Astăzi este Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor. Se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Mai multe personalități au vorbit despre cărțile lor preferate pentru Q Magazine.
- UNESCO: Libertatea presei a cunoscut cel mai abrupt declin – a scăzut cu 10% din 2012
- Semne „bune” economia are: tot mai multe companii se închid
- Papa Leo XIV surprinde lumea catolicǎ. Fost imigrant ascuns în portbagaj, numit episcop în SUA
- Românii vor ca Ilie Bolojan să demisioneze. Sondaj
- La ce mai sunt bune cărțile?
Av. Ana Diculescu Șova: Abecedarul
Cartea pe care o iubesc cel mai mult și care m-a transformat este abecedarul.
Fără „cartea de citire și scriere” nu puteam intra în vraja Cărții, fie că aceasta era o culegere de descântece , fie o antologie de poezie, fie o istorie a literaturii universale văzute ca porți deschise de un copil sau adolescent spre lumea – simplă uneori, sofisticată în cele mai multe cazuri – în care urma să viețuiesc ca om matur.
Cartea ( pe care o tratez ca pe o entitate vie, nu ca pe un lucru) mă tulbură sau limpezește.
Între Legea lui Manu sau Codul Hamurabi și Constituția României sau a SUA este un spațiu de formare și impregnare cu responsabilitate.
Ziua Internațională a cărții. Victor Ponta: „Leo Africanus”
Între Biblie sau Coran sau Talmud și gesturile zilnice sunt punți pe care le treci sau le rupi, după cum ți-e firea. Cred cu tărie în puterea formatoare a Cărții până acolo unde poți spune sunt alt om sau sunt altfel după această întâlnire.
Dar, în acord cu mine cea vulnerabilă, neascunsă, m-a pus Cartea scrisă de poetul Coman Șova (înțelegând toate versurile publicate sau nepublicate și aflate într-o răsfirare boemă în casa noastră sau rostite spontan asigurând trecerea spre zâmbet sau meditație).
„Ce stă în firea lucrurilor
se întâmplă,
și ce se întâmplă se va mai întâmpla.
În firea lucrurilor stau ploaia și tunetul,
în firea drumului- mersul și rătăcirea,
în firea ochilor- lumina și somnul,
în firea iubirii- nunta și trădarea.
În firea mea stau atâtea încât
nu pot să le-aleg, să le înșir și să spun: uite acestea stau în firea mea.
Și totuși, în același fel plâng,
ca toți cei care plâng,
când au nevoie de alb.“
Se numește “Nevoia de alb”. Deseori mă răsfăț spunându-mi ce-ar fi fost să mă cheme “Nevoia de alb”?
Ziua Internațională a cărții. Laura Andrei: „Donul liniştit” m-a zidit ca om

Laura Andrei a fost decorată cu Legiunea de Onoare de statul francez
După o zi în care car desagii cu răzvrătiri și conflicte simt rigiditatea și osteneala și-mi pare că nu am o cale de ieșire pe aproape. Înainte de a protesta, îmi fac binele de care am atâta nevoie și mă transform într-o ființă melancolică dar gata de continuat ceea ce este de continuat. Binele meu este tot poezia care acum când scriu se numește „La braț” :
„Mergeam la braț cu norocul,
vorbind de-ale lumii.
Unul cu altul
urcam coline de nisip
printre mulțimi delirante.
Toți ai mei erau prietenii
norocului,
aleși de noroc,
și toți aveam orice minune
dorită.
În afară de timp.
Care trecuse.”
Biblioteca m-a ajutat să rotunjesc colțuri, să zăgăzuiesc porniri, să durez construcții, dar Cartea din care am citat m-a redat mie însămi prin șansa de a iubi scrisul și nescrisul din ființa dragă, parte din Universul Poeziei.













































