

Prima ediție a Dezbaterilor „Pe Drept Cuvânt” a reunit peste 150 de invitați, într-o inițiativă unică în peisajul autohton, menită să scoată în evidență importanța și utilitatea discursului argumentativ pentru societatea românească. Avocatul Florentin Țuca a fost gazda reuniunii la...




Depresia noastră, cea de toate felurile… 15 septembrie. Am fost azi pe la Cărturești și le-am lăsat, din nou, mulți bani, pentru că obișnuiesc să cumpăr cărți cu care am „coup de foudre” în două, trei exemplare, uneori și cinci,...

În anul 2022, în România erau înregistrate peste 912 000 de microîntreprinderi. Așadar, tot atâția români își desfășurau în legalitate o mică afacere, pentru care plăteau un impozit statului român de 1% pe cifra de afaceri. JUMĂTATE DINTRE FIRME „AU...



La aproape un an de la evenimentele tragice din 7 octombrie, Teatrul Național din București anunță premiera spectacolului „Procesul lui Eichmann” de Motti Lerner. Cine a fost Eichmann Chiar dacă spectacolul propus de TNB nu se dorește a fi o...

Într-un sublim manifest în favoarea poeziei și arătând cu „uimitoare întâmplări” cum poezia chiar a salvat oamenii în anii disperați ai carcerelor comuniste, scriitoarea Ana Blandiana a rostit, cu prilejul ceremoniei în cadrul căreia i-a fost acordat Premiul Prinţesa de...

Ce părere vă face un puști de trei ani care, în curtea unei case de chirpici, bate cu convingere în oale și cratițe, imaginându-și că sunt tobe? La distanță de 60 de ani, acel copil sărac din satul Independența, devenit...

Cursul lumii noi și minunate este stabilit, busolele au fost recalibrate. Democrațiile consacrate ale lumii civilizate contestă majoritățile culturale în numele unor libertăți sexuale în curs de apariție. O LUME NOUĂ, UN NOU MCCARTHY-ISM Guvernele ecologiste promovează economia verde exploatând...

După o formulă consacrată, al cărei autor rămâne incert, „America este o țară care a trecut direct de la barbarie la decadență, fără a cunoaște civilizația”. DE LA TRADIȚIE LA OPINIA PUBLICĂ Această formulă indică un tip de gândire caracteristic...

Reuniunea liderilor mondiali și a delegaților de la Kazan a fost dovada influenței tot mai mari a Rusiei pe scena globală, în ciuda eforturilor occidentale de a izola Moscova. Deja, BRICS+ a depășit blocul occidental al G7 în ceea ce...

Plasticul rezistă chiar și în cele mai aspre condiții, iar materialele din această categorie vor supraviețui mai mult decât Omenirea în sine. De aceea, guvernele din întreaga lume, precum și experții în domeniu, încearcă să găsească soluții inovatoare, care să...

La 22 octombrie, lumea a fost martora lansării memoriilor lui Aleksei Navalnîi. Cartea, intitulată PATRIOT, cartea este o scrisoare emoționantă și provocatoare către o lume pe care acesta a încercat să o schimbe cu prețul propriei vieți. Prezentată de Iulia...

Povestea fotografului făgărășean Alexandru Radu Popescu, stabilit în Marea Britanie din 2014, ar putea fi un impuls pentru cei care-și doresc să își depășească propria condiție și să performeze. DE LA SINUCIDERE LA RED CARPET Alexandru nu a făcut parte...

Constructorul german de automobile și vechea putere economică Volkswagen au modelat viețile și amintirile a generații întregi de germani. Decade la rând, marca auto a făcut parte din ADN-ul colectiv al germanilor. Hipioți, bunici, polițiști, pompieri sau familiști! Practic toată...

După 32 de ani, revine la Teatrul Național regizorul Andrei Șerban pentru a monta, pe scena Sălii Studio, piesa „Mary Stuart” de Robert Icke ceea ce nu constituie doar o premieră, ci un eveniment cultural de mare amploare. Andrei Șerban a...

Raul Babi, la doar 15 ani, uimește prin inteligența sa sclipitoare și pasiunea pentru istorie. Tânărul, bursier al Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța, s-a înscris recent în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația...

Camera Deputaților a adoptat legea privind protecția şi promovarea drepturilor copilului – un proiect care asigură participarea copiilor la deciziile care îi privesc, la nivel local şi central. Proiectul de lege care permite participarea copiilor în procesele decizionale la nivelul...

Statele Unite ale Americii vor trimite „un mic număr” de angajaţi ai unor societăţi militare private în Ucraina pentru a se ocupa de mentenanţa tehnică a armamentului american, a anunţat vineri un responsabil al Apărării americane, informează Agerpres. Prim susţinător...

Turcia încheie al treilea trimestru din 2024 cu rezultate record obținute în turism. La final de trimestru 3 (primele 9 luni) – 975.582 de turiști români au călătorit în Turcia. Potrivit datelor, după cele 9 luni de zile, sectorul turistic...

Regele Olandei a declarat că „a eșuat” în a apăra comunitatea evreiască la fel cum s-a întâmplat „în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”. Declarația a fost făcută după ce fanii de fotbal israelieni au fost ambuscați, loviți și bătuți...

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a numit-o pe fosta sa directoare de campanie, Susie Wiles, ca şefă a viitorului său cabinet la Casa Albă. „Susie Wiles m-a ajutat să obţin una din cele mai mari victorii politice din istoria...





















(Dedic aceste rânduri doamnei Emilia Chebac, cu care am vorbit într-o zi 7 ore doar despre cărți…și care este un neobosit promotor al acestora!) În 2013, când l-am însoțit pe Victor Ponta în vizita sa la Washington-fiind prima după mulți ani a unui premier sau președinte român- am preferat să renunț la Casa Albă și[...]

În anul 2025, Europa s-a aflat la o răscruce demografică și socială, în care procesul de islamizare (alimentat de migrația masivă sosită din țări majoritar musulmane) continuă să genereze nu doar dezbateri aprinse, ci și consecințe tangibile în viața cotidiană a cetățenilor. GEOMETRIE VARIABILĂ Islamizarea nu mai este doar o referință statistică, ci se manifestă prin[...]

Reputatul economist și analist politic american Jeffrey Sachs comentează în termeni foarte duri invazia SUA în Venezuela, în podcastul Greater Asia, și critică, totodată, Europa pentru reacția aproape inexistentă la încălcările dreptului internațional, avertizînd că Trump se va ține de cuvînt și va prelua și Groenlanda, arată Bogdan Tiberiu Iacob pe siteul InPolitics. Nu în[...]

„Asistăm la un fenomen foarte periculos: în vreme ce noi suntem anesteziați de scandaluri mediatice sterile, iar partidele tradiționale sunt în metastază morală, inerte, USR a devenit de facto cel mai puternic partid din România! Al patrulea partid ca forță parlamentară s-a transformat în vioara întâi a spațiului politic!“, avertizează fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Corneliu[...]

„Domnule ministru David, dumneavoastră când o veți face?”, a fost provocarea pe care Profesorul Martin Jan Stránský, renumit neurolog și autor al cărții „The rise and fall of the human mind”, i-a adresat-o ministrului Educației și Cercetării, în cadrul Conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de revista Q Magazine, marți, 7 octombrie, la Palatul[...]

La evenimentul „Sănătatea mintală în era digitală”, organizat de Q Magazine la Palatul Patriarhiei și susținut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății, a fost lansat un studiu, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Q Magazine, privind hiperconectarea românilor. Studiul, intitulat „Sănătatea mintală în epoca hiperconectivității” indică un[...]
