După ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, în ultima ședință, proiectul pentru construirea unui spital important în capitală, primarul Gabriela Firea a inițiat o petiție în mediul online.
Demersul primarului a fost văzut cu ochi buni de aproximativ 5.500 de cetățeni, care au semnat pentru petiția distribuită prin internet.
Citește și: Gabriela Firea intervine în conflictul din PSD! Primarul îndeamnă la calm
Directorii de teatre au semnat
Dintre personalitățile care susțin textul petiției pentru construirea Spitalului Metropolitan, Agerpres amintește: managerul Teatrului Municipal Bulandra (Alexandru Darie Maximciuc), directorul Teatrului Tineretului Metropolis (George Ivaşcu), managerul Teatrului Odeon (Cristian Şofron), directorul Teatrului de Comedie (George Mihăiţă), managerul Teatrului Mic (Gheorghe Colceag), managerul Teatrului „Ion Creangă” (Lucian Ghimişi), directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” (Alexandru Arşinel), directorul Teatrului Excelsior (Adrian Găzdaru), managerul Teatrului Masca (Anca Florea), directorul Operei Comice pentru Copii (Felicia Filip), directorii Circului Metropolitan Bucureşti (Bogdan Stanoevici şi Sanda Ladoşi), managerul Teatrului de Animaţie Ţăndărică (Călin Mocanu), directorul Teatrului „Stela Popescu” (Nicolae Pungă), directorul Muzeului Municipiului Bucureşti (Adrian Majuru) și directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române (Ioan Cristescu).
Politicienii au urmat…
Primăria Municipiului București precizează că au mai semnat petiția și preşedintele Camerei Deputaţilor (Liviu Dragnea), prim-ministrul desemnat (Viorica Dancilă), ministrul Muncii (Lia Olguţa Vasilescu), ministrul Apărării (Mihai Fifor), europarlamentarul Claudia Ţapardel, senatorii Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău, dar şi parlamentarii de Bucureşti Beatrice Tudor, Robert Cazanciuc, Petre Manole și Diana Tuşa.
Citește și: Gabriela Firea a găsit o soluție extremă pentru bicicliștii din Capitală. Polițiștii se pronunță
„Spitalului Metropolitan va cuprinde şi următoarele specialităţi, care, conform statisticilor CASMB, sunt deficitare: terapie intensivă, pneumologie, oncologie, hematologie, radiologie intervenţională, chirurgie, chirurgie toracică, anatomie patologică şi va avea centre de excelenţă pe specializări, ca de exemplu un centru de excelentă în oncologie.
Acesta va fi situat într-o zonă care respectă standardele europene, în proximitatea aeroportului, a autostrăzii, a transportului public subteran şi de suprafaţă, cu reţele de utilităţi funcţionale”, a precizat instituția Primăriei.
Ce spune Gabriela Firea?
Proiectul Spitalului Metropolitan a fost votat negativ de CGMB, voturile nefavorabile fiind din partea consilierilor PNL și USR: „Aşa cum am promis la ultima şedinţă de Consiliu, în care proiectul Spitalului Metropolitan a fost blocat din considerente politice de către consilierii PNL şi USR, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca acest spital să fie construit. Un spital nou, construit de la zero, prezintă multiple avantaje, întrucât pot fi asigurate din start circuite medicale şi condiţii igienico-sanitare la cele mai înalte standarde”, a declarat Gabriela Firea pentru News.ro.
Ce spune președintele USR București?
În același timp, președintele USR București, Roxana Wring, nu este de acord cu demersul Primăriei Municipiului București: „Petiţia Gabrielei Firea este o ipocrizie şi o formă fără fond, aşa cum este de altfel toată activitatea primarului general de până acum. Inclusiv pretextul acestei petiţii este o minciună. Singurul obstacol în calea spitalului metropolitan a fost şi este incompetenţa Gabrielei Firea.
Citește și: Gabriela Firea a îngropat securea războiului
Aşa cum am precizat şi în şedinţa de consiliu, documentele pe care Primarul General dorea să le supună la vot erau întocmite greşit şi nu reflectau realitatea. I-am spus Gabrielei Firea să corecteze documentele şi să revină cu ele în următoarea şedinţă pentru a fi votate. În loc să-şi facă temele a ales însă calea mai uşoară a victimizării.”

















































