi pragmatice.

Sancțiunile pregătite de Casa Albă împotriva unor oameni de afaceri ruși vizează anume slăbirea regimului: metoda coerciției prin sancțiuni va fi menținută, însă nu va evolua spre o extremă din rațiuni politice și strategice.

Cu toate acestea, strategia Washingtonului la nivel global vizează în primul rând China și Iranul, considerate amenințări la adresa securității Statelor Unite ale Americii.

Cu alte cuvinte, în viziunea Washingtonului, Estul global nu mai este acum Rusia, ci China.

Federația Rusă va continua să fie un partener indispensabil în chestiuni ca schimbările climatice, vaccinul anti-Covid-19 și în negocierea cu aliații europeni, dar și în dosarele politice de actualitate din cadrul politicii mondiale.  

Europa între SUA și Rusia

Partea perdantă din retragerea Statelor Unite și Federației Ruse din Acordul Open Skies este Europa.

Fără cele două state, Acordul nu doar că și-a pierdut rațiunea de a fi, ci înseamnă și că arhitectura de securitate post-Război Rece în Europa s-a destrămat. A deschis calea spre incertitudine și posibile dificultăți în asigurarea securității pe continentul european, în condițiile în care Rusia și-a sistat activitatea și în Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa în 2007, iar America a ieșit din Tratatul privind forțele nucleare cu rază medie de acțiune în 2019.

Dimensiunea nordică și cea estică a politicii Uniunii Europene în aceste condiții rămân foarte vulnerabile.

Eroarea în abordarea Uniunii Europene în legătură cu intenția Moscovei de a se retrage din Acordul Open Skies a constat în faptul că marile capitale europene nu au crezut că asta se va întâmpla.

Moscova a încercat să amâne decizia retragerii și să forțeze o alta prin ultimatumuri, însă în lipsa unei reacții a dat curs demersului de ieșire din Acord.

Semnalul că Uniunea Europeană încearcă acum să restabilească un echilibru între cele două puteri – Statele Unite ale Americii și Federația Rusă – a fost dat de declarațiile oficialilor europeni, în opoziție cu Washingtonul, privind situația din Ucraina, unde au fost interzise cinci posturi de televiziune în limba rusă.

Vaccinul anti-Covid-19 reprezintă, de asemenea, manifestarea concretă a acestei logici strategice în care Europa recunoaște că este spațiul unde interesele celor două puteri se întâlnesc și își reiterează, retroactiv, rolul de garant al stabilității și echilibrului între interesele celor două state.

Așadar, noua viziune în contextul pandemiei, asumată atât de Berlin, cât și de Paris, enunță că ,,vaccinul nu are naționalitate”.

Abordarea este în fond pragmatică și impusă de conjunctură, însă aceasta este și strategică deoarece cursa vaccinurilor a fost prezentată ca una strategică.

În cele din urmă, pandemia a plasat din nou statul național în centrul sistemului internațional și a arătat nu doar diversitatea sistemelor din cadrul macro-sistemului, cât și gradul de dependență între state, ruptura dintre beneficiari și perdanții globalizării.

Criza a activat energii care în alt context ar fi rămas embrionice și a generat un nou model de interacțiune cu lumea.

În acest nou model, fiecare stat mizează în primul rând pe resursele din interiorul său și devine autosuficient.

Uniunea Europeană și Federația Rusă, pe de o parte, și UE și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, cooperează, împărtășesc anumite interese comune, însă nu interferează și nici nu merg împreună.